de Carmen Ciripoiu şi Claudia Mîţoi

Cateheza este mai mult decât o învățare. Reprezintă „o ucenicie a întregii vieți creștine”. Nu o oră de religie, ci o frumoasă întâlnire între creștin și Dumnezeu, între el și aproapele său, care vă îmbogățește și vă aduce bucurie în suflet. Despre toate binefacerile catehezei, aflați de la părintele Bogdan Teleanu.

„În Biserica primară i-a pregătit pe catehumeni pentru primirea Tainei Sfântului Botez”

- La începutul lunii septembrie, la Biserica Sfântul Pantelimon din București a debutat seria I a Catehezelor Ateneului Sfântului Pantelimon. Părinte Bogdan Teleanu, care este istoria catehezelor?

- Organizarea catehezelor Ateneului Sfântului Pantelimon reprezintă un stadiu în dezvoltare a activităților întreprinse până în prezent la parohia Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București. După ce parohia noastră a ocupat un onorabil loc doi în Arhiepiscopia Bucureștilor în cadrul concursului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, desfășurat de Patriarhia Română în acest an, a crescut preocuparea noastră pentru o îmbunătățire a metodelor de catehizare. Dacă în Biserica primară, adică în primele veacuri creștine, rostul catehezei era de a-i pregăti pe catehumeni pentru primirea Tainei Sfântului Botez, treptat această formă de „alfabetizare” a celor care doreau să devină creștini a îmbrăcat un aspect tot mai complex, adică acela al recatehizării celor care au fost deja încreștinați.

- Care sunt cele mai importante obiective ale catehezei?

- Obiectivele urmărite de cateheți au evoluat odată cu transformările suferite de cateheză, ținându-se cont de nevoile celor cărora li se adresau. Acum, pregătirea catehetică trebuie făcută în aşa fel încât creștinii să facă faţă provocărilor contemporane. Toate activitățile catehetice ale programului „Ateneul Sfântului Pantelimon” s-au desfășurat în acord cu obiectivele stabilite de Patriarhia Română prin proclamarea anilor omagiali și comemorativi. În contextul tematicii propuse de Patriarhia Română pentru 2021, „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”, una dintre temele tratate a fost cea a păstrării identității religioase a românilor plecați la muncă în străinătate. Prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, am dezvoltat un dialog menit să le reamintească „de unde au plecat”, adică și de la parohia noastră. Am pus mâna pe telefon și i-am contactat, inclusiv pe Facebook, așa cum s-a procedat în cazul proiectului „Călătorie în copilăria sfinților” de anul acesta.

„Roagă-te și muncește!”

- Care credeți că sunt mijloacele de catehizare cele mai potrivite în zilele noastre?

- Rămân tot cele clasice, rezumate în conceptul „Roagă-te și muncește!”. Am încercat să transmit copiilor și tinerilor următorul mesaj: dobândirea sfinţeniei prin muncă. Să îi motivez să participe la teatru, la atelierele de pictură și la concertele de pian. Munca de a învăţa textul unei piese de teatru, de a picta o icoană, de a interpreta o partitură exact cum a fost scrisă, a oferit un bun prilej explicării faptului că sfinţenia se dobândeşte în circumstanţe concrete ale vieţii. Nu stând pe un fotoliu şi nefăcând nimic. Sfinţenia nu pică din cer, este o conlucrare între noi şi harul lui Dumnezeu.

- Ce teme trebuie discutate în cadrul procesului de catehizare?

- În cartea „Fântâna Ortodoxiei”, publicată de mine în 2012 la Editura Lumea Credinței, afirmam că din pricina mizeriei deversate de-a lungul timpului în spaţiul public şi a deprinderii de mascare a ruşinii eşecului prin arogarea unor false merite, oamenii şi instituţiile cu greu mai fac faţă ecologizării sale. Ce se mai poate face când o întreagă societate începe să perceapă răul ca pe un fapt banal, iar oprobriul public nu mai funcţionează? Cu rezerva de a nu păcătui printr-un fals puritanism, răspunsul nostru, care este în acelaşi timp şi un apel, e următorul: să fie susţinute acţiunile bisericeşti de încurajare a libertăţii în Hristos, prin înlocuirea sistematică a păcatelor propagate de cultura de masă, care au contribuit din plin la pierderea inocenţei societăţii româneşti, cu virtuţiile umane şi teologice care le corespund. Societatea românească are nevoie de o ecologizare a întregului său spaţiu public. Adevărata binefacere nu constă într-o temporizare sau banalizare a acţiunii răului, ci printr-o reală consolidare a propriei libertăţi interioare.

„Ne-am slujit de teatru, pictură, pelerinaj, muzică de pian, cărți și biblioteca parohială”

- Cine poate participa la cateheze? Există o limită de vârstă?

- Inițial ne-am propus să facem cateheze cu copiii, dar, ulterior, au devenit producții care se adresează publicului larg. Ne-am slujit de teatru, pictură, pelerinaj, muzică de pian, cărți și biblioteca parohială. Așa au rezultat două spectacole de teatru, „Osânda cărților” și „Brâncovenii”, dar și romanul „Osânda cărților”.

- Cum îi ajutați pe cei care își doresc să vină la cateheză, însă familia nu le permite? Aţi avut cazuri?

- Nu, dar dificultăți există. Una este aceea de a-i face pe copii și pe tineri să rămână în comunitate, în ciuda presiunii impuse de cei care nu obișnuiesc „să meargă la Biserică”. Evident că nu trebuie dispreţuită participarea la întâlnirile cu „oamenii de lume”, dar trebuie cumva deprinsă cheia unei metode care să-i ajute „a fi în mijlocul plăcerilor omeneşti şi a păstra totuşi măsura cumpătului”. Din păcate, greutatea menținerii unui astfel de echilibru i-a făcut pe „unii răutăcioşi să încerce să umbrească în mod calomnios Biserica și pe credincioșii ei, ca să-şi poată scuza erorile proprii”.

„Permanent se simte nevoia unei reinventări”

- Care este cea mai importantă lecție de cateheză?

- Încreştinarea poporului nostru de către Sfântul Apostol Andrei a fost factorul ce ne-a apropiat de cultura bizantină care, prin practicarea isihasmului atonit, a făcut ca religia să fie înţeleasă drept o parte a vieţii. Dacă ar fi să ne luăm după teologul I.Gh. Savin, fratele preotului Petru Gh. Savin care a slujit la Biserica Sfântul Pantelimon, mănăstirile de pe teritoriul românesc, aşa cum au fost cele din Moldova și Oltenia, au constituit poarta prin care mişcarea duhovnicească a isihasmului „pătrunde în Rusia, şi de aici în toată Ortodoxia”. Practic, recunoaşterea Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat şi ocrotitor al României drept „primul evanghelizator” pe teritoriul patriei noastre, face parte dintr-o mișcare duhovnicească regională „de echilibru”. La care au contribuit, dar în sens invers din punct de vedere geografic, Sfinții Ioan Casian și Dionisie cel Smerit. Mijlocul cel mai potrivit deprins de noi, ca români, de a ne păstra cumpătul în vâltoarea vremurilor rămâne în continuare rugăciunea, în special cea isihastă. Iar acest lucru trebuie recomandat cu fermitate în toate catehezele noastre.