de Călin Popa şi Silviu Ghering
După ce și-au construit pas cu pas visul de a deveni vedete și au intrat în contact direct cu universul celor faimoși, unele dintre starurile internaționale au renunțat la prim-plan și luminile rampei pentru a se dedica întru totul credinței și s-au călugărit, spre uimirea întregii lumi.
Dolores Hart și revelația rolului Sfânta Clara
Foarte multe vedete își afirmă religiozitatea și se declară credincioase, iar unele dintre ele, chiar din culmea succesului, se retrag din lumea efemeră a celebrității în cea eternă a slujirii Domnului. Una dintre cele mai strălucitoare și promițătoare staruri de la Hollywood, Dolores Hart, era faimoasă încă de la 18 ani, când apărea într-un flm alături de Elvis Presley, care oferea pentru prima dată o sărutare pe marele ecran unei actrițe cu ocazia acelei producții. Au urmat pentru Dolores alte roluri importante, în filme cu Montgomery Clift, George Hamilton sau Robert Wagner, cu toții staruri de primă mărime la acel moment. Brusc, pe când avea 24 de ani și se afla în plină ascensiune, actrița a anunțat că se călugărește, lucru pe care l-a și făcut rapid. Explicațiile au venit mult mai târziu. „Revelația a venit după ce am jucat în rolul Sfintei Clara din Assisi. În timpul filmărilor, m-am întâlnit cu Papa Ioan al XXIII-lea, în Italia și i-am spus că sunt actrița care interpretează rolul Sfintei Clara. Sanctitatea Sa mi-a replicat că sunt chiar Sfânta Clara din Assisi”, își amintește fosta vedetă. Fanii au fost șocați, iar reacțiile au fost teribile, unele chiar mânioase. „Chiar și bunul meu prieten căruia mă confesam și care era preot, Fratele Doody, mi-a spus că nu sunt în deplinătatea facultăților mintale să fac așa ceva, iar un admirator mi-a scris la mănăstire ani buni după ce m-am călugărit, încercând să mă facă să mă răzgândesc”, detaliază Dolores, care nu s-a mai uitat înapoi și spune că „dacă ați auzi ce aud eu, v-ați călugări și voi”.
Amada Rosa Pérez: „În mănăstire mi-am găsit pacea”
După mai mulți ani de tăcere, Amada Rosa Pérez, cel mai de succes model columbian al ultimelor decenii, a ieșit public să explice motivele care au determinat-o să se retragă la mănăstire și să se călugărească brusc, în timp ce se afla în plină strălucire și vizibilitate. „Am fost diagnosticată cu o boală care mi-a cauzat pierderea parțială a auzului. În plus, făceam voluntariat într-o comunitate săracă. Eram în culmea gloriei și dintr-o dată m-am simțit frustrată, dezamăgită, fără direcție și scop, scufundată în plăceri efemere. Am căutat răspunsuri într-o lume care nu mi le putea oferi și așa m-am retras în credință. De unde zilele mele erau pline de stres și mă enervam foarte ușor, acum mi-am găsit pacea și mă bucur de fiecare moment pe care mi-l oferă Dumnezeu”, detaliază Pérez. Chiar dacă nu s-a retras complet, frumoasa Amada este parte integrantă a proiectelor religioase ale comunității și militează pentru un alt fel de model spre care să privească oamenii. „Mă săturasem să etalez superficialitatea. Vreau să promovez adevărata demnitate a femeilor și nu exploatarea lor în scop comercial”, adaugă Pérez.
Sofia Hayat și controversele expunerii indecente
De o frumusețe orientală aparte, Sofia Hayat urca accelerat pe culmile succesului odată cu nominalizarea sa ca „emblemă a formelor”, de „Vogue Italia”, în 2013. Se afla pe locul 81 al topului celor mai frumoase femei ale lumii, prezentă în concursurile de televiziune, plus o vedetă a rețelelor de socializare, un star de cinema și o cântăreață bine cotată. Fără veste, Sofia s-a călugărit și toți admiratorii săi s-au blocat de uimire, cu atât mai mult cu cât o văzuseră luând parte și la „provocarea găleții”. După câțiva ani de când a devenit Maica Sofia și în care transmitea că „suntem perfecte și fără machiaj”, vedeta a apărut, la începutul anului trecut, într-o înregistrare în care se închină aproape goală, ceea ce i-a adus probleme cu legea, fiind acuzată de „ofensare a sentimentelor religioase”. În replică, fosta vedetă afirmă că „Divinitatea a fost întotdeauna frumoasă, iar cei care judecă și critică ar trebui să-și deschidă mintea și să privească femeia ca pe o creație sacră”… Chiar retrasă în rugăciune și viață austeră, fosta celebritate nu a reununțat de a posta imagini cu ea în bikini pe rețelele de socializare preferate.
Barkha Madan a dat strălucirea Bollywoodului pe recluziunea rugăciunii
Astăzi poartă numele de Gyalten Samsen, dar dacă figura sa pare cunoscută, este urmare a faptului că a fost cândva starul Barkha Madan, care apărea în majoritatea serialelor de succes și în filmele cu mari încasări de la Bollywood. Fostă finalistă Miss India în 1984, competitoare în cadrul Miss Tourism International, Barkha și-a creat renumele de star după ce a făcut pasul de la o carieră fulminantă de model spre marele și micul ecran. La câteva luni după ce terminase filmările pentru pelicula „Surkhaab”, în 2012, după o vizită la o mănăstire din Sikkim, actrița avea o revelație și renunța brusc la strălucirea Bollywoodului pentru a deveni călugăriță budistă. Astăzi, cea care poartă numele de Gyalten Samsen are doar două rânduri de îmbrăcăminte și duce o viață foarte austeră. „Cu ani în urmă, le spuneam juraților unui concurs de frumusețe că dacă voi câștiga, voi lucra pentru copiii defavorizați. Nu știu în ce măsură îmi și imaginam atunci că așa ceva s-ar întâmpla vreodată în realitate, dar exact asta fac în prezent”, explică fosta actriță.
Olalla Oliveros: „Dumnezeu nu greşeşte niciodată. M-a chemat şi L-am urmat“
Unul dintre cele mai de succes modele spaniole, Olalla Oliveros, o tânără splendidă, care urca pas cu pas drumul spre faima internațională și începuse să joace în filme în țara sa și peste hotare, a avut o revelație atunci când a vizitat faimosul loc în care Fecioara Maria le apăruse unor copii, la Fatima, în Portugalia, în anul 1917. „A fost o experiență cutremurătoare. Imediat mi-a venit în minte imaginea mea în haine de călugăriță. La început, viziunea mi s-a părut absurdă, dar nu am putut să scap de ea, mă obseda. De la un moment dat încolo, am început să cred că Iisus mă chema să-L slujesc, să las viața poleită de celebritate și să mă călugăresc. Dumnezeu nu greșește niciodată. M-a chemat și L-am urmat, așa ceva nu se refuză”, spune fosta frumusețe, care este membră a Ordinului „Sfântul Mihail”.