de Simona Lazăr

Bănuite de colaborare cu „fasciştii români”, măicuţele dintr-o mănăstire basarabeană au ascuns timp de 50 de ani lista ostaşilor români căzuţi pe frontul din Basarabia.

Închisă de sovietici; transformată în club sătesc

Tabăra. O mănăstire la care ajungi pe un drum prăfuit, şerpuind tot un deal şi-o vale, ţinând, oarecum, vechea linie a frontului despre care ştiu până şi ţâncii din sat. Înainte de război, la Tabăra, mănăstirea avea 100 de case, maicile trăiau „de sine”, fiecare cu gospodăria proprie, aducând laudă lui Dumnezeu în biserica mare a Sfintei Treimi, zidită în 1828. În 1960, mănăstirea a fost închisă de autorităţile sovietice şi multe surori au fost nevoite să fugă din Tabăra. Sub ochii celor care au rămas, biserica a fost transformată în club sătesc, unde rulau filme cu stahanovişti harnici şi cu nemţi prizonieri ai Armatei Roşii. „Binevoitorii poporului”, scrie cercetătorul şi jurnalistul basarabean Dinu Rusu în studiul intitulat „Calvarul mănăstirilor din Basarabia”, „au tăbărât ca nişte tâlhari în mănăstire, unde era prezentă doar o maică, fiindcă restul lucrau pământul. Au smuls icoanele, au luat cărţile bisericeşti şi cică le-au dus la un muzeu. Dar... a fost o minciună sfruntată: ateiştii au făcut un rug pe unul dintre cele mai mari dealuri ale satului. Apoi, în lăcaşul Domnului, timp de aproape 30 de ani, s-a ţopăit şi s-a vorbit împotriva Celui-de-Sus. Maicile bătrâne de la Tabăra spun că au suferit foarte mult şi au suportat cu greu faptul că mănăstirea a fost transformată într-un loc al dezmăţului ateist”. O vreme, hărnicia călugăriţelor de la Tabăra a fost exploatată de comunişti. Un timp, o făbricuţă de ţesut covoare le-a făcut renumite în fosta R.S.S. Moldovenească. În 1989, când maica stareţă, Antonina, a dat adunarea, prea puţine au mai putut să răspundă la apel.

Frontul de pe Dealul Culii

O poveste interesantă este legată de lista militarilor din Armata Română înmormântaţi în satul Tabăra. Această listă a fost păstrată timp de 50 de ani de măicuţe, cu sfinţenie şi în mare secret. Profesoara Raisa Bârnaz de la Şcoala Generală din Tabăra ne-a încredinţat că nu e vorba despre nicio legendă: „Lista sau catastiful ista, sau, cum să-i spun?... al eroilor români înmormântaţi în cimitirul de la Tabăra este adevărată. Fiind linia frontului aicea, pe Dealul Culii, când cădeau, erau aduşi la mănăstire să li se facă prohodul. Toţi au fost înmormântaţi creştineşte. Chiar dacă se găseau numai părţi din trupul lor, se reconstituia identitatea din acte şi se înmormântau cum se cuvine unui creştin. Cei cunoscuţi au fost trecuţi într-o listă păstrată aici, la mănăstire, de maici. Vreau să vă spun «un moment» (n.r. - o întâmplare): o verişoară de-a mea care trăieşte în apropierea mănăstirii mi-a povestit că la mama ei locuia un băiat din Armata Română, pe atunci, ea era tinerică şi frumuşică şi lui îi plăcea de dânsa. Când, într-o zi, se aduce o căruţă cu morţi de pe linia frontului şi, ce credeţi? Îl vede pe băiatul ăla mort... Aşa a mai plâns!... Că era cuminte şi frumoasă...”.

Rămășițe de cruci de lemn

Lista s-a păstrat la mănăstire şi cuprinde numai nume de ostaşi români căzuţi în retragerea din 1944. „Măicuţele au ascuns lista după ce s-a închis mănăstirea, în 1960, pentru că se zicea despre eroii aceia că sunt fascişti...”. Majoritatea militarilor români au fost înmormântaţi pe deal. Cei cu grad superior, separat, ceilalţi, în gropi comune. „Cimitirul”, continuă Raisa Bârnaz, „eu ţin minte, când eram mică, mai avea rămăşiţe de cruci. Cruci din lemn. Prin 1968 acolo au fost date locuri de casă. Şi-au făcut casă în apropierea cimitirului Grişa Iurcu, Ion Bozu... pe urmă, s-au extins grădinile, intrând chiar pe terenul cimitirului, dar pe cimitir ca atare nimeni nu şi-a făcut casă, deşi comuniştii au dat şi cimitirul la oameni, ca loc de casă”. Acum, crucile puse din nou în cimitir au doar un caracter simbolic, pentru că nu mai corespunde locul mormintelor. În lista întocmită de călugăriţe sunt trecuţi peste 70 de morţi de prin localităţile apropiate. Cei din România, în general, nu sunt cunoscuţi şi zac în gropile comune.

