de Simona Lazăr
La 12 iulie, sinaxarele o amintesc pe Sfânta Veronica, fixată de tradiția bisericii în două momente diferite din viața lui Iisus Hristos. Ea ar fi ultima dintre femeile vindecate de Iisus Hristos și tot ea cea care cu mahrama ei a șters fața însângerată a Domnului, pe Drumul Golgotei. Mai multe detalii despre această sfântă am aflat de la părintele Petru Pavăl, de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești.
„Ea este alături de mironosițe”
„Sfinții care aparțin perioadei lui Iisus (sec. I), cum este și Sfânta Veronica, nu au lăsat multe date concrete care să-i așeze într-un context clar și de aceea în Sfânta Scriptură numele lor nu apar întotdeauna. Dar cu numele și cu faptele lor ei se regăsesc în Sfânta Tradiție. Sfânta Veronica este consemnată în „Istoria bisericească” a lui Eusebiu din Cezareea și de acolo încep a se face diverse extrapolări și asocieri cu diferite persoane din Sfânta Scriptură. Cea mai plauzibilă asociere a Sfintei Veronica este cu femeia care suferea de 12 ani de scurgere de sânge. Dacă privim comparativ cele două momente ale întâlnirii cu Iisus, în prima femeia se atinge de el, aflându-se în mulțime, și se vindecă, iar peste câtva timp Sfânta Veronica, ieșind din mulțime, se apropie de Iisus ca să-i șteargă fața însângerată cu năframa, ne dăm seama că precedentul de a trece prin mulțime este deja creat”. Părintele Petru Pavăl ne atrage atenția că exista și precedentul vindecării unei femei, a Mariei Magdalena, despre care știm că avea șapte demoni. Maria Magdalena este prima femeie vindecată de Iisus și după această vindecare, ea îl va urma mereu, fiind alături de femeile mironosițe care vin la Crucea Lui. „Înclin să cred că și Sfânta Veronica s-a aflat între acestea, pentru că femeile mironosițe sunt acele femei care devin devotate lui Iisus, odată ce acesta intră în viața lor. În «Evanghelii», prezența lor e trecută cu vederea pentru că atenția era concentrată pe apostoli, ei fiind cei mai apropiați de Iisus. Dar El era înconjurat de foarte multe alte persoane, între care și aceste femei mironosițe care într-o oarecare măsură au și ele această calitate de apostoli ai lui Iisus. Mă gândesc că Sfânta Veronica este cu adevărat acea femeie vindecată cu ceva vreme în urmă, pentru că devotamentul ei dezvoltat în relație cu Iisus o face să treacă prin mulțime, fără frica de a fi zărită că oferă un sprijin sau un semn de compasiune condamnatului”.
„Este prima icoană, «cea nefăcută de mână de om»”
Referitor la acest moment care are loc pe drumul spre Golgota, cei care au fost în pelerinaj la Ierusalim știu că la „a 6-a stație” (oprire) se află și Biserica Sfintei Veronica sau „Biserica feței lui Iisus”. Asta pentru că, spune tradiția bisericii, pe mahrama cu care Veronica i-a șters fața celui condamnat s-a imprimat chipul Lui, este prima icoană, „cea nefăcută de mână de om”... Deși este un moment important, el nu este consemnat în primele scrieri. De ce? „Centralitatea «Evangheliilor», în Drumul Crucii, este pe Iisus, pe suferința și puterea Lui de a îndura și pe sălbăticia iudeilor care îl umilesc”, spune părintele Petru Pavăl. „Sfânta Scriptură se naște însă din Sfânta Tradiție, care reprezintă acele întâmplări, evenimente pe care apropiații lui Iisus le-au transmis prin viu grai în primul rând cele transmise de apostoli. Faptul că Sfânta Veronica nu e consemnată cu acest episod în care șterge fața lui Iisus nu înseamnă neapărat că n-a fost”. Când și cum a intrat Sfânta Veronica în sinaxare? Știm că acestea - sinaxarele - prind contur în perioada persecuțiilor, „pentru că creștinii care mureau în arene, arși, schingiuiți, deveneau «eroii» contemporani ai creștinătății. Ceilalți creștini și-au dorit să știe mai mult despre ei și de aici se ajunge la consemnarea vieților, faptelor și a martiriului lor. Așa s-au născut scrierile numite «Actele martirice», care încep să cristalizeze o biografie a sfinților. Din perioada contemporană lui Iisus se cunosc foarte puține date privind viața și moartea sfinților. Știm despre Petru și Pavel sau despre apostoli, pentru că erau cumva persoane publice cunoscute în epocă. Despre Sfânta Veronica se știu, deci, puține lucruri”.
Giulgiul și năframa
Această năframă/mahramă pe care e întipărit chipul lui Iisus este o mărturie a acelui moment și este considerată a fi prima „icoană nefăcută de mână”. Adeseori, mahrama Veronicăi este pusă alături de o altă pânză din aceeași epocă a lui Iisus, respectiv „Sfântul Giulgiu”, pânza în care a fost înfășurat, după ce a fost coborât de pe cruce. „A fost o dezbatere pe tema veridicității mahramei și giulgiului”, spune părintele Pavăl. „S-a făcut o cercetare a lor și s-a constatat că erau similare. Tradiția spune că atunci când mironosițele intră și văd mormântul gol găsesc giulgiurile, zăcând, și mahrama pusă deoparte, deci mai apare una. Cumva, lucrurile se complică, legat de acest aspect, însă mahrama care este adusă este cea a Sfintei Veronica”. Ceea ce au constatat cercetătorii este că între chipul „imprimat” pe mahramă și cel de pe giulgiu există multe asemănări, ceea ce confirmă că acela era, cu adevărat, chipul lui Iisus.
„Din lumea concretă în realitatea lui Dumnezeu”
Însemnătatea Sfintei mahrame sau „imaginea nefăcută de mână omenească” în dezvoltarea artei iconografice este una de necontestat. Este o relicvă contemporană lui Iisus, deci întru totul credibilă. „Chiar dacă în Vechiul Testament este porunca: «Să nu-ți faci chip cioplit!”, trebuie să spunem că existau deja «chipuri cioplite»: Heruvimii și serafimii care erau puși să străjuiască arca chivotului, apoi acele prezențe angelice care apar în Templu pe pânza care separă Sfânta de Sfânta Sfintelor. Ele nu se substituie cinstirii lui Dumnezeu, ci pur și simplu spun celor care le privesc că acolo e vorba despre o altă realitate. Când intri de afară în templu deja pășești din lumea concretă în realitatea lui Dumnezeu. Icoana - fie că este vorba despre „mahrama lui Iisus”, fie despre icoana unui sfânt - este, în sine, o prezență. Fiind în fața acelei prezențe, intrăm într-o legătură directă cu acea persoană pe care o reprezintă, izolându-ne de ceea ce ne înconjoară. Aceasta este puterea icoanei: ne ajută să ne centrăm atenția către prezența pe care aceasta o aduce: sfântul respectiv”, spune părintele Petru Pavăl.