de Simona Lazăr

Istoria Slănicului Moldovei și evlavia locuitorilor lui la Sfântul Ilie Tesviteanul - al cărui hram îl poartă și biserica din localitate - își află începuturile în chiar ziua sfântului, pe 20 iulie 1801, când, după legendă, ar fi fost descoperit primul izvor din salba de ape tămăduitoare din acea parte a munților Nemirei. Despre însemnătatea acestei zile l-am rugat să ne vorbească pe părintele paroh Valentin Ilie (foto), care avea să înceapă dialogul nostru cu aceste cuvinte: „Cu cât un credincios se apropie mai mult de un sfânt, cu atâta acesta îi dă mai multă putere”.

În 1801 s-a descoperit primul izvor vindecător la Slănic Moldova

- Părinte Valentin Ilie, ne aflăm astăzi (n.r. - 9 iulie 2021, ziua realizării acestui interviu) în naosul Bisericii Sfântul Ilie Tesviteanul din Slănicul Moldovei și aș vrea să vorbim despre dubla sărbătoare a acestei superbe stațiuni, care celebrează, pe 20 iulie, 220 de ani de la descoperirea primului izvor și tot atunci și hramul bisericii...

- Locul acesta a fost descoperit, conform tradiției, la 20 iulie 1801, deci de Sfântul Ilie. Era nelocuit, împădurit, se ajungea cu greu la el. În acele vremuri, aceste păduri erau arendate serdarului Mihalache Spiridon - cămăraș (administrator) al ocnelor de la Târgu Ocna. El era pasionat de vânătoare și s-a aventurat în pădure, urmărind un cerb... așa a găsit primul izvor de apă minerală, care i-a atras atenția pentru că lăsa o dâră galbenă pe unde curgea. L-a gustat și, fiind om umblat prin lume, și-a dat seama că este un izvor vindecător. Și așa a început istoria Slănicului. De fapt, prima atestare a acestor locuri este la 1757, în dania pe care o face Constantin Racoviță, care oferă aceste păduri Epitropiei Sf. Spiridon. La 1801, epitropia avea arendate pădurile acestui serdar, care le-a stăpânit 39 de ani. El a făcut, în 1810, prima bisericuță modestă, de lemn, pe locul pe care se află actuala biserică. Iar în jurul aceleia a construit niște odăi, pentru găzduirea bolnavilor care veneau să se tămăduiască și a amenajat feredeie (sau băi), în care era încălzită apa cu pietre încinse, toate de o modestie extraordinară.

Este sărbătorită întreaga stațiune

- Putem pune pe seama serdarului Mihalache Spiridon începuturile balneare ale Slănicului Moldovei?

- Cu siguranță, dar să ținem seama că au fost doar improvizații. În 1851, când epitropia și-a intrat în drepturi, a revigorat întreaga stațiune. Biserica asta a fost refăcută prin osteneala unui preot din Târgu Ocna, Gavril Manciu, în 1847, tot din lemn - cum apare în câteva ilustrații ale vremii -, iar Epitropia Sfântului Spiridon, cea mai mare asociație filantropică a Moldovei, a purtat de grijă stațiunii. În 1856, a fost vizitată și de Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, care a impulsionat dezvoltarea stațiunii. Însă Primul Război Mondial a însemnat un dezastru pentru Slănic Moldova, stațiunea a fost bombardată, biserica din lemn și odăile din preajmă au fost distruse. A fost strămutată această așezare din centru, în Satu Nou, localitatea care precedă, azi, intrarea în stațiune. Biserica a fost reconstruită prin osteneala unui creștin foarte evlavios, Axente Pandrea, și a soției sale, Maria, în dorul singurului lor copil, Nicolae, pierdut la vânătoare. Au (re)construit această biserică din temelii, din piatră de Slănic, în formă de cruce, cu două turle. Au dotat-o cu mobilier, au pictat-o cu osteneala a doi ucenici ai lui Tattarescu - Constantinescu Grigore și Stelian Iliescu - și au dotat-o cu toate cele necesare pentru o biserică slujitoare. S-a lucrat în anii 1927-1929 și a fost sfințită la 15 august. Multă vreme, această sărbătoare a rămas ca al doilea hram, dar principalul hram stabilit a fost Sfântul Ilie Tesviteanul, ca ocrotitor al bisericii și al zonei.

