de Simona Lazăr
Ne aflăm în Săptămâna Luminată, una dintre cele mai importante perioade din calendarul creștin-ortodox, care - alături de Săptămâna Mare, care precede Învierea, și cu zilele Învierii - celebrează începutul unei noi ere, cea în care jertfa Fiului lui Dumnezeu a redefinit lumea și mântuirea ei. Pe lângă ritualurile care au loc în această perioadă în biserici și mănăstiri, pe lângă tradițiile care se respectă în casele creștinilor ortodocși, există un alt spațiu care relevă obiceiuri, credințe, cutume și stări de grație divină, iar acest loc este... Muzeul. De această dată, ne referim la Muzeul Național al Țăranului Român, care, în săptămânile de dinaintea Sărbătorilor Pascale, a vernisat două expoziții tematice, pe care le puteți vizita, in situ, până pe data de 16 mai. „De Rândul Paștilor” și „Oamenii Muntelui Athos”. Fiecare dintre aceste două expoziții are particularități asupra cărora ne vom apleca în rândurile care urmează.
„De rândul Paștilor”
În ciuda numelui său, expoziția „De Rândul Paștilor” nu este una obișnuită („de rând”), ci una care integrează teme vechi și tehnici noi, pe un suport inedit. Mai precis, vorbim despre o expoziție de icoane pe sticlă transilvănene (secolele XVIII-XIX), transpuse, printr-o tehnică deosebită, care utilizează inclusiv un soft informatic, pe coaja oului... de struț. „Este o expoziție născută din colaborarea între Muzeul nostru, Muzeul de etnografie și folclor din Brașov și o creatoare care este muzeograf la rândul său, doamna Mariana Andone-Rotaru, care a fost mulți ani buni managerul Muzeului de istorie al orașului Turda”, ne-a precizat managerul general al Muzeului Național al Țăranului Român, domnul Virgil Ștefan Nițulescu. „Mariana Andone-Rotaru a utilizat niște izvoade din patrimoniului Muzeului nostru, izvoade care au fost folosite de meșterii țărani pentru realizarea icoanelor pe sticlă, în mod tradițional, în mai multe zone din România, dar mai ales în Transilvania. Dumneaei le-a transformat, printr-un program informatic, astfel încât să le poată transpune, printr-o procedură de încondeiere pe ouă, creând iluzia unui plan în două dimensiuni, ouăle fiind de struţ - și aici este marea ei inovație”. „Închistrirea” ouălelor de struț este de dată foarte recentă, în România, în sensul în care unele meșterițe, mai ales în Bucovina, au ales să folosească motivele și tehnicile clasice (tradiționale) pe acest suport. Dar ceea ce a ales să facă Mariana Andone-Rotaru este deosebit și, probabil, e o noutate mondială absolută. „În mod tradițional, în România, nu s-au încondeiat ouă de struț cu imagini de icoane - adică: desene care sunt utilizate în mod tradițional numai pentru icoane. De altfel, ouăle de struț au fost folosite în biserici, mai ales în Moldova, dar și în sudul țării, doar pentru împodobirea candelabrelor. Cred că marea performanță a doamnei Mariana Andone-Rotaru este aceea de a fi reușit să creeze niște mici opere de artă, evitând întru totul orice derapaj către imagini comerciale sau către imagini care ar putea să frizeze prostul gust. Dimpotrivă, este vorba despre o utilizare a unui act artistic, pe un suport inedit”, mai spune managerului MNȚR, domnul Virgil Nițulescu.
Obiecte de artă sacră
Am vizitat această expoziție - singulară prin efectul ei spectacular - și, cu mâna pe inimă, pot să spun că am rămas... mută de uimire. Colecția de icoane pe sticlă așezate pe simeze este impresionantă în sine. Și, înainte de a vorbi despre acea noutate absolută al cărei autor este Mariana Andone-Rotaru, permiteți-mi să mă refer întâi la ele. Icoanele pe sticlă sunt obiecte de artă sacră, specifice, cum spuneam, mai mult țăranilor din Transilvania, meșteri populari din alte veacuri, ale căror nume ne sunt, de cele mai multe ori, necunoscute. Ele sunt subsumate, adeseori, artei naive, fiind realizate de artiști fără școală, dar de o sinceritate copleșitoare. Prin desenul și pictura lor „pe dosul sticlei”, ei reușesc să exprime un univers de emoții, evocând, deopotrivă, Raiul și Iadul, două dimensiuni nevăzute cărora le dau chip, formă, culoare. Este felul țăranului român de a reda, pe înțelesul oricui, temele biblice, transformându-le în povești desenate, situate într-un peisaj familiar - adeseori chiar cel al satului lor - și îmbrăcate într-o ținută care combină, cu sinceritate, elemente de ținută nobiliară cu altele de sorginte țărănească. Tematica acestor icoane este una variată, dar există unele teme mai des întâlnite, cum ar fi: Nașterea lui Hristos, Maica Domnului cu pruncul, Răstignirea, Învierea și Maica Domnului Îndurerată (sau Maica Domnului Jalnică - de la „a jeli”, a plânge), care marchează, fără îndoială, două repere importante ale ortodoxiei: Nașterea Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul și Învierea (cu ceasurile ei de dinainte și de după) sau Paștele. Îi găsim apoi pe sfinții apărători ai casei ca și pe sfinții apărători ai recoltelor, pentru că acestea erau, în cele din urmă, cele mai importante referințe din viața românului.
