Main menu

header

864 22 1de George-Cosmin Butura

UNESCO a declarat Betania de dincolo de Iordan un sit al Patrimoniului Mondial, identificând Iordanul de astăzi drept locația în care se crede că a avut loc botezul lui Iisus. Vaticanul și patriarhii creștini ortodocși și-au oferit binecuvântările sitului ca locul unde a început momentul definitoriu al creștinismului. Dar peste râu, în Cisiordania ocupată de Israel, există un rival - nu doar care revendică locul botezului lui Iisus, ci și veniturile anuale provenite din turism. Situl Betaniei dincolo de Iordan a fost instituit în anii ’90. Ca dovadă a locației, se citează versete biblice, certificarea UNESCO, rămășițe ale bisericilor din secolul al V-lea, relatări despre primii pelerini religioși și o hartă din secolul al VI-lea. Mozaicul Madaba este cea mai veche hartă cunoscută a Țării Sfinte, care plasează botezul lui Iisus în Iordanul de astăzi. Botezul lui Iisus de către Ioan Botezătorul este un eveniment major din viața lui Iisus, care este descris în trei dintre evanghelii: Matei, Marcu și Luca. Se consideră că a avut loc la Al-Maghtas, numită și Betania dincolo de Iordan, astăzi situată în Iordania. Siturile arheologice descoperite și studiile asociate efectuate recent arată rămășițele a cinci biserici proiectate și construite în mod unic încă din secolul al V-lea ca amintiri ale botezului lui Iisus. În plus, harta mozaică a Țării Sfinte unde este înfățișat situl. În cele din urmă, toate acestea sunt încununate de scrisorile oficiale trimise Comisiei Regale de mulți șefi de biserici din întreaga lume.

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul

864 22 2Chiar la est de râul Iordan, la aproximativ 9 kilometri nord de Marea Moartă, exploratorii moderni au descoperit ruinele și fundațiile unui număr mare de piloni de gresie legate de o biserică bizantină construită pe vremea împăratului Anastasie (491-518 d.Hr.). Această biserică a fost considerată cea mai notabilă biserică memorială a Sfântului Ioan Botezătorul de pe malul de est al râului Iordan. În scrierile lui Eusebiu de Cezarea apar detalii despre călătoria la locul botezului Arhidiaconul Teodosie (530 d.Hr.) a scris: „La 5 mile nord de Marea Moartă, în locul unde a fost botezat Domnul, se află un singur stâlp și pe stâlp a fost prinsă o cruce de fier, și acolo se află Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, pe care a zidit-o împăratul Anastasie: această biserică este foarte înaltă, fiind construită deasupra unor încăperi mari, din cauza râului Iordan când se revarsă”.

Treptele de marmură

864 22 3Patruzeci de ani mai târziu (570 d.Hr.), Antoninus Mucenic din Piacenza a spus: „Am sărbătorit Boboteaza în zona din apropierea Iordanului și s-au întâmplat minuni în acea noapte în locul în care Domnul a fost botezat. Există o movilă înconjurată cu balustrade, iar în locul în care apa s-a întors în albia ei niște trepte de marmură intră în apă, iar preotul coboară în râu”. Treptele de marmură descoperite și conservate recent se potrivesc strâns cu ceea ce a fost descris cu peste 1.400 de ani în urmă. Treptele de marmură coboară de fapt spre est, iar apele dinspre cele mai joase ale treptelor de marmură ajung dinspre sud-vest când râul se revarsă.

Capela Mantalei și „Ștrandul de botez” unic

100 de ani mai târziu, Arculfus al Franței (670 d.Hr.) a dat note importante, spunând: „La marginea râului se află o bisericuță pătrată, construită, după cum se spune, pe locul unde s-au îngrijit veșmintele Domnului la vremea când El a fost botezat. Aceasta este înălțată, astfel încât să fie nelocuită, pe patru bolți de piatră, stând deasupra apelor care curg dedesubt”. Putem vedea cei doi piloni nordici în timp ce doar fundațiile pilonilor sudici au fost descoperite recent la capătul treptelor de marmură și simetrice cu acestea. La părțile inferioare ale celor doi piloni nordici s-a descoperit tencuiala originală pe care se mai văd mii de semne de cruce. De fapt, acesta este singurul bazin de botez cruciform de pe pământ care folosea apa râului pentru botez.

„Basilica inferioară”

864 22 4Șanțurile de testare din părțile de vest ale culoarului nordic și cel sudic ale basilicii au descoperit podele de marmură de diferite forme geometrice și culori, în general înclinate spre vest, cu sculpturi căzute direct peste partea de sud-vest a pavajului de marmură. În acele tranșee puteau fi văzute și părți din peretele sudic al „Basilicii inferioare”.

Biserica Treimii

Deși a fost construită la un nivel al solului mai înalt decât rămășițele din jur, din Basilica rămân relativ puține. Avea o lungime minimă de 27 m și o lățime de 15,8 m. O trăsătură distinctivă a acestei basilici este o sală, de 4 m lățime și 6 m lungime, chiar la est de zidul sanctuarului. Epifanie în a doua jumătate a secolului al VIII-lea a descris cu atenție situl. Printre lucrurile pe care le-a menționat a fost că Sfântul Ioan Botezătorul locuia într-o peșteră cu un izvor, la aproximativ o milă dincolo de Iordan și a adăugat: „Pe malul râului se află biserica Înaintemergătorului și o altă biserică mare în cinstea Treimii”.

Apa în care S-a botezat Iisus Hristos este apa în care ne-am botezat și noi creștinii. Câți în Hristos ne-am botezat în Hristos, ne-am și îmbrăcat, zice Sfântul Apostol Pavel. Iar câți ne-am îmbrăcat în Botezul Lui, ne-am îmbrăcat întru moartea și Învierea Lui. Botezul nostru este o curățire totală a păcatelor noastre, o renaștere la o viață nouă

Capela

864 22 5La un moment dat, după distrugerea celor patru piloni peste care a fost purtată capela mantalei pe patru bolți și arce, pe rămășițele pilonului de nord-vest a fost construită o capelă cu o mică absidă. Rămășițele existente ale capelei arată că a fost construită din materiale similare tuturor bisericilor menționate mai sus. În partea de nord și de nord-est a rămas un singur perete de zid de gresie. În mijlocul zidului de nord o intrare de 1,6 m lățime ducea la capela în care mai există acum doar așternutul albicios al pavajului. Starețul Daniel (1106-1107 d.Hr.) a scris: „Locul unde a fost botezat Hristos este departe de râu cât poate un om să arunce o piatră mică. Există o mică capelă cu un altar. Acesta marchează locul unde Ioan Înaintemergătorul L-a botezat pe Domnul nostru Iisus Hristos”. Capela a fost recent restaurată și i s-a adăugat un adăpost pentru a-i proteja rămășițele fragile. Uriașul sit a fost lăsat în mare parte curat în mod deliberat, presărat cu tufișuri și palmieri. Dar râul Iordan este mai jos decât era, apa fiind trasă pentru agricultură de ambele maluri. Și râul și-a schimbat cursul de-a lungul timpului, ceea ce înseamnă că vechiul cot al râului unde se crede că Iisus a fost botezat este acum pe uscat.