de Simona Lazăr

De la candelă și lumânare, la Lumina cea dintru început a lumii și până la Lumina Învierii - iată subiectul ales pentru dialogul purtat cu părintele protopop Ioan Bârgăoanu (foto; Protoieria Onești, județul Bacău). Preacucernicia sa este paroh într-una dintre localitățile care poartă urmele a două războaie mondiale: Mănăstirea Cașin. La căpătâiul eroilor, candela e mereu aprinsă, repetată jertfă de lumină.

Ofrandă la mormânt

- Preacucernice părinte protopop Ioan Bârgăoanu, vă propun să începem dialogul acesta despre candelă de la un simbol mult mai puternic: lumina - în biserică, dar și în viața fiecăruia.

- Candela sau lumânarea aprinsă, sfeșnicul - acestea sunt simboluri creștine. Dacă ne aducem aminte, la poporul evreu, candela nu era un simbol care să fie dus la mormânt. Era o piatră, semn al faptului că acel defunct înmormântat are o ofrandă și acel obicei evreii l-au păstrat până azi. Tradiția noastră creștină transcende din cea ebraică - știind că Iisus face parte din poporul ales și, practic, el este Mântuitorul sau cel care pentru noi este Mesia. Învierea lui Iisus aduce un subiect cu totul nou pe mapamond, pe planeta albastră. Planeta, pentru a nu mai fi o lespede a mormântului, a devenit o lespede a Învierii. Iar Învierea presupune Lumină. Spune acest lucru Evanghelia Învierii. Avem mărturia soldaților, a îngerilor, a femeilor mironosițe și a tuturor celorlalți, atunci când Mântuitorul a ieșit din mormânt. Acest aspect, într-un mod simbolic, a fost repetat zilnic, de creștini, ca ofrandă a luminii, prin aprinderea candelei. Candela și lumânarea sunt simboluri ale Învierii. Un exemplu: noi folosim în toate aceste sâmbete în care se face pomenirea morților candela, lumânarea și coliva. Dacă se citește sinaxarul Sâmbetei Moșilor, putem descoperi acolo un lucru interesant: Dumnezeu apreciază mult pe cei care aduc lumânări, daruri, candele sau acele prescuri pentru altar, care se dau pentru cei adormiți. E important acest amănunt. Nu se spune de bani sau de alte ofrande, doar, ca o ofrandă în credința creștină este și lumânarea care se duce la mormânt, se duce la troițe și se folosește în cultul bisericii. Noi nu putem face Sfânta Liturghie în altar fără să avem o candelă aprinsă pe Sfânta Masă. Ce reprezintă ea? Învierea.

„Lumina reprezintă cămara inimii curate”

- Când vorbim despre „lumină” și când despre „Lumină”, cu majusculă?

- Și nu doar cu majusculă, ci, mai puternic, chiar, spunem: „LUMINA”! În perioada pascală folosim o lumânare pentru Înviere, cu care noi binecuvântăm poporul, atunci când rostim: „Hristos a Înviat!”. În momentul slujbei de Înviere din biserică, o singură candelă este lăsată aprinsă și din acea candelă, care este pe Sfânta Masă încă de când s-a sfințit biserica și din ea sunt, din ea vin toate luminile de peste an. Tot-tot și de acolo, cu o lumânare specială, care să nu se stingă, preotul ia Lumina și se duce în fața credincioșilor și le spune: Veniți de luați LUMINA! Nu „lumină”, ci LUMINA. E foarte important. Noi luăm din biserică „Lumina lui Hristos”. Ea luminează tuturor... Și avem o cântare acolo care spune: „Învierea ta, Hristoase îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să te mărim”. Deci, în esență, lumina reprezintă cămara inimii curate, asta este candela. O inimă curată are recunoștință. De aceea noi ducem candela la mormânt. Pentru că avem o taină, o recunoștință pentru cel care a plecat dintre noi. Pentru părinți, pentru copil... Care este explicația? Faptul că omul are un suflet nemuritor. Noi am înmormântat trupul lui, dar prin candelă sufletul lui este deasupra mormântului în sensul că este duh și atunci candela reprezintă această putere, lumină, pentru că o lumânare, candelă, dacă o pui în întuneric - luminează. Acolo unde este un suflet, el luminează. Un suflet curat, cu o personalitate frumoasă, poate fi, de exemplu, un profesor... vedeți care e diferența, în vremurile acestea pe care le trăim? Un profesor într-o școală... el luminează copiii. Online-ul nu prea poate să facă acest lucru, chiar dacă încearcă. Profesorul devine o candelă cu cât ești mai aproape de el. Dar să revenim: o candelă este o lumină a poruncilor lui Dumnezeu, iar la noi se folosește și ca un simbol al Învierii. În toată această perioadă de 7 sâmbete, și am în vedere și Sâmbăta Moșilor de iarnă, și sâmbăta cu care se încheie aceste pomeniri, chiar în Săptămâna Patimilor, în aceste zile noi avem coliva. Ea este o aglomerare de grâu fiert care reprezintă în totalitatea lui Biserica, biserică unită peste care e obligatoriu să se așeze o cruce, care este crucea lui Hristos. Dar, la nicio colivă nu poate fi cântată „Veșnica pomenire” dacă nu se pune pe ea o lumânare aprinsă, ceea ce reprezintă toată biserica lui Hristos - coliva este un simbol creștin foarte puternic. Iar deasupra acestora toate avem Învierea. Bisericile noastre au altarul orientat și poziționarea icoanelor către „Răsăritul cel de Sus”, care este Hristos. Noi îl intuim cu locul de unde răsare soarele. Acest răsărit este Mormântul Sfânt. Este locul în care a înviat Hrisos, adică „Ierusalimul cel de Sus”.

