de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

Sunt două milenii de când Iisus Hristos a venit pe lume să ne scape de păcate. Dar și 2.000 de ani de când, prin naștere, dar și prin tradiție, icoana aduce mireasma lumii de dincolo și a Învierii din morți. Dar aceasta nu ar fi nimic, dacă nu ar exista vocația pictorului bisericesc. Prin lucrările sale unice, Bogdan Sava (foto), acel om care stă zi și noapte la picioarele sfinților, a reușit să unească civilizații, să aducă în același loc epoci și spații diferite. A căutat sfințenia, a găsit-o și acum le dăruiește altora din învățătura pe care zilnic o primește din Ceruri, purtându-și crucea cu demnitate până în vârful Golgotei.

„Mama mi-a cumpărat lucrările pe bani grei și așa m-a încurajat”

- Cum a început această aventură în lumea icoanelor? Când ați pus prima dată mâna pe o pensulă?

- Pictez de când mă știu, dar m-am apucat serios în momentul în care m-am întors din armată, când tata mi-a tăiat subvenția. Pe de altă parte, a spus să fac ce-mi doresc și asta mi-a plăcut. După ce am început să aprofundez, m-a susținut mama, care îmi cumpăra lucrările pe bani grei și așa m-a încurajat. Pentru că la un moment dat am vrut să plec în Legiunea Străină. Tata, fost decan al Universității Nicolae Grigorescu și șeful Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei, m-a susținut financiar și nu m-a constrâns niciodată. Am absolvit Facultatea de Teologie, secția pictură bisericească, clasa profesorului Neagu Virgil. Tata și-a dorit ca eu să-mi iau autorizația de pictor bisericesc, iar eu pe cea de pictor iconar. Așa că am recurs la o stratagemă. Am vorbit cu secretara Patriarhului Teoctist și am dat o probă. Am pictat două icoane în fața comisiei, fără ca tata să fie de față. Și așa mi-am împlinit visul.

- Vă mai amintiți de prima icoană?

- Sigur, zugrăvisem Intrarea în Ierusalim a Domnului. Această icoană se află acum în custodia unui cumnat și tare aș vrea să o răscumpăr... Am pictat-o când aveam vreo 15 ani și e o tehnică hazlie. Cred că ar râde și curcile dacă ar vedea-o acum. Iisus seamănă cu mine... Fără să vreau mi-am făcut autoportretul. Dar în acea icoană e o energie aparte, pentru că toată lumea o vede superbă.

„Fabric pensule din păr de veveriță de la mijlocul cozii și nu folosesc niciodată culori de ulei”

- Care este tehnica pe care o folosiți? De unde vă procurați toate cele necesare picturii?

- Tehnica mea e foarte complexă. Per general, este stilul bizantin, dar se regăsește și școala grecească, sârbească sau rusă. Picturile de la Cozia, Voroneț, Sucevița m-au influențat foarte mult. Eu lucrez pe contraste cromatice și folosesc contur doar undeva e nevoie, pentru a puncta. Utilizez aur roșu, galben și argint, pentru a amplifica contrastul între cromatica caldă și rece. Oamenii sunt limitați în a percepe realitatea, dar în funcție de pictor, pot vedea și lumea nevăzută. Asta fac eu. În lucrările mele, când privești dintr-o parte vezi ceva, când te uiți din cealaltă parte, descoperi altceva. În plus, scopul meu este să creez o icoană care să facă minuni cu cei care se vor ruga. De aceea, fiecare sfânt îl personalizez, iar înainte de a-l picta studiez să aflu cum a arătat. Fabric pensule din păr de veveriță de la mijlocul cozii, pus pentru câteva zile în lut pentru a se înmuia firul. După cum vedeți, mă orientez după școala veche. Dar folosesc și șlepăre și pensule cioc de rață realizate din păr de porc. Utilizez pensule sintetice doar când lucrez sub lupă. Am în jur de 100 de astfel de obiecte, pe care le tot rotesc. Drept culori, mă axez pe oxizii de pământ, pe care îi amestec cu apă și rezultă mai multe nuanțe. Nu folosesc culori de ulei, ci doar tempera, fixatorul fiind gălbenușul. Mă ghidez după erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, cartea de căpătâi a oricărui pictor care vrea să facă pictură bisericească valoroasă. Din păcate, foarte rar se mai folosește această tehnică.

- E rugăciunea importantă pentru un pictor de icoane?

- Rugăciunea e importantă și în momente de deznădejde, dar și când îți e bine. Dar asta nu înseamnă că dacă te rogi ești și ascultat când vrei tu. Eu prind putere când mă rog și mă întăresc în credință. Când încep să pictez, simt puterea divină. Ideile vin una după alta, lucrez uneori și zece ore neîntrerupt, nu mi-e foame. Când privesc unele picturi, am senzația că nu sunt făcute de mine. Pur și simplu înlemnesc. Permanent mă las călăuzit de energia dumnezeiască. Eu nu folosesc izvoade (negative cu indigo). Iau creionul și guma și creez sfântul pe loc, armurile cailor, soldați, balauri. În icoanele mele și vântul se simte cum bate. Sulița cu care sunt străpunși balaurii este curbată, pentru a se simți tensiunea, coada calului și mantia îngerului sunt într-o anume direcție... Dar aceste lucruri cu greu le-am descoperit.

