de Simona Lazăr
Penticostarul este o perioadă liturgică situată, ca desfășurare temporală, între Înviere și Duminica Tuturor Sfinților. Se spune despre aceasta că este perioada „bucuriei duhovnicești”, iar despre semnificațiile pe care le înglobează l-am rugat să vorbească pe preot lector univ. dr. Vasile Bîrzu (foto), de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.
„Avem 50 de zile de înălțare din slavă în slavă”
- Traversăm acum perioada cunoscută și sub numele de „penticostar” sau „cincizecime”. Ce anume trebuie să știm despre aceasta?
- Penticostarului este perioada în care avem 50 de zile de înălțare din slavă în slavă, imediat după Înviere; este o perioadă de inițiere în taina luminii și a vieții lui Hristos. Tematica evangheliilor din fiecare duminică din Penticostar este cea a luminii și a apei vieții. Noi trebuie să devenim, la rândul nostru, izvoare de viață şi lumină. Evanghelia ni l-a arătat, de exemplu, pe Toma. Este o taină în modul cum el exclamă, pipăind rănile de la mâinile şi din coasta Mântuitorului: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Nu e o exclamare gratuită, ci una extatică, datorată faptului că bagă mâna în focul dumnezeiesc, focul care izvora din coasta din care va izvorî Biserica... Haina de lumină pe care am ţesut-o în post este un veșmânt spiritual, alcătuit din înţelepciunea Logosului şi energiile Duhului; este veşmântul lui Hristos pe care ne-am străduit să-l recucerim prin efort ascetic, prin punere la încercare, prin pătimire și răstignire împreună cu El. Acest veşmânt îl îmbogăţim şi învăţăm să ne purtăm în El, pentru că el conţine lumea ideilor și a paradigmelor divine, a planurilor divine pentru lume şi Biserică despre care vorbește dogmatica. Toma suspină pentru că pune mâna în acest izvor al focului dumnezeiesc ce conţine ca o hologramă integralitatea planului divin pentru creația lui spirituală - Biserica.
- Ați vorbit despre identitate spirituală și regăsirea noastră într-un plan divin. Ce trebuie să știm pentru a ne (re)găsi locul în acest plan?
- Biserica este trupul lui Hristos și în rana lui Hristos se manifestă această matrice a Duhului Sfânt, care conține integralitatea, Logosul. În această matrice se adaugă celelalte „celule”: fiecare om care se botează devine un mădular al Trupului lui Hristos și alcătuiește Biserica în întregimea ei, ca Trup al lui Hristos. Avem de-a face cu o realitate holistică, numai că toată această taină a regenerării Trupului lui Hristos - Biserica, cu fiecare generație care se încorporează în Trupul lui Hristos, această nouă creștere trebuie să beneficieze și de o narațiune proprie, un proces de învățare propriu. De aceea, sunt aceste rânduieli ale Bisericii, cum este și cea a Penticostarului, în care, printr-un ciclu de predici, suntem inițiați mai mult în taina Luminii şi a Vieţii - Hristos... Noi suntem ființe divino-umane, pentru că avem chipul, forma sau modelul lui Hristos în noi. E o realitate: „Fă ca acesta care se botează să ia chipul Hristosului tău!”. Din ce? Din harul apei baptismale care e în cristelniță. Noi trebuie să căpătăm, în cele din urmă, forma lui Hristos. Să dobândim planul energo-informațional al lui Hristos și să creștem, să umplem acest plan, această matrice.
„Omul creat de Dumnezeu nu era supus bolilor”
- Lumină, apă, viață, tămăduire și mântuire, dar și Logos, înțeles. Bucurie... Sunt cuvinte care își află locul lor în relația omului cu Divinitatea...