„De la o Înviere la cealaltă”

- Vă rog, să le oferim cititorilor și câteva repere legate de practica obișnuită a credincioșilor de a aprinde lumina, nu doar la biserică sau la morminte, dar și în casa lor. Cum se aprinde candela? Ce fel de ulei folosesc?

- Din ce este formată o candelă? Un pahar din sticlă, lemn sau metal, în care se pune orice fel de ulei. Noi folosim în biserică ulei de măsline, unii pun un pic de apă jos ca să ridice uleiul deasupra, iar fitilul să se stingă dacă ajunge în partea de jos, protejând eventual paharul din lemn. Personal sunt de acord și cu această candelă electrică pe care unii credincioși o folosesc inclusiv pentru a ilumina casa. Dar eu cunosc credincioși care au lumina Învierii adusă de la biserică/Patriarhie/Ierusalim și pe care o țin tot anul în casă. Cu rigurozitate, cu habotnicie, ca să spunem drept, păstrează acea lumină de la o Înviere la cealaltă. Eu am patru familii în sat (n.a. - Mănăstirea Cașin, județul Bacău) care o țin așa. O pun într-un loc special și o veghează să nu se stingă. Candela se folosește și când moare cineva. La noi e tradiția să se prindă o lumânare afară. De exemplu, când au murit tinerii de la Colectiv... toți s-au dus la locul acela cu candele. De ce? Pentru că au recunoscut suferința lor, ca a lui Hristos pe cruce. Ei au făcut acolo o troiță și au dus candele. Chiar și acum mai duc candele. Dacă moare cineva într-o casă, poate nu cel mai bun creștin, oamenii tot se duc și pun o candelă acolo și o țin 40 de zile. După 40 de zile, defunctul merge la Judecată, dar în cele 40 de zile călătorește împreună cu îngerul păzitor prin toate locurile unde a fost în timpul vieții pământești. Iar lumina candelei îl însoțește.

„Copiii devin ei înșiși niște căndeluțe”

- Aprindem candela în casa noastră... Dar dacă nu o putem ține mereu aprinsă? E greșit?

