de Valentin Țigău
Cu ani în urmă, văzusem, în Biserica Sf. Victor din Marsilia, un sarcofag ciudat, în marmură de Carrara, având sculptate, în basorelief, figurile câtorva sacerdoți de statura unui gnom. Ghidul acestei biserici de mare valoare și importanță culturală și istorică pentru înțelegerea trecerii de la politeism la creștinism îmi arăta că sarcofagul ar fi purtătorul moaștelor a patru dintre cei şapte tineri martirizați la Efes, în timpul prigoanei creștinilor.
7 martiri
Cine erau cei şapte? Un noroc a făcut ca, la scurt timp, călătorind în sud-vestul Turciei, să pot dezlega misterul, aflându-mă chiar în fața peșterii-închisoare în care se spune că ar fi zăcut, în viață, cei șapte tineri, vreme de aproape 200 de ani! Legenda lor este următoarea: în timpul persecuțiilor anticreștine din Efes (secolul al III-lea), șapte frați de origine nobilă, Maximian, Marcu, Martinian, Constantin, Dionis, Ioan și Serapiu, s-au refugiat, într-o peșteră, după ce încercaseră să reziste cu mult curaj în fața amenințărilor guvernatorului care voia să-i constrângă la apostazie, adică la renegrarea credinței lor. Alte legende spun că Maximian era fiul administratorului orașului Efes și că ceilalți șase erau buni prieteni ai acestuia și, mai ales, erau cu toții devotați credinței întru Hristos. Erau prieteni din copilărie, iar la momentul încreștinării lor erau centurioni în armata romană.
Judecați chiar de împărat
Atunci când s-a aflat că sunt creștini, cei șapte au fost arestați și torturați, pentru a se dezice de credința lor. Și cum, în acele zile, ajunsese în Efes și împăratul roman Decius, au fost aduși dinaintea acestuia, pentru a fi judecați chiar de el. Tinerii au reușit să fugă pe Muntele Ochlon, într-o peșteră, dar adăpostul lor a fost repede aflat de prigonitorii lor. Pentru a da o lecție și altor creștini în devenire, Decius, împărat roman între anii 249 şi 251, ordonă zidirea peșterii, condamnându-i, astfel, la moarte pe cei șapte frați dinăuntru. Alte voci spun că înlocuirea lui Decius la tronul Imperiului Roman s-a făcut, prin grija lui Dumnezeu, tocmai ca pedeapsă pentru ceea ce le-a făcut el celor şapte martiri din Efes.
După 197 de ani
Cărțile scriu că „înmulțind rugăciunea, în acea noapte, ei au adormit lin întru Domnul, purtați fiind de rugăciune”. Somnul lor a durat... 197 de ani! Când s-au trezit, ca după o singură noapte, erau, deja, în timpul împăratului bizantin Teodosiu al II-lea cel Tânăr (408-450). Unul dintre ei a plecat în oraș ca să cumpere de mâncare și nu mică i-a fost mirarea văzând, peste tot, semnul crucii; dar nici neguțătorii n-au fost mai puțin mirați când tânărul a vrut să le plătească pâinea în monede de pe timpul lui Decius. El a fost arestat și dus la guvernatorul orașului - care atunci era chiar episcopul locului. După ce i-a pus o mulțime de întrebări și a înțeles cine e cel adus dinaintea sa, episcopul a trimis vestea și împăratului. Atunci, împăratul și împărăteasa, însoțiți de episcopul Efesului, s-au grăbit să vină la peșteră, să vadă minunea. Au găsit acolo, în peșteră, un vas sigilat în care se aflau plăcuțe cu numele celor șapte și detalii despre judecata lor - vas care fusese pus acolo chiar de împăratul Decius. Când au intrat în peșteră, i-au găsit vii pe toți și mirați că trecuseră aproape două secole de la judecată. Însă, la scurt timp, după ce au dovedit efesenilor că au înviat din morți, tinerii și-au pus capul în mâini și au adormit iarăși, de data aceasta pentru totdeauna...