- Cum au traversat parohia și preoții ei perioada comunistă?

- Arhivele parohiei din anul 1945 arată că toți preoții care au păstorit au fost intimidați de regim. Avem o mărturie a părintelui Ioan Dumitru Gâdiceanu, care era somat prin adrese de la Sfatul Popular să înceapă slujba la ora 5:00 a.m. și s-o termine la ora 7:00, pentru ca oamenii să poată să meargă la muncă. Alături de părintele Gâdiceanu, ar trebui să amintim alți doi preoți din acea perioadă: preotul Mircia Ilie și preotul Constantin Cartas. Au fost și oameni de bine care au avut grijă ca biserica să fie bine întreținută și atunci, și în anii următori. În 1996, în urma unor lucrări de refacere consistentă, a fost resfințită biserica la 28 iulie, apoi, pe 30 ianuarie 1997, la propunerea Parohiei, Consiliul Local a stabilit ca Zilele Slănicului să fie în preajma lui 20 iulie, ca o sărbătoare a întregii stațiuni.

„Preoția e o chemare, o misiune și nu poți fugi de ea”

- Preotul slujitor Mircia Ilie, pe care l-ați menționat, este tatăl dumneavoastră. Sunteți doi frați și amândoi ați ales calea preoției...

- Sunt născut și crescut aici, la Slănic. Și eu, și fratele meu, părintele Cătălin Ilie, am fost nu doar fiii tatălui nostru, ci și fii duhovnicești ai părintelui Constantin Cartas, care n-a avut copii și care ne-a înfiat, spiritual, ne-a arătat multă dragoste. De altfel, întreaga comunitate îl poartă în suflet pentru că a luptat în felul lui împotriva regimului ateu, umbla în alb și purta barbă patriarhală, a refuzat delațiunea, și-a păstrat demnitatea preoțească și din acest motiv a rămas în conștiința oamenilor din zonă. A ieșit la pensie din această parohie și este îngropat în cimitirul parohiei. Inițial, eu și fratele meu ne-am opus să urmăm calea preoțească, văzând câte greutăți a avut ca preot, în perioada comunistă. Fiecare a ales o altă cale, dar Dumnezeu a găsit undița potrivită ca să ne pescuiască. Preoția e o chemare, o misiune și nu poți fugi de ea. Sfântul Ilie însuși s-a retras să propovăduiască în pustiu, dar Dumnezeu, găsind „vasul ales”, l-a chemat la această înaltă misiune de a propovădui pe Dumnezeu cel adevărat, în Țara Israelului.

Apă și foc

- Zona aceasta este legată de Sfântul Ilie, dar și de Sfântul Spiridon, al cărui nume îl regăsim, la izvoare, ca și în biserică...

- Sfântul Spiridon era patronul epitropiei care a gestionat stațiunea și are un izvor aici la care aleargă mulți oameni, deși este un izvor cu apă plată. O apă pură. Se spune că în Al Doilea Război Mondial, căutând nemții apă grea pentru armament și făcând analiza acestui izvor, au găsit că este o apă pură, „ușoară”. O cărau cu cisternele la Berlin - așa cum s-a transmis prin tradiție. Tot o legendă spune că acolo unde izvorăște această apă un cioban credincios a avut o viziune: stânca era într-o văpaie de foc, iar Sfântul Spiridon binecuvânta. Pe 15 august 1929, când a fost sfințită biserica, ctitorul a dăruit două icoane: Sfântul Ilie și Sfântul Spiridon. De aceea Sfântul Spiridon e al doilea hram și Sfântul Axente (de la Axente Pandrea), al treilea hram. Sfântul Ilie și Sfântul Spiridon, amândoi, au legătură cu apa și cu focul. Cei care au vizitat Slănicul Moldovei știu că există un izvor, Sonda 2, care, deși are debit foarte mare, când se aprinde flacără lângă el, arde.

- Pentru că existența parohiei Sfântului Ilie Tesviteanul a avut, dintotdeauna, legătură cu stațiunea - dar și pentru că sunteți localnic, „născut/ crescut”, cum se zice -, vă întreb care sunt calitățile pentru sănătate ale acestui loc?

