de Gheorghe Zmaranda

Am auzit de-a lungul timpului multe mărturisiri despre minunile înfăptuite de icoane. Poveștile oamenilor vindecați trupește sau sufletește sub binecuvântarea lor sunt profunde și revelatoare. Însă nu trebuie să te afli la marginea abisului pentru a le simți forța. Este suficient să le privești cu sufletul și mai puțin cu ochii rațiunii ca să înțelegi miracolul. Mai este puțină vreme până când magii vor îngenunchia din nou lângă ieslea pruncului Hristos. Se vor deschide cerurile, iar minunea Nașterii Domnului se va înfăptui din nou. Pe pământ, privirea tuturor credincioșilor se va opri măcar pentru o clipă asupra icoanelor care reprezintă această scenă, de aceea Constantin Oancea (foto), pictor bisericesc ne-a vorbit despre semnificația și simbolurile din scena Nașterii Domnului.

„Misiunea pictorului bisericesc este asemănătoare cu cea a preotului”

- Cum definiți dumneavoastră această artă a picturii bisericești?

- Pentru mine pictura bisericească este arta artelor. Ea se naște din suflet și se adresează sufletului. Este cea mai frumoasă expresie a omului sfințit, ajuns la desăvârșire. Este arta transfigurării. Prin modalitățile de exprimare, în icoană putem vedea locul de contopire dintre divin și uman, o adevărată „teologie a frumuseții” (Paul Evdochimov). Iconografia este arta care se adrează omului din toate timpurile și din toate locurile, indiferent de statutul lui. Este arta care ne poate crește continuu duhovnicește și nu contează nivelul de la care începem.

- În opinia dumneavoastră, care este misiunea pictorului bisericesc?

- Consider că misiunea pictorului bisericesc este asemănătoare cu cea a preotului. Slujirea lui este să mijlocească între om și Dumnezeu, este o chemare continuă la care trebuie să fie prezent, să vorbească despre Dumnezeu prin imagine. Dar accentul nu cade pe opinia individuală sau personalitatea artistului, el devine doar un instrument în mâna Marelui Artist.

- Există o conduită morală pe care pictorul bisericesc trebuie să și-o însușească?

- O mare parte din viața lui, iconarul și-o petrece în biserică, printre sfinți. Acolo el se formează și învață despre viața și starea sfinților care aduce pace și liniște sufletească. Altfel, nu poate să redea sfințenia, dacă nu o caută. Având posibilitatea să se manifeste și să creeze o anumită direcție în societate, ar trebui să fie armonie între viața pe care o petrece pe schelă și viața lui particulară sau cel puțin să contrabalanseze suficient de mult activitatea de pe schelă.

Sunt canoane teologice și dogmatice ascunse sub numeroase simboluri în icoană

- Care este scena biblică ce vă fascinează cel mai mult?

- Fiecare scenă vine cu mesajul, tainele și provocările ei. Din punct de vedere artistic, cel mai mult îmi place să lucrez la icoana Nașterii Domnului, probabil, și pentru bucuriile din preajma Sărbătorilor. În pictura unei biserici, parcurgi întregul plan de mântuire al omului, mai ales în jurul cronologiei scenelor cu viața și activitatea Mântuitorului. Vezi cum omul este pus în permanență să aleagă între calea veșniciei și osândă. Sufletul simte cum merge treptat spre un punct culminant și acela este în Înviere. Pentru încărcătura duhovnicească mă fascinează icoana Învierii, reprezentată prin Coborârea la Iad. Îl văd pe Mântuitorul coborât în întunericul meu cel mai adânc, întinzându-și mâna. Voi putea oare să răspund chemării Lui când va zice: „Ieșiți credincioșilor la Înviere”? Ce poate fi mai fascinant decât că Hristos îmi oferă veșnicia Lui?

- Considerați că iconografia Bisericii Ortodoxe poate fi redusă la un simplu act artistic, decorativ?

- Iconografia Bisericii Ortodoxe este, în primul rând, o mărturisire de credință. Este cuvântul Scripturii așezat prin culori în imagine. Mai mult decât atât, este o tradiție de multe veacuri a Bisericii în special, care s-a dezvoltat și desăvârșit continuu și nu are de-a face cu căutările unui artist obișnuit. Sunt canoane teologice și dogmatice ascunse sub numeroase simboluri în icoană, care explică această învățătură, mijloacele artistice fiind mai degrabă canalul de comunicare către om, fie chiar neinițiat.

- Cum este reprezentată scena Nașterii Domnului în pictura bisericească?

- Scena Nașterii Domnului este una complexă. Ea cuprinde o înșiruire de evenimente secundare care s-au petrecut în locuri diferite și chiar timpuri diferite. Un relief stâncos și luminos conturează în mijloc o peșteră întunecată, iar în ea are o iesle cu Hristos prunc înfășat. Pruncul este încălzit de respirația unui bou și a unui cal (asin) poziționate deasupra, iar alături se află Fecioara Născătoare de Dumnezeu, întinsă pe o cuvertură, ținându-și capul sprijinit cu mâna dreaptă. În partea de jos a icoanei, în dreapta, Dreptul Iosif stă îngândurat și neliniștit neînțelegând taina. El este o personificare a întregii omeniri necredincioase. În fața Dreptului, apare reprezentat uneori un păstor bătrân, întruchipare a diavolului, care îl ispitește și mai mult în gândurile lui. Două detalii semnificative ale icoanei prin care suntem și noi încredințați de Nașterea Fiului lui Dumnezeu sunt magii (simbolul lumii păgâne), care cunosc prin rațiune și știință semnele de pe cer, și păstorii (simbolizează pe poporul ales), oameni simpli, dar credincioși cărora le vestește îngerul. Un detaliu important al icoanei se află în partea stângă jos și este scena spălării Pruncului Iisus de către moașe. Aceasta se pictează ca să ne arate partea umană reală a Mântuitorului, ca reacție la erezia monofiziților, dar și faptul că El se supune oricărei obișnuințe omenești de până atunci, ca un împlinitor al Legii, din marea Lui smerenie. Întunecimea peșterii este o preînchipuire a Iadului în care luminează Hristos și o prevestire a îngropării și Învierii Lui. Deasupra peșterii se pictează cerul, de unde coboară lumina cerească necreată și Steaua, până la capul lui Hristos.

„Reuşim să înţelegem profunzimea marii taine a Întrupării lui Dumnezeu şi a mântuirii omului“

- Ce semnificație are această scenă în iconografia ortodoxă?

- Scena Nașterii Domnului poate fi considerată prima reprezentare a Dumnezeului nevăzut și veșnic. Nașterea lui Hristos în trup omenesc este temeiul icoanei, interdicțiile de reprezentare a lui Dumnezeu din Vechiul Testament sunt ratificate datorită chipului uman pe care îl ia Dumnezeu din Fecioara Maria. Rolul pe care îl capătă evenimentul, mărturisește prin icoană despre firea divină şi cea umană a lui Iisus Hristos, Persoana a doua a Sfintei Treimi. În icoana Nașterii vedem pe Dumnezeu deplin, veșnic, născut în chip miraculos în istorie, și Om deplin, cu toate afectele lui. Prin această icoană reușim să înțelegem și să cunoaștem din profunzimea marii taine a Întrupării lui Dumnezeu și a mântuirii omului.