„Arhanghelul Mihail e prietenul și confidentul meu”

- Se spune că pictura e ca o fantomă, care te bântuie toată viața. Au existat momente de cumpănă în care ați spus că vreți să lăsați această meserie? Sunt mari ispitele când îl pictezi pe Dumnezeu?

- N-am avut o ispită atât de mare, pentru că eu mă calmez atunci când pictez. Sigur că sunt momente în care nu pot să fac nimic, dar asta pentru că nu-mi este îngăduit, nu am comuniune în acele clipe și atunci aștept. Dar niciodată în viață nu am spus că mă voi lăsa de această meserie. Unii dintre pământeni se nasc cu o legătură puternică cu sfinții, alții nu. E ca și titlul nobiliar. Dacă vii pe lume cu sânge albastru, nu poate nimeni să-ți ia ceea ce e al tău. Eu sunt creat să aparțin altei lumi. Înainte să adorm, am o stare de veghe, în care îmi vin tot felul de flash-uri. Am un caiet lângă pat, unde notez permanent informația ce mi se arată. Meritul meu este de a crea realitatea fizică, de aceea nu pot picta mecanic. Dacă cineva îmi dă o comandă, trebuie mai întâi să o vizualizez, apoi încep să lucrez.

- Aveți vreun sfânt care simțiți că vă ocrotește permanent?

- Da, Arhanghelul Mihail. I-am simțit prezența de mic copil și m-a ajutat să trec prin cele mai grele momente ale vieții. Am fost în pragul morții de zece ori, dar el a fost lângă mine și m-a scăpat. Arhanghelul Mihail mi-a dat mereu putere, eu fiind un om cu o viață tumultoasă. E prietenul și confidentul meu. Am pictat însă foarte multe icoane cu Sfântul Gheorghe și am constatat că primesc mult ajutor și de la el. M-am văzut mereu la fel de luptător ca Sfântul și m-a marcat mereu curajul și credința lui.

„Fac pictură rupestră pe niște pietre vechi de milioane de ani”

- În discuția purtată, mi-ați spus, într-un fel timid, că sunteți singurul care faceți pictură rupestră. Puțini sunt cei care știu că picturile pe pietre au început să fie făcute cu aproximativ 50.000 de ani în urmă...

- Am căutat și nu am mai văzut reprezentări ca ale mele. Unele dintre pietrele folosite de mine sunt aduse din Creta pentru a-mi pava curtea, dar am descoperit pe spate plante fosilizate. Asta înseamnă că sunt vechi de milioane de ani. Pe ele am pictat diverse lucruri: o gheișă, un schelet de dinozaur, un bizon, un craniu de urs de peșteră și multe altele. Îmi place să fiu unic. Pe o buturugă cu trei laturi am făcut un Deisis: Iisus Hristos în picioare, în stânga Lui Maica Domnului și în dreapta Sfântul Ioan Botezătorul. Nu s-a mai făcut niciodată așa ceva.

- La icoanele dumneavoastră vor îngenunchea mii de oameni și vor privi spre cupola speranței tot atâția ochi. Până unde au ajuns lucrările dumneavoastră în lume? Dar în România?

- Cred că fiecare icoană își va găsi singură proprietarul, va ajunge la cine îi este hărăzit. Poate sta într-un muzeu sau într-o casă, depinde cum rânduiește Dumnezeu. Sunt mai atipic, nu mă interesează câți bani scot pe vânzarea icoanelor. Am lucrări de mulți ani pe care nu le-am dat, deși mi s-au oferit sume imense. Uneori s-a împotrivit soția, alteori eu nu am vrut. Cred că le-am păstrat tocmai pentru a vedea evoluția mea. Icoanele sunt ca și copiii mei și mi se pune un nod în stomac când trebuie să le înstrăinez. Am colaborat cu mulți patroni de galerii, ei mi-au spus că lucrările mele au ajuns din China în Canada, din Australia în America. Dar aceștia nu sunt sinceri până la capăt, nu declară cine le-a pictat. Eu mă semnez, însă omul de multe ori trece cu vederea acest aspect. Multe icoane zugrăvite de mine sunt în posesia generației de aur a fotbalului românesc. Am expus mult timp la galeria de la Aeroportul Otopeni și când veneau băieții, îmi cumpărau toate lucrările odată. Și tot la icoanele mele se roagă Becali, Ciumara sau Babiuc. Eu nu expun oriunde, în acest moment am lucrări doar la galeria de la Castelul Cantacuzino din Bușteni. Patroana este mezzosoprană la Teatrul Balșoi, o rusoaică adevărată, și sunt singurul iconar pe care l-a acceptat. M-a ales pe mine dintre toți pictorii iconari ai țării, după o lungă selecție și sunt tare mândru de asta.