- Din cercetările făcute până în 1948, asupra apelor și a climei, s-a stabilit că Slănicul e o zonă potrivită pentru recuperarea bolnavilor oferind un regim de cruțare. A fost încadrată ca stațiune balneo-climaterică, pentru că pe lângă apele minerale oferea condiții de aer cu ioni binefăcători, generați de rășinoase. Și vreau să vă vorbesc, tocmai în acest context, despre Sfântul Ilie care, fiind viu, gestionează viața celor care îl evlaviază. Prin tradiție, el n-a trecut prin moarte. El și Enoh sunt singurii sfinți care n-au trecut prin moarte, ci au fost ridicați cu trupul la Cer. În tradiția rurală, legătura cu Sfântul Ilie era mai vie decât cu alți sfinți, pentru că atunci când omul se roagă ar trebui să aibă prezența clară a sfântului sau a Maicii Domnului sau a lui Dumnezeu, dar, de multe ori, această prezență e limitată de lipsa vederii cu ochii trupești. Or, Sfântul Ilie a fost mai prezent, știind oamenii că el e viu și că va veni ca înaintemergător al celei de-a doua veniri a Mântuitorului și 3 ani și jumătate îl va propovădui pe Dumnezeu cel adevărat, într-o lume căzută și negativă. El va suferi martiraj, împreună cu Enoh, și va fi înviat de Hristos. Toate acestea dau o prezență mai reală a Sfântului Ilie, pe care o simțim din plin în zona noastră pentru că e ocrotită de dânsul.

„Stăpânul ploilor”

- Prin tradiție, sfinții protejează anumite locuri sau bresle ori te protejează de anumite pericole. Ce știm despre Sfântul Ilie Tesviteanul, sub acest aspect?

- Scripturile cuprind Vechiul și Noul Testament, dar și Sfânta Tradiție, care completează aceste scrieri. Sfântul Ilie este numit „stăpânul ploilor”, iar asta se trage din minunea pe care a făcut-o vrând să arate lucrarea adevărată a lui Dumnezeu, atunci când i-a chemat pe preoții lui Baal și ai Astartei. Pentru că tot poporul lui Israel era căzut în idolatrie și cinstea acești idoli, i-a chemat să dovedească care este adevăratul Dumnezeu. Preoții au mobilizat 250 de prooroci falși, au adus jertfe și au început să strige către idoli să vină foc din cer și să ardă jertfa pe care o puseseră pe jertfelnic. Focul n-a venit, idolii erau neînsuflețiți, nu-i puteau asculta. Și atunci Sfântul Ilie, cu ironie sfântă, le-a spus: „Strigați mai tare, poate se odihnește”. După efortul lor zadarnic, a venit și rândul Sfântului Ilie să demonstreze puterea lui Dumnezeu și el a spus așa: „Udați acel jertfelnic cu apă!” și au curs râuri de apă din cer. Și iar a cerut și iarăși au udat, până s-a făcut un lac în jurul jertfelnicului, era imposibil să fie mistuită acea jertfă, chiar dacă ar fi venit foc. Dar puterea lui Dumnezeu e mare și la rugămintea lui Ilie a venit foc din cer și a evaporat apa și apoi a mistuit și jertfa, și jertfelnicul, și piatra... Și de acolo e tradiția că Sfântul Ilie e stăpânul ploilor și, la cererea lui, Dumnezeu dezleagă sau leagă cerul. El a făcut să nu plouă în Palestina, ca o pedeapsă și o trezire a locuitorilor, timp de 3 ani și jumătate a legat cerul. Evlavia poporului român, un popor agrar, se leagă de Sfântul Ilie pentru că țăranul român e dependent de ploile pe care le slobozește Dumnezeu. În mai fiecare casă țărănească era o icoană a Sfântului Ilie. La Slănic Moldova, s-a reînviat, prin osteneala părintelui Cătălin Ilie, tradiția icoanei pe sticlă. Părintele a făcut ani întregi cerc de pictură cu copiii, i-a învățat tehnica picturii pe sticlă, iar icoana Sfântului Ilie e omniprezentă în lucrările lor și în expoziții, din 1996 încoace.

Protector al aviatorilor şi călătorilor

- Dar expresia „biciul Sfântului Ilie” de unde vine?