- Creștinul se roagă cu lumânarea aprinsă. În general, când își fac rugăciunea de dimineață, creștinii își aprind candela sau o lumânare, ca un simbol al Învierii. La mănăstire, la biserică, noi nu putem face slujbă fără lumină. Alții aprind și tămâie, tămâiază prin casă. Noi avem icoane în casă, noi avem reprezentări ale sfinților, ale Maicii Domnului - icoane care, bineînțeles, nu sunt făcătoare de minuni unanim acceptate de biserică. Candela nu este făcătoare de minuni. Dar este o carte a noastră de identitate, a creștinilor. Păi eu, dacă îmi scot toate icoanele din casă - nu mai am icoane, nu mai am candelă, nu mai am lumânări, nu mai am nimic, atunci înseamnă că eu am o credință a mea, dar nu mă mai pot numi un credincios practicant, eu devin un credincios formal, pentru că eu icoană nu mai vreau să am în casă, vreau să fiu modern ș.a. Noi, creștinii, ținem și la acest aspect... Dar eu vă zic că nu există casă de creștin-ortodox să nu aibă un altar, un loc în care să își aprindă o candelă, fie ea și una electrică... Poate unii se tem acum de flacăra candelei, să nu ajungă la ea copiii; dar să știți că totuși copiii pot fi învățați și aprind în cele din urmă și ei candela, lumânările. Apoi, copiii devin ei înșiși niște căndeluțe. Toată credința aceasta pe care noi o exprimăm, mai întâi, cu niște lucruri care sunt practice și, să spunem, formaliste, ele se transferă în suflet. Noi ce ne dorim? Să aprindem candela dorinței în inima noastră. Să avem candela milei. Să avem candela iubirii. Să avem candela care să ne învețe să iubim și să respectăm pe Dumnezeu și, la fel, pe aproapele nostru. Dar e greu, drumul e greu... ca să iertăm pe aproapele și să-l iubim trebuie multă educație. Dar măcar să îl respectăm, să avem o conduită frumoasă. A fi creștin (și) asta înseamnă.

„Sunt rugăciuni care se găsesc în Ceaslov”

- Există o rugăciune sau un ritual sau o anumită ordine firească a lucrurilor atunci când aprinzi o candelă în casa ta?

- Da, ca la orișice lucrare sfântă, există o rugăciune. „Hristoase, ceea ce ești lumina cea adevărată, luminează-mi sufletul, calea, viața mea...” - și sunt rugăciuni care se găsesc în „Ceaslov” ori în orice carte de rugăciuni pe care creștinul o are în casa lui. Nu este o rugăciune, așa, specială, dar, în ceea ce privește invocarea luminii dumnezeiești, la Ierusalim, există o rugăciune de invocare a Sfintei Lumini. Lumină care vine din cer și nu vine la 12:00 noaptea, ci acolo vine sâmbăta, după ora 12:00. Și acolo este o rugăciune de invocare a Sfintei Lumini. „Hristoase, cela ce ești Lumina cea adevărată...”. După cum este rugăciunea de călătorie, rugăciunea soțului pentru soție, ori a soției pentru soț - așa este și o rugăciune pentru ca Dumnezeu să aprindă în sufletul nostru căldura dragostei, a luminii și celelalte, pentru că noi, folosindu-ne de această aprindere a unei candele, ne rugăm ca Dumnezeu să aprindă în noi dorirea pentru cele sfinte.

„O candelă este o lumină a poruncilor lui Dumnezeu, iar la noi se folosește și ca un simbol al Învierii“

„Bisericile noastre au altarul orientat și poziționarea icoanelor către «Răsăritul cel de Sus», care este Hristos. Noi îl intuim cu locul de unde răsare soarele. Acest răsărit este Mormântul Sfânt. Este locul în care a înviat Hrisos, adică «Ierusalimul cel de Sus»“

„La noi, la creştini, totul este la vedere“

- Suntem în „inima” postului pascal, pregătindu-ne pentru ceasul de lumină al Învierii. Aveți un cuvânt, preacucernice părinte, pentru creștinii ortodocși?