„Școală” și „moștenire”
Icoana pe sticlă - de fapt, tehnica picturii pe sticlă - nu este o inovație sută la sută românească. Tehnicile acestea sunt comune, în secolele XVIII-XIX, pentru mai multe regiuni din partea de răsărit a Imperiului Habsburgic - și mă refer aici la regiuni precum Boemia, Austria, Silezia, Moravia și Slovacia. Nu ne este foarte clar cum și când aceste tehnici au intrat în Transilvania (pe atunci parte a Imperiului). Există supoziția că tinerii ardeleni (români ortodocși) s-au întâlnit cu aceste tehnici, s-au familiarizat cu ele în perioada în care au servit în armata imperială, fiind duși în alte regiuni decât cele natale, pe o perioadă de 7, 9 sau chiar 11 ani. Cert este că tehnica icoanelor pe sticlă a cunoscut un avânt important în secolul al XVIII-lea, fiind practicată de românii ortodocși mai ales în comunitățile aflate în proximitatea atelierelor de glăjărie, acolo fiind mai ieftină și materia primă și mai ușor de procurat pigmenții folosiți pentru pictură. Întâlnim astfel de ateliere la Nicula, Iernuțeni, Șcheii Brașovului, în Făgăraș și Țara Oltului, unde putem vorbi despre adevărate „școli de artă a icoanei pe sticlă”, nu în sensul educației, ci în acela al uceniciei tinerilor meșteri pe lângă cei bătrâni, pentru ca meșteșugul să se transmită (în unele cazuri, transmiterea meșteșugului - ca și cea a „izvoadelor”, adică a tiparelor de desen - se făcea mult mai strict, doar în interiorul familiei, de la tată la fiu).
Captivată de „tot ceea ce este vechi, frumos şi atins de patina timpului“
Se cuvine să o cunoaștem și pe cea care a avut ideea de transpunere a icoanei pe sticlă pe un suport la fel de fragil: oul de struț. Mariana Andone-Rotaru este arheolog, muzeograf, doctor în istorie cu specializarea Epoca romană, dar și creator popular, curajos explorator al tradițiilor, pe care le îmbracă în haină nouă. Obișnuiește să spună despre sine că e captivată de „tot ceea ce este vechi, frumos și atins de patina timpului”, că este „fascinată de lumea artei” și de felul în care trecutul cel mai percutant (prin emoție și frumusețe) se poate subsuma, artistic, timpului pe care îl trăim. Din această pasiune ai ei a ieșit și proiectul „încondeierii” ouălor de struț cu temele icoanelor pe sticlă transilvănene. A făcut asta ţinând dreaptă balanța între trecut și prezent, între tradiție și inovație, ținând cont de canoanele iconografiei pe sticlă și de rigorile tehnicii străvechi de încondeiere. După cum știm, încondeierea ouălor de Paști folosește tehnica străveche a băilor succesive de culoare, prin protejarea fondului cu ceară curată de albine și „scrierea cu chișița” a motivelor ornamentale. „Sarcina” Marianei Andone-Rotaru a fost mai dificilă, dacă ne gândim că nu a avut de reprezentat simple motive geometrice, florale sau zoomorfe, ci chipuri de sfinți.
Oamenii Muntelui Athos
Cea de a doua expoziție la care ne referim este cea intitulată „Oamenii Muntelui Athos”, de fapt o serie de fotografii cu chipuri și momente esențiale ale monahismului din Muntele Sfânt. „Este o încercare de a sprijini, cel puțin din punct de vedere moral, efortul unui tânăr regizor de film, un absolvent al unei facultăți de film britanice, de altfel, el trăiește o bună parte a timpului său în Marea Britanie. Este vorba despre Andrei Oprescu, care și-a împărțit existența între domiciliul său britanic și casa părintească, alături de un domiciliu cu totul... inedit, este vorba despre chiliile de la Muntele Athos. El a făcut foarte multe călătorii la Muntele Athos, a stat acolo luni întregi, în mai multe etape, și a reușit să surprindă pe peliculă niște imagini neobișnuite. Majoritatea celor care au făcut filme și foto-reportaje cu așezămintele monahale de la Athos s-au concentrat asupra peisajului și a construcțiilor, a podoabelor neasemuite care există acolo - la care au contribuit din plin principii români, în perioada secolelor XIV-XVIII și mai târziu și la care încă mai contribuie statul român. Spre deosebire de toți aceștia, Andrei Oprescu s-a oprit foarte des asupra chipurilor monahilor care viețuiesc în mănăstirile de la Muntele Athos. A fost interesat de surprinderea fiorului lor religios, a profunzimii credinței lor - și asta este, cred eu, marea lui performanță -, a reușit să aducă aceste sentimente adânci în imagini, pe care le-a decupat din filmul său documentar și le-a transpus în fotografii, etalate acum în expoziția Oamenii Muntelui Athos”, ne-a declarat domnul Virgil Ștefan Nițulescu.