- În carul de foc în care e pictat - pentru că a fost răpit, după descrierea Vechiului Testament într-un car de foc, cu cai e foc -, Sfântul Ilie avea și un bici în mână, cu care mâna acei cai spre Dumnezeu. Se consideră însă că biciul poate fi și o pedeapsă, pentru că a fost un sfânt aspru cu sine, dar și cu apărarea și păstrarea dreptei credințe. Ne amintim că despre Sfântul Ioan Botezătorul - de asemenea fără îngăduință față de păcat -, se spune că a lucrat „cu duhul și cu puterea lui Ilie”. Revenind la „sarcinile” Sfântului Ilie, să amintim că este protectorul aviatorilor, pentru că a zburat cu căruța de foc prin cer. Știu că, prin tradiție, este și protectorul călătorilor, deși nu este singurul în tradiția ortodoxă, pe considerentul că nu a călătorit în apropiere, ci de pe pământ la cer. Este, de asemenea, protectorul munților și stăpânul apelor. Leagă și dezleagă izvoarele, tămăduiește prin rugăciunea pe care o face la Bunul Dumnezeu.

Cojocul aruncat lui Elisei

- Nu sunt puține nici minunile despre care amintesc Scripturile și Sfânta Tradiție...

- La Sarepta Sidonului Mântuitorul vorbește despre Sfântul Ilie ca unul care a lucrat ca și el și a avut mai multă receptivitate în neamurile străine: „În vremea lui Ilie, erau multe văduve în Israel, dar nu a făcut nicio minune la aceste văduve, decât la văduva din Sarepta Sidonului, care era înafara Țării Sfinte, pentru că, spune el, nu a găsit destulă credință acolo. Mântuitorul n-a fost primit în Nazaret, de asemenea, pentru că se spunea: „Acesta poate să fie ceva bun? Este doar fiul lui Iosif și al Mariei! De aceea Iisus nu a reușit să facă minuni în Nazaret, pentru că nu a găsit destulă credință. O altă istorie este și cea despre transmiterea harului către ucenicul său, Elisei, atunci când, trecând râul Iordan în chip minunat alături de Sfântul Ilie, iar acesta din urmă fiind răpit la cer, se întreba Elisei cum va trece Iordanul înapoi. Atunci, Ilie, din căruța de foc, i-a aruncat cojocul său, cu care lovind Elisei apa, a trecut Iordanul și apoi a făcut și alte minuni cu cojocul lui Ilie. IPS Ioachim, pe atunci episcop vicar cu numele Băcăoanu, a particpat din 2000 la viața parohiei noastre; de fapt, prima conferință preoțească pe care a organizat-o, ca episcop vicar, a fost la Slănic Moldova. În 2001 a fost prezent la celebrarea celor 200 de ani de la descoperirea primului izvor cu apă minerală, a plantat un brad și a resfințit izvoarele. În 2006 a fost un an cu inundații și a venit să întărească credincioșii, iar la una dintre aceste întâlniri, l-a întrebat pe părintele Mircia Ilie cui îi va lăsa cojocul (harul lucrării sale de 40 de ani, în zonă). Părintele, pentru că avea doi fii, a spus: „Cui îi va rândui Dumnezeu!”. Și iată că Dumnezeu ne iubește și iată a ajutat ca amândoi să fim aici. Pentru că această parohie a fost una singură, în comună, cu două biserici - Sfântul Ilie, aici, și Sfântul Gheorghe, în Cerdac. În 1995 a fost hirotonit fratele meu, părintele Cătălin Ilie, și au slujit pe rând, tată și fiu, în cele două biserici. În 1996 s-a cerut împărțirea parohiei în două, fratele meu rămânând în Cerdac. Eu sunt preot din anul 2000, iar de trei ani sunt aici.

- Cum vă pregătiți, părinte Valentin Ilie, pentru hramul bisericii?

- În Săptămâna dinaintea hramului se fac mai multe rugăciuni, zilnic Sfânta Liturghie, Vecernie, Utrenie, Acatistul Sfântul Ilie cerându-i mijlocirea. În Ajun, sunt Privegherea și Ceasurile. De hram, vine multă lume. Bisericile cu acest hram au nemângâierea că nu pot deține sfinte moaște, dar e compensată de faptul că știm că este viu și că poate veni în orice moment să participe la o slujbă de hram, să ne binecuvânteze, iar momenul e atunci pentru noi cutremurător. Nu știm când va veni. Mântuitorul spune: „Ceasul acela nu-l va ști nimeni, nici Fiul omului nici îngerii din cer”, și ne gândim că e posibil să ne trezim într-o slujbă de hram cu sfântul în biserică...