Multe cimitire și monumente au fost profanate în timpul URSS

Am putea spune, însă, că nu toate aceste locuri care păstrează jertfele de sânge ale eroilor români sunt semnalate. În România există un Oficiu Naţional pentru Cultul Eroilor, având o tradiţie de peste 100 de ani, e o structură guvernamentală care se ocupă de inventarierea şi repararea lăcaşelor de cult, unde se păstrează osemintele şi memoria ostaşilor români. Oficiul a înregistrat peste 120.000 de militari români, înhumaţi în 31 de ţări. O serie de carenţe legislative, dar şi tensiunile din relaţiile cu autorităţile de la Chişinău au întârziat, adeseori, acţiunile de recuperare şi de repunere în valoare a cimitirelor de onoare ale militarilor români din Republica Moldova, deși s-au făcut pași serioși în acest sens. Conform datelor deţinute până în prezent, numărul lor în Basarabia este de 6.072. Principalele localităţi unde se află înhumaţi militarii români sunt: Ţiganca (1.020), Cania (938), Miclăuşeni (350), Chişinău (232), Soroca (455), Tighina (518). Multe dintre cimitire sau monumente au fost profanate în timpul fostei URSS. La Ţiganca, peste cimitirul ostaşilor români care au căzut la forţarea Prutului au fost construite grajduri; la Chişinău, un spital TBC... În 2006, Regele Mihai s-a reîntors, împreună cu o numeroasă delegaţie de veterani ai Armatei Române, pe pământul Basarabiei, după 65 de ani, şi a participat la resfinţirea cimitirului militar românesc de la Ţiganca. N-a mers mai mai departe. El care, în 1940, aproba Armatei Române să treacă Prutul...

Mărturia unui veteran

Cu Gheorghe Cobuz, veteran din Tabăra, am stat de vorbă într-o sesiune de documentare peste Prut, în 2008. Îmi spunea atunci: „Pe 23 iulie am împlinit 84 de ani. Am fost recrutat în ’44, luna mai, la Bălţi, refugiat în Oboga de Mijloc, judeţul Mehedinţi. Am fost repartizat la regimentul 10 «Antiaeriană» Craiova, apoi am fost repartizat la 7 «Antiaeriană» Ploieşti. Sunt invalid de război. După armată, am venit acasă, în Tabăra. Tata a avut 60 de hectare de pământ. S-a ales praful de ele. Dar sunt mulţumit, parcă, de toate. Ne plecăm cu sufletul la aceşti camarazi de luptă care odihnesc în viaţa veşnică. Suntem mândri pentru ei şi trebuie să ridicăm fruntea”.

„Acţiunile de distrugere a lăcaşurilor sfinte erau planificate cu multă «trudă» partinică şi ideologică; sovieticii erau un fel de lupi răpitori îmbrăcaţi în haine de oaie”, consemnează jurnalistul Dinu Rusu în studiul său „Calvarul mănăstirilor din Basarabia”, care dă seama despre felul în care au fost atacate, brutal, lăcaşurile de cult de dincolo de Prut. „Venind în Basarabia, ei au spus că respectă drepturile omului. Şi asta doar la nivel declarativ, pentru că acţiunile lor demonstrau că sunt nişte fanatici ai luptei contra credinţei neamului. Comunismul începea să ajungă la esenţa existenţei sale: ura faţă de Cel-de-Sus şi distrugerea a ceea ce nu convine ideologiei marxist-leniniste”.

Astăzi, pacea și iertarea s-au așternut peste dealurile din jurul satului basarabean Tabăra. În cimitirul cu cruci înnoite, osemintele ostașilor din al doilea război mondial se „hodinesc”, în liniștea spartă doar în amintire de zgomotul luptelor. În biserica satului, pomelnicul eroilor e rostit, la orele potrivite de Marele Cessornicar al vremurilor.