Şapte imagini emblematice transpuse pe ouă de struţ
„Izvodul” acestei lucrări este o icoană pe sticlă din Colecția Mănăstirii Nicula, de la jumătatea secolului al XIX-lea. La Cina cea de taină participă cinci personaje. Iisus binecuvântând cu dreapta ocupă locul din mijloc. Pe masă se află tacâmuri, farfurii, pâini și un potir decorat cu aur. Câmpul icoanei și spațiul rămas liber în fața mesei este presărat cu vrejuri de flori roșii, numite ruje.
Izvodul acestei reproduceri pe oul de struț este o icoană din secolul al XIX-lea, de la Nicula, aflată în Colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca. Aici, Iisus este înfățișat ieșind biruitor deasupra lespezilor mormântului, înconjurat de o aureolă alungită, sugerată de două ghirlande de nori. Cu dreapta schițează gestul binecuvântării, iar în stânga ține un steag cu cruce. Cei doi soldați aflați de o parte și de alta a mormântului, unul fiind adormit, exprimă uimirea. Scena este delimitată de un brâu din aur cu motivul frânghiei răsucite, reprezentate cu verde pal și vișiniu intens. Brâul frumos decorează câmpul icoanei pe partea opusă a oului.
Icoana transferată pe ou de struț a fost pictată, în 1897, de Savu Moga și se află în Colecția Muzeului Național al Țăranului Român. Întruchipând „chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi-Născut a toată zidirea”, Iisus Pantocrator este înfățișat pe un tron frumos decorat cu aur, binecuvântând cu dreapta și ținând Evanghelia deschisă în stânga. Iisus poartă veșmânt roșu-cărămiziu cu marginile aurite și patrafir verde-crud, presărat cu flori și cruci de aur. În partea superioară, de o parte și de alta, apar Maica Domnului și Ioan Botezătorul, însoțiți de inscripții. Un brâu din aur, cu decor geometric, mărginește scena, decorând și câmpul icoanei pe partea opusă.
Icoana încondeiată pe ou își are izvodul într-una pictată pe sticlă în Șcheii Brașovului, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și se află în Colecția Jianu. Maica Domnului este înfățișată bust, ținând Pruncul pe brațul stâng, în timp ce cu dreapta arată către Acesta. Pruncul binecuvântează cu dreapta, iar în mâna stângă poartă un rotulus. Maica Domnului, purtând salba dublă de galbeni la gât (manieră specifică școlii din Șcheii Brașovului), este înveșmântată în maforion roșu, frumos decorat cu flori și margini aurite. De o parte și de alta sunt redați doi sfinți, probabil Dimitrie și Parascheva. Scena este încadrată de un brâu de aur cu flori. Câmpul icoanei are decor cu benzi hașurate și flori presărate pe fond de aur, care se regăsesc și pe partea opusă oului.
Provenind din Colecția Bidian și fiind pictată la începutului secolului al XIX-lea la Nicula, această icoană este transpusă de asemenea pe oul de struț. Maica Domnului este înfățișată cu mâinile împreunate, jelindu-l pe Iisus, redat răstignit pe cruce, așa cum atât de plastic a fost descrisă de soții Dancu: „Regularitatea trăsăturilor, dominate de nasul lung, exagerat, dau personajului o prestanță severă. Înflorarea maforionului Mariei, ca și tratarea chipului, amintesc de unele stampe japoneze din secolul al XVIII-lea, sau, mai aproape de noi, de portretele tahitiene ale lui Gauguin”.
Izvodul este o icoană din secolul al XIX-lea, de la Nicula, aflată în Colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Masa Raiului este o sinteză iconografică, fiind frecvent pictată în icoanele pe sticlă de la Nicula și mai rar întâlnită în celelalte centre din Transilvania. Compoziția se desfășoară pe toată suprafața oului. De la rombul central, decorat cu o rozetă, pleacă o rețea de romburi pe toată suprafața ovoidală, cu câte o cruce înscrisă și o rozetă în punctele de încrucișare. Fecioara cu Pruncul, Iisus Hristos, Sf. Nicolae și Sf. Parascheva sunt reprezentați în jurul rombului central. Coloritul și motivul frânghiei răsucite sunt specifice icoanelor vechi niculiene.
Izvodul acestei reprezentări pe oul de struț este o icoană de Ana Deji, secolul al XX-lea, aflată în Colecția Muzeului de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” din Sibiel. Scena Răstignirii Domnului este reprezentată printr-un desen naiv. Hristos este înfățișat pe o cruce simplă, cu picioarele alăturate și genunchii ușor flexați, conform tradiției răsăritene; cu capul plecat și ochii închiși. De o parte și de alta a crucii apar Maica Domnului și Sfântul Ioan cu o ramură în mână. Fundalul întunecat este presărat cu flori mici albe care, împreună cu celelalte elemente decorative creează un aspect specific. (sursă info: caietul program al expoziţiei)