I-au convins pe cei care nu credeau în Înviere
Interesantă este consecința pe care a avut-o acest episod în lumea creștină aflată încă în etapa ei incipientă. În timpul domniei Sfântului împărat Teodosie cel Tânăr creștinii nu mai erau persecutați, dar au existat eretici care au negat că va exista o înviere a morților la a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Unii nu înțelegeau cum poate avea loc învierea, dacă trupurile s-au întors în pământul din care au fost făcute. Alții credeau doar într-o înviere a sufletelor, dar nu și a trupurilor. Apariția în lume a celor șapte sfinți de la Efes a fost receptată ca o „dezvăluire a Tainei Învierii Morților, ce va să vie”.
Relicvele au fost duse la Marsilia
Peștera în care au fost zidiți a devenit celebră și e vizitată, astăzi, inclusiv de numeroși români care se odihnesc, vara, pe litoralul sudic al Turciei (din păcate, unii, se bucură doar de apa mării și de căldura soarelui, fără a ști că sunt înconjurați de imense valori cultural-creștine). De la Efes, legenda spune că relicvele celor șapte martiri ar fi fost transportate la Marsilia și, iată cum, cercul descoperirilor noastre se închide. Azi, găsim numele acestor sfinți înscrise în calendarele ortodoxe și catolice, dar miracolul lor este relatat și în Coran; marinarii musulmani îi consideră pe „cei șapte adormiți” ca pe talismane foarte puternice. De asemenea, câinele fidel care a fost zidit împreună cu frații în peșteră și-a câștigat și el un loc în paradisul lui Mahomed.
Divergenţe privind originea şi numele
În scrierile creștine din secolele V-VIII, apar multe informații contradictorii cu privire la orginea și numele celor şapte martiri de la Efes. Unele surse acreditează ideea că ar fi fost de origine siriană, altele, că originea lor era grecească. În ceea ce privește numele lor, există nu mai puțin de șapte variante, dar cea care e cel mai des creditată e aceasta: Maximian, Marcu, Martinian, Constantin, Dionis, Ioan și Serapiu. Unele scrieri, afirmă că numele celui mai mic dintre ei - cel care, după miraculoasa trezire, în peșteră, s-a dus să cumpere de-ale gurii în oraș - ar fi fost Iamblichus și nu Serapiu. Dar există și variante total diferite, cum ar fi cea a Sfântului Grigorie de Tours (sau Grigorie Florentius), pelerin la Efes în secolul al VI-lea, care arată că numele lor erau: Achilides, Diomedes, Diogenus, Probatus, Stefanos, Sambatus și Chiriacus. Mihail Sirianul, patriarh al Bisericii Ortodoxe din Siria, în secolul al XII-lea, vine cu tema originii siriene a celor șapte sfinți adormiți, pe care îi pomenește cu alte nume: Ikilios, Dionisios, Istifanos, Fruqtis, Sevastos, Chiriacos. În fine, în cadrul Bisericii Copte, ei sunt numiți: Arselitis, Diometios, Savastios, Probatios, Avenios, Stafanos, Chiriacos.
Celebraţi de două ori în fiecare an
Cei șapte sfinți adormiți din Efes sunt prăznuiţi de două ori. O dată, la 4 august, atunci când ei au adormit prima oară, fiind închiși în peșteră de împăratul Decius. A doua oară, sunt sărbătoriți pe 22 octombrie, aceasta fiind data celei de a doua adormiri. Se zice că Teodosiu al II-lea ar fi vrut să așeze pe fiecare dintre ei în câte un sicriu împodobit cu pietre scumpe, dar ei s-au arătat în vis acestuia, spunându-i că trebuie lăsați să doarmă pe piatra din peșteră. Relicvele lor erau încă acolo, în secolul al XII-lea, când a trecut prin Efes Egumentul Daniel, pelerin rus. Ulterior, moaștele au fost duse la Marsilia, fiind scoase din teritoriul otoman.