de Simona Lazăr
În Biblie (Vechiul și Noul Testament) sunt nu mai puțin de 500 de citări ale viței-de-vie și ale vinului, specifice pentru tradiția iudeo-creștină. Vița-de-vie este planta cea mai des amintită, iar primul viticultor este Noe. Relația omului cu vinul e „definită” în „Psalmi”, astfel: „Cei cu amărăciune în suflet să bea ca să-și uite mizeria, căci dacă pâinea întărește, vinul însuflețește și, mai mult ca uleiul, face să strălucească fața”. Dar mai cu seamă vinul definitoriu este pentru comuniunea cu Dumnezeu, după ce, la Cina cea de Taină, Iisus avea să rostească: „Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”. Despre semnificația viței, a strugurelui și a vinului, azi, cu protos. dr. Mihai Harbuzaru, de la Mănăstirea Sinaia.
Pecetluiește mormântul
- Cuvioase părinte, strugurele, vița-de-vie și vinul se întâlnesc în biserică, atât în practica liturgică, în iconografia și ornamentica religioasă, cât și în scrierile sfinte. Vă propun să deslușim câteva semnificații și să prezentăm câteva momente în care unul sau toate acestea sunt prezente.
- Cu siguranță, nu sunt doar simboluri. Vinul este folosit în primul rând la Sfânta Împărtășanie, dar mai folosim vinul la priveghere, la litie, în ajunul unei sărbători importante, când se sfințesc pâinea, grâul, vinul și untdelemnul. Aproape de sfârșitul slujbei, se împarte credincioșilor câte o bucățică de pâine stropită cu vinul binecuvântat. Vinul mai este folosit la parastase: ai coliva și o sticlă cu vin. Se mai folosește la înmormântări, când se amestecă vinul cu uleiul și se pecetluiește sicriul, apoi și groapa. La cununie, se dă mirilor, iar la Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie se dă vin după ce te-ai împărtășit. Sunt slujbe anume rânduite pentru materiile importante: pentru apă - aghiasmă, pentru ulei - Sfântul Maslu. La Sfântul Maslu nu trebuie să aduci vin, dar sunt credincioși care le-ncurcă, e ca și cum ai duce ulei atunci când se face aghiasmă.
- Care este motivul pentru care se folosește acest amestec vin-ulei pentru pecetluirea mormântului? Știu, de exemplu, că după aceea, la orice pomenire a mortului - inclusiv la parastase -, dar chiar și atunci când acesta este amintit la o masă de familie sau de prieteni, se toarnă câteva picături de vin pe pâine sau pe sol... De unde vine acest gest?
- Ar trebui să știți că acesta este chiar un gest foarte vechi. El este amintit chiar în „Iliada” lui Homer. În acel timp, nu se stropea pentru decedați, ci pentru zei. Era o invocare a unui zeu și, totodată, o ofrandă. Sunt gesturi foarte vechi, care au trecut de la o generație la alta, poate uneori pierzând sau adăugând din semnificații. De fapt, asta se întâmplă și în biserică: gestul se perpetuează, dar se uită semnificația inițială și, eventual, capătă alte semnificații.
Este băut ritualic
- Dar vinul, strugurele - cum au ajuns ele în Biserică?
- Evreii consumau vin la masa de Paște, de Pesah. Era vin băut ritualic, așa cum, de altfel, se întâmplă și în ziua de azi. Se beau patru pahare cu vin, fiecare cu formula lui. Masa de Paște era un ritual în sine. Acest ritual a fost preluat de Mântuitor la Cina cea de Taină și a instituit taina Sfintei Euharistii. Cina Domnului, care este de fapt o masă. Acest ritual s-a păstrat, iar vinul a devenit „sângele Domnului”, așa cum nu era înainte, pentru că încă nu se întrupase Hristos. Dar când s-a întrupat, ne-a și lăsat sângele și trupul său în Sfânta Împărtășanie. De aceea, vinul e foarte important și toate bisericile, mănăstirile trebuie să aibă vin cât mai bun, cât mai curat.
„Un sfânt potir se află în fiecare biserică”
- În Noul Testament, vinul, dar și vasul în care se află - Sfântul Potir - sunt amintite în mai multe rânduri...
- Vinul e amintit în Nunta din Caana, atunci când Iisus preschimbă apa în vin, spre uimirea nuntașilor, care află astfel, abia la urmă gustul bun al vinului celui adevărat (obiceiul era de a se lăsa la urmă vinul prost, când nimeni nu mai știa ce calitate avea băutura). Dar semnificația cea mai puternică o are vinul de la Cina cea de Taină, când Iisus spune: „Acesta este sângele Meu”. Sfânta Euharistie este, alături de Înviere, unul dintre pilonii importanți ai creștinismului. Cât despre vasul în care este pus sângele Mântuitorului, un Sfânt Potir se află în fiecare biserică. În religia iudaică, prezența lui Dumnezeu era doar în Templul de la Ierusalim. La creștini, Dumnezeu e prezent în toate bisericile și atunci îl ai în toate potirile și chivoturile. Ceea ce lumea nu știe este că în creștinism se face o afirmație foarte îndrăzneață - zic - cum că Dumnezeu care a creat universul se întrupează la fiecare Sfântă Liturghie, la Sfânta Împărtășanie, în pâinea și în vinul euharistic. Din acest motiv credincioșii trebuie să înțeleagă că biserica e locul în care se întâlnesc cu Creatorul universului.
„Eu sunt rădăcina şi voi, tulpina“
- Vița-de-vie e prezentă în pictură, în veșminte, în decorația potirelor, în iconostase - cu trimitere la Sfânta Împărtășanie, dar și în arta religioasă naivă. Este... clasică - mai cu seamă în pictura noastră țărănească pe sticlă - icoana care îl reprezintă pe Iisus din coasta căruia pornește vița-de-vie, eventual cu strugurele stors în pahar (reprezentarea vinului, aici). De unde a venit inspirația iconarului?
- Această reprezentare pleacă de la un verset din Noul Testament, în care Iisus spune, în Evanghelia după Ioan, 15, 4-5: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine”. Când te-ai rupt de Hristos, ești ca ramul rupt de copac...
- Asta îmi aduce aminte că, până la filoxeră, cea mai simplă înmulțire a viței-de-vie era aceea prin corzi de viță, puse direct în pământul mustind de apă. În cazul oamenilor, chiar rupți de la sânul Bisericii, vremelnic, putem spune că atunci când se reîntorc, le dau rădăcini noi...
- Da. Este și motivul pentru care mulți români care au plecat în străinătate și nu au găsit acolo o biserică și un duhovnic, au rămas fără rădăcini. Și suferă. Fără rădăcini, ești în bătaia vântului. Legat de tulpina altoită și pusă în pământ, te poți gândi la ucenicii Mântuitorului care, la un moment dat, devin ei rădăcini care țin de Hristos. Cum spune și în Noul Testament: „Nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus, Domnul” (Cor. II, 4, 5).