de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Sfinții sunt vii și lucrători și după ce trec la cele veșnice. Iar cea care demonstrează zi de zi acest lucru este una dintre cele mai cunoscute și cinstite Mucenițe din întregul creștinism: Sfânta Eufimia. Marea Muceniță este sărbătorită an de an, pe data de 16 septembrie.

Creștinii, obligați să se închine Zeului Marte

A rămas în amintirea creștinilor drept un exemplu de tărie a mărturisirii credinței și iubirii pe care i-a purtat-o Mântuitorului. Tradiția spune că Mucenița a trăit în secolul al III-lea în Calcedon, o cetate din Asia Mică, astăzi districtul Kadikoy al metropolei Istanbul. Aceasta a fost fiica senatorului roman creștin Filofronos și a soției acestuia, Teodosia. Povestea Eufimiei a început odată cu domnia lui Dioclețian, perioada anilor 284-305, când proconsul a fost instituit un închinător la Zeul Marte al războiului. În timpul serbării păgâne, proconsulul a ordonat ca toți locuitorii să aducă sacrificii zeului, în caz contrar vor fi omorâți. Sfânta a refuzat să participe la sărbătoare și, împreună cu un grup de credincioși, s-a ascuns în munți.

Acuzată de vrăjitorie

Potrivit informațiilor oferite de Sinaxarul părintelui Macarie de la Mănăstirea atonită Simonopetra, prigonitorii au găsit grupul de creștini și au început represaliile. Nu mai puțin de 20 de zile, cele 49 de suflete au fost torturate în cetatea Calcedon în cele mai grele moduri, dar Eufimia le-a fost alături, convinsă fiind de marea putere a lui Dumnezeu. Enervat peste măsură, proconsulul a poruncit atunci ca firavul său trup să fie întins pe roată. Dar Dumnezeu a făcut să rămână vie și nevătămată, un înger vindecându-i rănile. Când au constatat că tânăra are trupul curat, au acuzat-o de vrăjitorie.

Îngerii au îndepărtat flăcările de pe trupul său

Ulterior, Eufimia a fost aruncată într-un cuptor, dar tot îngerii Domnului au stins flăcările din jurul ei. Văzând minunea, doi dintre ostași, Victor şi Sostene, au început să-l slăvească pe Mântuitor. Dar au murit peste câteva zile ca martiri. În ceea ce o privește pe Sfânta Eufimia, a fost aruncată într-un final în mijlocul unor fiare sălbatice. Și animalele s-au îmblânzit, o singură ursoaică făcându-i o rană la picior. Iar Sfânta Eufimia, după ce s-a rugat mult, în anul 307, la 16 septembrie, și-a dat sufletul pentru Domnul. Trupul neînsuflețit al său a fost luat de părinți și îngropat în afara orașului. În vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, creştinii l-au luat și l-au așezat într-o raclă din aur. Deasupra mormântului ei din Calcedon s-a ridicat o frumoasă catedrală.

Decizia lăsată în voia Duhului Sfânt

În anul 451, Dumnezeu a îngăduit ca în Biserica Sfintei Eufimia din Calcedon să aibă loc cel de-al patrulea Sinod Ecumenic, cel mai mare sinod din antichitatea creștină. La acest eveniment inedit au participat atunci peste 600 de ierarhi din întregul răsărit creştin. Urma să se decidă dacă învățătura cu privire la cele două firi din Hristos este adevărată. Chiar dacă rolul cel mai important în discuțiile teologice l-a avut atunci patriarhul Anatolie al Constantinopolului, nici cu sprijinul acestuia nu s-a putut ajunge la o înțelegere. Pentru că și tabăra ortodoxă, și cea monofizită insistau cu propriile argumente. Atunci, patriarhul a luat cea mai bună decizie: hotărârea să fie lăsată în voia Duhului Sfânt, prin mijlocirea Sfintei Muceniţe Eufimia, ale cărei moaște se aflau în catedrală.

Cum s-a arătat în chip minunat credinţa cea adevărată

Ca atare, ambele tabere au scris mărturisirile de credință, le-au sigilat și le-au pus apoi în mormântul Sfintei Eufimia. Apoi acestea au fost păzite timp de trei zile de garda imperială, iar sfinții părinți s-au rugat și au ținut post. Când mormântul Muceniței a fost deschis, toți au rămas fără grai. Pergamentul cu mărturisirea ortodoxă a fost găsit lângă mâna dreaptă a Sfintei Eufimia, iar mărturisirea monofizită la picioarele Muceniţei. Aşa s-a stabilit învăţătura de credinţă ortodoxă. Din acel moment, iconarii au început să o picteze pe Sfânta Eufimia cu scrisoarea în mâna dreaptă, pentru aducerea aminte a acelei mari minuni care s-a săvârșit în timpul sinodului. „Foarte mult ai vestit pe cei dreptmăritori, şi ai ruşinat pe cei rău credincioşi, Eufimia preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinţii bine au dogmatizat la al patrulea Sobor. Muceniţă preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă”.

În trecut, în vremea prăznuirii sale de peste an, dar și când arhiereul bisericii din Calcedon era bărbat plăcut lui Dumnezeu, din moaștele sfintei izvora sânge plăcut mirositor, iar cine se ungea cu el se tămăduia de neputințe

În data de 11 iulie se face pomenire pentru minunea petrecută la sfintele sale moaşte, fapt pomenit şi în scrisoarea Papei Leon I cel Mare

Lungul drum al moaştelor

Odată cu asediul perșilor condus de Regele Chosroe I asupra Calcedonului în anul 617, sfintele moaște ale Cuvioasei Eufimia au ajuns într-un alt sfânt lăcaș din Constantinopol, aproape de Hipodrom. Ulterior, odată cu perioada iconoclastă, racla cu moaștele Eufimiei a fost aruncată în mare. Cu ajutorul Domnului, aceasta a fost însă recuperată de frații Serghie și Sergon, bărbați cu mare credință în Dumnezeu, care i-au dat-o unui ierarh local pentru a o adăposti. Mai târziu, în anul 796, moaștele Eufimiei au fost luate din Insula Lemnos și duse la Constantinopol. Racla a mai fost furată încă odată în perioada cruciadelor, când cavalerii templieri au dus-o la Nicosia, în Cipru. Abia în anul 1454, după căderea Constantinopolului, Patriarhul Ghenadie al II-lea Scolarios a reușit să mute moaştele Sfintei în Catedrala patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Fanar. În acel loc își doarme Mucenița somnul de veci până în prezent. O parte din sfintele moaște se află în orașul Silviri (pe coasta apuseană a Mării Marmara), iar o altă parte se găsesc la Paris. Din cele mai vechi timpuri se spune că Mucenița are răspuns la toate necazurile sufletești ale femeilor, care i se închină cu cinste și cu evlavie.