de Valentin Țigău
Într-o listă a „celor 22 cele mai puternice icoane făcătoare de minuni” aflate pe teritoriul României, se regăsește și „icoana-dublă” de la Mănăstirea Căldărușani, o icoană „prigonită” și ascunsă de prigonitori, o icoană cu o istorie proprie încărcată, crezută pierdută, într-o vreme, și apoi regăsită.
Maica Domnului și Sfântul Gheorghe
Icoana Maicii Domnului, adusă în 1940 de la Mănăstirea Noul Neamț (azi, în Transnistria), e unică prin perfecțiunea execuției. Ca și în cazul altor icoane de acelaşi fel, regăsim, în aceeași montură, dar pe partea din spate a icoanei un foarte frumos realizat Sfântul Gheorghe tronând. De aici și denumirea de „icoană-dublă”, căci, deși e cunoscută drept „Icoana Maicii Domnului”, un al doilea sfânt (un sfânt militar, puternic, luptător, răzbătător) este prins în interiorul acelorași rame. Deosebit este faptul că, deși de obicei Sfântul Gheorghe este ilustrat în postura sa de omorâtor al balaurului, aici poți spune mai degrabă că acesta se odihnește, după greaua - dar cu izbândă încheiată - luptă.
„Refugiată” peste Prut, odată cu monahii
Prin minunile pe care le săvârșește astăzi - după ce a fost redescoperită și așezată la loc de cinste - ca și prin cele care se istorisește că le-ar fi săvârșit în existența ei seculară, icoana de la Căldărușani și-a căpătat bunu-i renume și a intrat în circuitul pelerinajelor. Icoana-dublă de la Căldărușani a fost adusă aici în 1940, de la Mănăstirea Noul Neamț. Cu 14 ani în urmă, pe când vizitam acel frumos așezământ ctitorit de un grup de călugări plecat din vechiul Neamț, cel al Moldovei seculare, s-a făcut vorbire despre icoana lor plecată în bejenie, la ceasul cel trist al înstrăinării țării către sovietici. În 1940, în timpul refugiului pe care au fost siliți să-l facă mulți cuvioși și multe cuvioase ale Basarabiei, după încheierea pactului Ribentropp-Molotov, cu mare grijă au luat călugării icoana cea făcătoare de minuni și numai ei știu cum au reușit să o treacă printre inamici, salvând-o peste Prut. Dintre călugării aceia, o parte s-au așezat la Cernica, o altă parte la Căldărușani (așa cum, dintre călugărițe, pe multe aveam să le regăsim, apoi, la mănăstirile Pasărea și Pissiota).
Ascunsă la Schitul Scutaru
Semn puternic al credinței creștine, icoana făcătoare de minuni de la Noul Neamț a fost căutată cu multă patimă de sovietici. O patimă rea... Au căutat-o mai întâi în locul de unde plecase, apoi în drum, crezându-se că a fost îngropată în vreunul dintre locurile de popas. Au încercat și la mănăstirile pe unde s-au aciuiat călugării și călugărițele plecate din Basarabia cea rănită. Ba chiar și în bisericile de mir, unde alți preoți basarabeni își aflaseră loc de odihnă și de împlinire a voii Domnului. Goana sovieticilor după icoana-dublă (căutată atât pentru ceea ce simboliza, pentru a fi distrus un mit, cât și pentru podoabele ei valoroase) a continuat, pe teritoriul României, după ce țara a căzut în zona de influență a URSS. N-aveau să o găsească însă, niciodată. Și asta pentru că icoana fusese ascunsă bine, într-un perete al schitului Sitaru (schit aparținător de Mănăstirea Căldărușani). Printre aceia care se refugiaseră, în 1940, la Mănăstirea Căldărușani s-a aflat și părintele Sofian Boghiu (n. 1912, la Cuconești, în Basarabia, și intrat în mănăstire la Dobrușa, în 1937), cel care avea să fie numit de părintele Cleopa drept: „Apostolul Bucureștilor”. Ca și alți călugări refugiați, părintele Sofian Boghiu a cunoscut, în România postbelică, temnița grea, la Jilava și la Aiud, munca silnică în Balta Brăilei. Dar undeva, într-un colț de gând, se afla, nesmintită, icoana cea făcătoare de minuni venită și ea, asemeni lui, în bejenie, dincoace de apa Prutului...
Ferită de „râvna” KGB-ului
Să revenim însă la icoana-dublă de la Căldărușani. Chiar dacă nu suflaseră o vorbă despre locul unde ea era ferită de „râvna” KGB-ului și a Securității, călugării care știau ascunzătoarea se rugau adeseori cu fața la perete, nu la icoanele din schitul Scutaru, stârnind mult timp mirarea oamenilor de rând. Dar a venit o vreme, după aproape o jumătate de secol, când icoana a putut fi scoasă la lumină, iar tot credinciosul, aflându-i chipul, s-a putut ruga dinaintea ei. După 1989, icoana făcătoare de minuni de la Căldărușani a fost revendicată de starețul Mănăstirii Noul Neamț, Doremidont, însă patriarhul Teoctist a spus așa: „Când se va uni Basarabia cu Țara Mamă, atunci icoana se va duce înapoi de unde a venit!”. E clar că orice icoană își alege locul. Ca dovadă, e faptul că ea se simte foarte bine la Căldărușani. Oamenii care au fost ajutați de Maica Domnului revin și depun o ofrandă, de regulă, o bijuterie. Aceste bijuterii sunt înregistrate și expuse pe veșmintele icoanei. Orice icoană se păzește. De teamă ca Maica Domnului Făcătoare de minuni să nu fie furată, multă vreme călugării de la Căldărușani au tăinuit existența ei, chiar și după ce vremurile cele noi au permis scoaterea ei la lumină și expunerea în biserică, la rând cu celelalte icoane.
O mănăstire ctitorită de Matei Basarab
Atunci când spui „Mănăstirea Căldărușani”, te referi de fapt la un ansamblu de monumente de arhitectură monahală și la un tezaur inestimabil de artă religioasă: Biserica Sfântul Dimitrie, Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul, din cimitir, și Biserica Sfânta Varvara și Duminica Tuturor Sfinților - Co- cioc și celebra pinacotecă (multe dintre piesele acesteia pot fi văzute în muzeul mănăstirii), precum și o bibliotecă de manuscrise și carte religioasă rară, căci aici s-a dezvoltat, prin secole, și o școală de copiști. Ctitorie a lui Matei Basarab (1632-1654), a fost zidită în mijlocul Codrilor Vlăsiei, pe locul unui vechi schit de lemn. Așezată pe malul lacului cu același nume, a fost proiectată să aibă alura și toate caracteristicile unei cetăți inexpugnabile. Cel puțin așa o vedea arhidiaconul sirian Paul de Alep, însoțitorul Patriarhului Macarie de Antiohia în călătoria lui prin Țările Române. Și de acolo, din descrierea acestuia din anul 1653, extragem și noi câteva cuvinte: „Este înconjurată de o apă fără sfârșit și fără fund și se numește Căldărușani”.