- În Apocalipsă se face vorbire despre „copacul vieții” și „izvorul vieții”, din care se hrănesc cei care se mântuiesc în Hristos în eshaton. E știut că starea de sănătate e o stare de bucurie. Românii, cel puțin, nu mai știu ce înseamnă bucurie. Bucurie înseamnă „strălucire”. Când acatistul zice „Bucură-te!”, în slavonă e „Radiite!” - „Radiază!”. „Hairete” înseamnă „Bucură-te!”, bucurie spirituală spre deosebire de hedonism, „Hedone” - bucurie lascivă, plăcere. La „Hairete” participă și Logosul, Înțelesul, pe când la „Hedone” este plăcerea egoistă, autosatisfăcută. Starea de sănătate spirituală e o stare de integritate a veșmântului de lumină al omului. Sfântul este un om sănătos pentru că e înveșmântat în lumina harului divin. Lumina lui Hristos este o lumină înaltă, care alungă toți virușii și toate bacteriile. Dumnezeu l-a creat pe om fără haine, înveșmântat numai cu lumina harului. Avea nestricăciune și nu era supus bolilor, pentru că avea această integritate spirituală, era înveșmântat în lumina suflării divine. Noi avem acum o suflare diminuată și trebuie să învățăm din nou să-l respirăm pe Dumnezeu.
- Și cum putem face asta?
- Urmând practica rugăciunii lui Iisus. Când zicem „Doamne Iisuse!”, l-am inspirat pe Iisus în noi. Iar când rostim „Miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, expirăm, dăm păcatele afară. Da. E o reprogramare spirituală prin practica rugăciunii lui Iisus, dar e și prin cult. La sfârșitul perioadei Penticostarului este împărtășirea Duhului Sfânt. Suntem botezați în Hristos, retrăim această perioadă de reinițiere, de regenerare, de reîncorporare în Hristos și actualizăm harul la un alt nivel. Noi ne-am creat în Biserică - prin aceste perioade de Triod, Penticostar, Octoih - niște cadre de exersare spirituală. În timpul Triodului (care este în post), trăim o tristețe radioasă - suntem triști, dar ne bucurăm lăuntric. În timpul Penticostarului, trăim o bucurie radioasă. Iar în timpul Octoihului învățăm care este dreptatea lui Dumnezeu. Toate aceste trei mari perioade ale Anului bisericesc sunt de inițiere și de edificare spirituală și trebuie să înțelegem natura, conţinutul şi finalitatea lor. Știința a făcut cercetările ei, dar n-a putut decât să recunoască faptul că ceea ce spunem noi în metaforele noastre în Biserică sunt de fapt realități subtile ale lucrării lui Dumnezeu în Creație și în Om.
Apa, cel mai puternic semn al Duhului Sfânt
- Cum este împărțită perioada Penticostarului?
- Primele trei duminici se concentrează pe Învierea lui Hristos, în vreme ce următoarele au în centrul lor „taina apei”. Asta pentru că Biserica îi pregătește pe credincioși pentru Cincizecime, apa fiind unul dintre cele mai puternice semne ale Duhului Sfânt. Avem, în această perioadă, Duminica Orbului, în care Hristos îi curăță ochii orbului din naștere. Cu ce? Cu tină, cu scuipat. Și scuipatul era plin de energii divine! Dumnezeu face din pământ medicament. N-a luat picături de viță-de-vie să-i pună în ochi. Ci energie! Și asta înainte de a fi fost bătut, schingiuit, urcat pe cruce. Hristos ne-a dat un trup pregătit prin schingiuirea Lui spre a deveni principiu al îndumnezeirii noastre. De această putere preaînaltă nu se pot apropia muștele lui Belzebut! Este în Pateric acea zicere: de vasul în care fierbe carnea nu se poate apropia musca. La fel, de omul virtuos, aflat într-o vibrație înaltă, nu se pot apropia nici Aghiuță, nici bolile, pentru că are integritatea acestui veșmânt de lumină. Să medităm din această perspectivă la predicile din duminicile Penticostarului ca la niște crâmpeie de învățătură, pentru a ne însuși apa vieții, lumina vieții, lumina lui Hristos.