„Mă mândresc cu «Fulgul de nea», o reprezentare unică a Presfântului chip al Mântuitorului, «Floarea» și «Racla»”

- Care icoană vă este cea mai dragă?

- E greu de spus, pentru că am lucrări deosebite făcute pe uluci putrezite. Îmi place însă mult icoana denumită „Floarea”. Aceasta este în formă de petale de flori, iar pe fiecare dintre ele este zugrăvită o scenă. „Fulgul de nea” este o altă reprezentare unică a Preasfântului chip al Mântuitorului având cununa de spini 3D, din salcâm boieresc, alături de cei 12 apostoli. Și mai am o lucrare deosebită, este vorba despre „Racla”. Am făcut-o folosind o cutie traforată, unde pe exterior se află Iisus răstignit și îngerii care zboară, iar în interior cei 12 apostoli. Aceasta nu a fost expusă niciodată.

- Unde își întâlnește pictorul îngerii săi?

- Este o întrebare foarte grea. Ca să întâlnești îngeri, trebuie să ai merite. Eu le simt prezența și, credeți-mă, nu am probleme psihice. Ai cu tine îngerul păzitor atâta timp cât crezi în el.

„Mă ocup și de dulgherie, deci mai am ceva în comun cu Iisus”

- Considerați că pictorul de icoane și biserici este un om ales?

- Fără îndoială. Nu oricine poate picta. Știu oameni care au învățat această artă, dar au făcut totul matematic. Aceștia nu au legătură cu Divinitatea. A fi pictor iconar îți este scris de când ai venit la întrupare. Bănuiesc că mai am multe icoane de pictat, de aceea îmi doresc să fiu sănătos și să mă ajute Dumnezeu să ajung la nivelul la care să pot să-mi refac materia. Lucrez, în micimea mea, să fiu nemuritor.

- Cine este Bogdan Sava când iese din atelierul de pictură?

- Sunt un om care iubește natura, drumețiile, o celulă creativă. Mă ocup și de dulgherie, deci mai am ceva în comun cu Iisus. Pot să spun că fac lucruri din nimic. Când eram copil, îmi plăcea să realizez diferite statui sau căței din pâine. Îmi place mult să am grijă de livadă și uneori mă prinde 4:00 dimineața. Sunt pescar, dar după ce prind peștii, îi eliberez. Am un respect deosebit pentru tot ce e viu.

Am luat ce a fost mai bun de la fiecare școală din lume și mi-am creat stilul Bogdan Sava“

„Sunt mândru că fiul meu, Andrei, mă moşteneşte“

- Vă calcă cineva pe urme?

- Sunt mândru că băiatul meu, Andrei, mă moștenește. Are deja o lucrare cu pictură rupestră. Eu fac și basoreliefuri și l-am învățat și pe fiul meu, așa că ne mândrim cu un mic basorelief cu un pește. Puterea exemplului e mare. Pe de altă parte, Andrei e artist în beatbox, a ajuns la un nivel foarte înalt. Se antrenează cu persoane din toată lumea și vrea să ajungă la competiții în America. Are o ureche muzicală incredibilă. Și eu mi-aș dori să-mi fac o formație de muzică bizantină cu tendințe spre modernism, un stil unic de muzică.

„De 17 ani lucrez la o icoană unică, cu câteva sute de personaje“

- La ce operă de artă lucrați acum, domnule Sava?

- De 17 ani lucrez la o icoană cu câteva sute de personaje, unică, pentru că de fapt sunt două icoane într-una. Este o lucrare complexă, canonică, fiecare sfânt fiind reprezentat în detaliu. În partea de sus sunt zugrăvite Prăznicarele, împreună cu Nașterea Domnului, Buna Vestire și altele. În centru se află Sfânta Treime, cu cele trei cete îngerești (Tronurile de foc, Serafimii și Heruvimii). În partea de jos este Raiul și Iadul, pictate într-o viziune proprie. Totul e creat așa cum am simțit. Iuda are o aureolă inversă, diferită, mai rar întâlnită, închisă la culoare, simbolizând trădarea și micimea lui. Sfântul Petru ține cheia Raiului în mână, iar lacătul de la ușă este pe interior. Raiul are ușa deschisă, e văzut de sus, ca și cum s-ar uita Dumnezeu spre el. În loc de ornamentele florale am pus lanțul ADN, împreună cu proteina lui Dumnezeu. Este vorba despre laminină, descoperită de curând, din care se spune că este creat omul. Aceasta este legătura între Divinitate și partea carnală, umanitatea. Pentru că noi suntem creați numai din cruci la scară moleculară. Voi fi și eu reprezentat în această icoană: un pescar cu un pește, care este simbolistica creștină. Pentru că asta sunt: un pescar de suflete, care face misionarism, iar în mână voi avea un sul pe care va scrie: eu am pictat această icoană. Sunt viu, sunt nemuritor.