de Carmen Ciripoiu şi Claudia Mîţoi
Se spune că ploaia nu poate fi înlocuită cu nimic, iar oamenii au nevoie de râurile de apă vie ca să ude atât pustiul de pe pământ, cât și cel sufletesc. Iar atunci când aceasta întârzie să apară, credicioșii îl imploră pe Dumnezeu cu rugăciuni. În imensa sa bunătate, Domnul se îndură și trimite ajutor prin sfinții săi aducători de ploaie. Și pe întregul pământ începe să plouă cu Duh Sfânt…
Ilie, proorocul de foc al Domnului
Cel mai cunoscut din toată ortodoxia ca fiind aducător de ploaie, dar și izbăvitor de inundații, este Sfântul Ilie Tesviteanul. Tradiția spune că în timpul vieții sale o perioadă de trei ani și șase luni acesta a încuiat cerul pentru a opri idolatria poporului lui Israel care, aflat sub domnia Regelui Ahab, nu se mai închina la Domnul, ci la Zeul Baal: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!”. Ulterior, poporul israelit și-a recunoscut greșeala și după ce a strigat „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeu cel adevărat”, sfântul s-a rugat, iar ploaia a răcorit pământul și foametea a încetat. Din acel moment și până acum, Sfântul Ilie este cel care aduce ploaie, fiindu-i înălțate rugăciuni la vreme de restriște. Pentru imensa sa credință în Dumnezeu, Sfântului Ilie nu i s-a dat moartea, fiind ridicat la Cer într-un car de foc. Tradiția spune că el este viu în trup, locuiește în lăcașurile cerești și merge pe cer în carul său cu roţi de flăcări, iar cu biciul de foc distruge diavolii.
Mijlocirea Cuvioasei Parascheva
Când soarele pare că se topește și curge pe pământ, întreaga creștinătate își găsește speranța în puterea Cuvioasei Parascheva. Potrivit tradiției, Parascheva a fost o femeie foarte credincioasă care a trăit în secolul al XI-lea în apropiere Constantinopolui și a murit în jurul vârstei de 27 de ani. Cronicile bisericești afirmă că moaștele sale au ajuns la Iași în anul 1641, în perioada în care la cârma Moldovei se afla Vasile Lupu, fiind dăruite acestuia de Patriarhia din Constatinopol. În plus, odată cu racla a fost trimis și un hrisov semnat de însuși Patriarhul Constantinopolului, Partenie I. De atunci, pe lângă marele ajutor pe care acesta îl dă celor suferinzi, Cuvioasa Parascheva face minuni în caz de secetă și inundații. Va rămâne întru eternitate momentul din vara anului 1947, când țara a fost cuprinsă de o secetă atât de mare încât oameni și animale abia dacă mai puteau trăi. Se spune că pe toată perioada cât moaștele erau purtate în procesiune prin satele Moldovei, în urma preoților care purtau racla, se adunau nori mari de ploaie. Drept mulțumire a ploilor binefăcătoare pe care le-a adus, în cinstea Cuvioasei Parascheva țăranii locurilor au ridicat numeroase troițe, mulțumindu-i sfintei că i-a scos din secetă și foamete.
Binecuvântarea Sfintei Ana de la Bistriţa
Cine cade în genunchi în fața icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului, care ocrotește Moldova din Biserica Mănăstirii Bistriţa, va avea sufletul împăcat și necazurile i se vor spulbera. Se crede că icoana a fost zugrăvită de trei călugări din părțile Ierusalimului, chiar în orașul în care s-a născut Sfântul Gheorghe și amintește de miracolul biblic. Multă vreme icoana a făcut parte din odoarele de preț ale împăraților de la Constantipol, dar unul dintre ultimii monahi bizantini, Manuel al II-lea Paleologul alături de soția sa, împărăteasa Ana, au dăruit-o voievodului Moldovei, Alexandru cel Bun, în semn de recunoștință pentru felul în care fiul lor, Andronic, a fost primit în vizită prin Moldova. La rândul său, Alexandru cel Bun a îmbrăcat icoana în aur și i-a dăruit-o soției sale, Ana. Nimeni nu cunoaște câte minuni a făcut Sfânta Ana înainte de a ajunse la Mănăstirea Bistrița și nici când sau cine a pictat pe spatele icoanei chipul Sfântului Mucenic Gheorghe, dar monahii spun că aceasta e în stare să vindece orice boală. În plus, la vreme de secetă icoana este scoasă în procesiune, iar oamenii de prin sate o așteaptă pe Sfânta Ana la porți cu flori, găleți de apă sau covoare întinse, pentru a fi binecuvântate, iar aceasta își arată binecuvântarea în maximum trei zile. Iată cât de frumos a relatat momentul ploii în anul 1723 Mitropolitul Gheorghe al Moldovei: „Iar această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoțându-se cu litanie afară din mănăstire și făcând o sfeștanie, până ce se întoarce în mănăstire, numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul mănăstirii… Și această istorie am scris eu, cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe, la anul 7231 de la facerea lumii, februarie 19”.
Martirii Zotikos, Attalos, Kamasis, Filippos de la Mănăstirea Cocoş
În anul 1971, în urma unei furtuni care aproape a distrus nord-vestul comunei tulcene Niculițel de pe dealul Piatra Roșie, cunoscut sub numele de „La plăcinta”, localnicii au descoperit vârful unei cripte. Ulterior, arheologii au scos la suprafață o basilică creștină despre care nimeni nu auzise până atunci, iar în altarul acesteia a fost descoperit un sicriu, deasupra căruia se afla o inscripție scrisă în grecește: „Martirii Zotikos, Attalos, Kamasis, Filippos”. Patru sfinți care aduc ploaia. Moaștele au fost așezate în cripte din lemn și depuse la Mănăstirea Cocoș. De atunci, cultul sfinților de la Niculițel a rămas strâns legat de ploaie. Atât în caz de secetă, cât și în perioada inundațiilor, credincioșii au implorat mijlocirea sfinților pentru ca ploaia să vină la vremea cuvenită.