- Oamenii erau la început îmbrăcați în lumină. Spune Scriptura: la început a făcut Dumnezeu lumina. Noi, primul lucru pe care îl facem ca și creștini, înainte de rugăciune, este să aprindem lumina. Nu ai voie să spui „Binecuvântat este Dumnezeul nostru”, în biserică, fără să ai cădelnița aprinsă și fără să fie luminile aprinse. Lumina - lumânările, nu lumina electrică. Trebuie să fie două sfeșnice. Cel puțin candela de pe Sfânta Masă - una. Eu dacă mă duc la niște credincioși, eu nu pot să le fac slujbă fără să fie lumânarea aprinsă. Nu e canonic. Nu este voie. Numai dacă e o prigoană - să zicem că ne omoară cineva și zice stați fără lumină. La noi lumina este esențială. Fotosinteza - pe toată planeta aceasta, fotosinteza menține viața. Așa suntem și noi. Dar la noi este ceva dincolo de înțelegerea omenească. Este vorba despre transfigurare. Despre metamorfoză. Schimbarea la față. Acesta este înțelesul: candela este un simbol pentru schimbarea la față a întregii făpturi, în lumină. Practic, este o entropie finală. Candela este, în esența ei, o aducere aminte a entropiei finale. Noi toți vom fi lumină. Dumnezeu este lumină, este iubire, este Calea, Adevărul și Viața. Hristos a spus despre el: „Eu sunt Lumina lumii”. Noi folosim în cult lumina, fără doar și poate, pentru că la noi totul este pe lumină, nu-i pe întuneric. Nu-i pe ascuns. La noi, totul e la vedere. Iubirea este la vedere, iertarea este la vedere. Slujbele la noi sunt la vedere. De aceea nouă ne pare rău că nu sunt lăsați credincioșii să vină la biserică, pentru că noi nu facem nimic pe ascuns. Nicio slujbă la noi în biserică nu se face pe ascuns. Tot ce face credința creștin-ortodoxă este la vedere. Nu avem nimic de ascuns. Facem totul la candelă, totul la vedere, la lumină, fără umbră, fără îndoială. Nu avem a ne teme vreodată de mărturisirea față de Hristos.

„Un Cer nou şi un Pământ nou“

- Mulți spun că lumânarea și candela au intrat în universul creștin având o funcție practică: dădeau lumină celor prigoniți din catacombe - și de la această funcție practică s-a ajuns la funcția ritualică. Dumneavoastră ați venit cu un expozeu mai puternic: lumina a venit o dată cu întreaga cunoaștere spirituală a creștinătății, prin jertfa lui Hristos...

- De lumină avem nevoie și acum, nu neapărat în prigoană a fost nevoie de ea. Acum avem electricitate, aprindem becurile... dar sunt și cazuri când „se ia lumina”, dar nu rămânem în întuneric, pentru că noi pe Sfânta Masă avem tot timpul lumânări... Ori se poate întâmpla să facem slujba Vecerniei și să se întunece și să trebuiască să continuăm să citim - că nu poți să știi pe de rost toate rugăciunile - și e nevoie de o cursivitate atât la strană, cât și la altar... Sau vine credinciosul să se închine - trebuie să avem o lumină veșnică acolo care să arate omului locul unde este icoana. Dar, în esența lui, ritualul aprinderii luminilor în biserică, pentru că noi avem un ritual... acesta ține de Învierea lui Hristos. Deci acesta este Adevărul: Hristos cel Înviat aduce simbolul Luminii. Nicio altă religie - în afară de cea creștină - nu are acest simbol. Evreii au lumina, în ritualul lor, dar sub o altă formă și cu alte sensuri - aprinderea Menorahului, cu cele șapte lumini -, e cu totul altceva. Uitați-vă ce duc ei la morminte. Uitați-vă la arabi, cum își cinstesc ei morții. E cu totul altceva decât la noi. La noi se aduce lumânare, se aduce colivă... de ce? Pentru că totul este axat pe Înviere. Noi credem că în viața aceasta lespedea mormântului a devenit o lespede a Învierii. Pentru noi, toată planeta Pământ devine o lespede a Învierii. Pământul acesta pe noi nu ne poate mărgini. Creștini fiind, noi nu avem această lume. Noi o recunoaștem că este lumea noastră, dată de Dumnezeu, dar casa noastră este undeva în Veșnicie, o veșnicie pe care noi o numim „Împărăția lui Dumnezeu”. Și acest lucru, cel mai mult și cel mai tainic, ne duce la acest sens de lumină, de zbor, de soare... vedeți, soarele răsare pe cer. Noi, creștinii, tot timpul am fost captați de lumină. Deci noi nu putem să stăm în întuneric. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o. Pentru noi, lumina care luminează în întuneric este Hristos. Clar! Nu există alt sens. Și noi credem că noi, după Hristos, după Învierea lui, mergem în altă lumină. Noi nu știm unde vom merge. Nu știm că e planetă, că va fi același pământ, că va fi „un Cer nou și un Pământ nou”, cum spune de fapt „Apocalipsa”. Dar candela, în esența ei, asta reprezintă: un Cer nou și un Pământ nou, luminat.