de Simona Lazăr

Sunt multe locuri în țară încărcate de energii benefice, despre care însă puține lucruri se știu. În jurul lor se-mpletesc legendele despre minuni înfăptuite demult și despre altele care încă se întâmplă. Un astfel de teritoriu magic este cel cunoscut în popor drept Muntele Șatrei sau Muntele Sfânt al Maramureșului, pe care sunt ridicate o mănăstire și un schit, cel din urmă - ca și Athosul grecesc - interzis femeilor.

Izvoare tămăduitoare

Că te afli dinaintea unui loc unde se făptuiesc miracole înțelegi încă de cum intri în depresiunea Lăpușului și vezi Muntele Șatrei, cu forma lui perfectă de trunchi de piramidă. Unii cred că nu e o formă naturală, ci că a fost zidit de mână de om sau de îngeri, mai ales că este aceeași, ori din care parte l-ai privi. Geologii te vor asigura însă că este vorba despre o formațiune geologică de origine vulcanică. Potrivit unor legende locale, pe Muntele Șatrei, la locul numit și acum „Șatra Pintii”, și-ar fi avut sălașul celebrul haiduc Pintea Viteazul și ortacii lui. Fiu de nobil, Pintea se răscoală împotriva stăpânirii și luptă pentru drepturile oamenilor din Maramureș. Pe Muntele Șatrei, numele lui îl primesc și Izvorul Pintii și Fântâna Pintii, lângă cel dintâi ridicându-se Mănăstirea Șatra, iar lângă fântână, Schitul Șatra (sau Șătrița).

Izvorul Pintii este, însă, doar unul dintre cele cu puteri tămăduitoare de pe Șatra. Practic, dacă e să dăm crezare legendelor, fiecare firicel de apă care coboară pe pantele muntelui are puteri binefăcătoare. Despre Fântâna lui Pintea se zice că în anumite zile din an „apa se făcea cum este untul” și că atunci avea puterea să vindece orice boală aceluia care se ungea cu ea. Nimeni nu își amintește, însă, să fi apărut de curând această calitate a apei pomenită de legende - dar nici asta nu pune la îndoială credința celor care cunosc și dau mai departe legenda, pentru că o altă calitate a minunilor de la Șatra Pintii este aceea că ele sunt săvârșite în ascuns. Atunci are mai mare putere apa miraculoasă, când nu sunt alți ochi care să privească și să-i „smintească” din puteri. Creadă fiecare ce-o vrea...

Legenda lui Pintea, din neamul Cupșenilor

După cum spun legendele şi baladele populare locale, haiducul Pintea Viteazul era născut în Măgoaja, în Maramureș. Grigore Pintea, fiul lui Cupşa Pintea şi al Mălinei s-a născut într-o familie de nobili, una dintre rudele lui fiind acel Ioan Cupşa, care, în 1681, ctitorind Mănăstirea Nicula din județul Cluj, a dăruit călugărilor celebra icoană a Maicii Domnului care plânge. Iată, deci, cum tema „miracolelor” se întrețese cu însăși istoria neamului acestui haiduc legendar. Neamul Cupșenilor era credincios și cu evlavie la Maica Domnului, iar aceasta adeseori și-a arătat sprijinul pentru eroul ale cărui fapte au dat speranță oropsiților locuitori ai celor „4 țări” din ținutul Maramureșului istoric. Românii îl identifică acum, adeseori, cu carismaticul personaj însuflețit de multîndrăgitul actor Florin Piersic, dar puțini știu că în Biserica Sfântul Nicolae-Josani din Budești se păstrează până în ziua de azi cămașa de zale a lui Pintea și coiful lui de fier, într-o vitrină fixată pe peretele dinspre apus al pronaosului, între icoane. Legenda lui Pintea cunoaște multe forme, în Maramureș. Iar una dintre ele este aceea care ne va aduce la rândurile de început ale acestui articol: locul secret din peștera de la Șatra Pintii, unde până în ziua de azi se ascund banii haiducilor, luați de la bogați pentru a-i milui pe săraci.

Haiduci, sihaștri și sacerdoți

În partea sudică a formațiunii geologice trapezoidale, se află Peștera Pintii. De natură tectonică, peștera a fost, însă, mult lărgită și făcută funcțională de oamenii locului, cu mult înainte de timpul viețuirii lui Pintea acolo. Peștera este lungă de vreo 9-10 m, cu nișe laterale care au fost folosite probabil ca dormitoare. Unii cred că pe Muntele Sfânt din Țara Lăpușului ar fi sălășluit cândva niște sihaștri, care s-au adăpostit în această peșteră. Alții spun că încă în vremea dacilor liberi aici se adăposteau sacerdoții lor. Legendele referitoare la Pintea și haiducii lui spun, însă, altceva. Aceștia furau de la bogați și dădeau săracilor, dar se pare că nu toate câte au fost adunate au apucat a fi dăruite, înainte de extincția haiducilor. O bună parte a comorilor luate de la bogătași fusese pusă la păstrare în Peștera Pintii, într-un loc așa de bine ascuns că nici până în ziua de azi nu a fost găsit. Unii spun că locul secret din peșteră, cel unde se află banii și aurul, se deschide o singură dată pe an, în noaptea de Înviere, dar cine a intrat acolo nu a mai ieșit niciodată.

Vise prevestitoare de ctitorii

Chiar dacă locul poartă de sute de ani numele de „Muntele Sfânt”, mănăstirea și schitul sunt de dată recentă. Mănăstirea Șatra a fost ridicată de preotul Ioan Cozma la începutul anilor ’90. Pe locul acela, însă, în secolul al XVIII-lea fusese o mănăstire de călugări, care a fost bombardată de armata lui Bukow, o dată cu alte mănăstiri din Maramureș și Ardeal. Cea de acum a fost ridicată, însă, în urma unor viziuni. Se zice că Episcopul Calinic al Argeșului trecuse pe acolo și promisese că va înălța mănăstire, dar nefăcându-se nimic, începuse a visa noapte de noapte că se ridică din patul lui și pleacă în zbor spre Muntele Șatrei, unde construiește mănăstirea cu zid de cetate. Au fost, însă, și alte vise prevestitoare, Filip Teodor din Stoiceni, pe când era prizonier în Siberia, visase că se va întoarce la Șatra, unde se va ridica o mănăstire, iar o femeie din același sat, pe numele său Anica, visase chiar înainte de a muri și a spus neamurilor ei că în curând se va înălța o mănăstire pe Muntele Sfânt al moroșenilor, în vis apărându-i chiar și preotul-constructor, Ioan Cozma. Iar visul Anicăi s-a adeverit. Schitul Șatra lui Pintea are un statut aparte, așa cum în sudul țării, în Vâlcea, în comuna Muereasca, e interzisă intrarea femeilor în Schitul Frăsinei (mulți știu și cred că doar acest sfânt lăcaș monahal din Oltenia are un asemenea statut, dar iată cât de mult se înșală!). Cert este că și într-o parte și în cealaltă, este strict interzis accesul femeilor sub jurământ și blestem, fiind respectate regulile de pe Muntele Athos, care permit accesul doar bărbaților în locurile sfinte.