de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
În contextul restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, s-a constatat și mai mult necesitatea practicării rugăciunii. În acest sens, 2022 a fost ales de Sfântul Sinod drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Ce reprezintă rugăciunea în viața unui creștin și cum trebuie făcută ca să ajungă la Cer, aflați de la pr. prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru (foto).
„Deznădejdea bântuie lumea de astăzi ca o fantomă”
- Sfântul Sinod a dedicat 2022 „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”. Care este rolul rugăciunii în viața credinciosului?
- Cât de mult am putea discuta despre rostul rugăciunii în viața celui ce alege să vorbească cu Cel căruia îi datorează propria existență... Un infinit de cuvinte ce prin taina rugăciunii se prefac în lumini ce nu pot fi stinse vreodată. Dumnezeu ne-a creat ființe cugetătoare și conștiente de propriul sine. Dacă știm cine suntem și de ce suntem, alăturând armonios și inteligibil verbele fundamentale ale existenței noastre, precum a fi, a vrea și a iubi, atunci suntem purtătorii conștienți și responsabili ai propriului destin uman, împlinit desăvârșit în Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Piscul cel mai de sus al vorbirii despre și în rugăciune rămâne Evanghelia. Aici se întâlnește în modul cel mai clar, Cerul cu pământul. Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru, este modelul etern de vorbire, întru rugăciune, dintre Tatăl ceresc și copiii creației Sale, noi oamenii. Rugăciunea se sprijină trainic pe faptele bune, având ca temelie neclintită credința fiecăruia dintre noi. Ne putem pune întrebarea dacă Dumnezeu are nevoie de rugăciunea noastră? El rămâne Dumnezeu oricum, și în principiu, existența Sa este dincolo de orice fel de condiționalitate. Dar, în virtutea iubirii Sale nesfârșite și infinite, Tatăl ceresc își caută proprii copiii cu tenacitatea și grija proniatoare a părintelui ce dorește cu orice preț ca odraslele dragostei Sale cerești să fie ferite de experiența traumatizantă a răului și a durerii. Am putea crede, la o privire superficială, că a te ruga este sinonim cu a cere. Desigur și cererea prin rugăciune este o componentă importantă a dialogului omului cu Dumnezeu. Uneori însă Îi cerem lui Dumnezeu lucruri care, dacă s-ar fi împlinit, nu ne-ar fi fost de niciun folos, dimpotrivă. Rugându-ne, suntem contemporani cu mântuirea.
- Practicarea constantă a rugăciunii în unele cazuri este chiar dificilă, fiind nevoie de învins multe dificultăţi. Care sunt cele mai frec- vente ispite?
- Ispitele sunt de tot felul și la tot pasul. Deznădejdea bântuie lumea de astăzi ca o fantomă. Lipsa speranței, a acestei virtuți de căpătâi-nădejdea, cum frumos o definește Sfântul Apostol Pavel în epistola sa, întâia către Corinteni, punând-o alături de credință și dragoste, ca virtuți cardinale, dă aripi existenței noastre, pe calea salvării sufletelor, care sunt eterne. Scăpăm de ispite, având o credință puternică, ce se sprijină pe rugăciune și împlinirea binelui în viața noastră, sub toate sublimele lui forme. Nu este ușor, dar dacă vrem, toate ne sunt cu putință. Brațele părintești sunt de-a pururi deschise. Nu suntem singuri în demersul înlăturării ispitelor, avem ca sprijin harul Sfântului și de Viață Făcătorului Duh.
„Iertați, iubiți și fiți milostivi!”
- Cum trebuie să ne rugăm, părinte, ca să fim ascultați de Dumnezeu? Este rugăciunea un efort strict personal pentru a intra în contact cu Divinitatea?
- Felul în care trebuie să ne rugăm este arătat explicit în Sfânta Scriptură. Hristos este modelul desăvârșit de rugător, în ipostasul uman, și de primitor al rugăciunii în ipostasul divin. „Iar când stați și vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru, cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Că dacă nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșelile voastre” ( Marcu XI, 25-26). Iertați, iubiți și fiți milostivi! Așa va prinde aripi pe Cer, rugăciunea voastră. „Fiule, să nu lași pe cel sărac lipsit de hrană și ochii celor nevoiași nu-i face să aștepte. Inima necăjită nu o tulbura și nu întârzia a da celui lipsit. Pleacă săracului urechea ta și cu blândețe răspunde-i cele de pace. Scoate pe cel năpăstuit din mâna celui ce-l năpăstuiește” (Is. Sirah 4, 1-11).
- Sunt și persoane care consideră rugăciunea nepotrivită omului emancipat al vremii noastre. Ce le spuneți acestora?
- Autosuficiența este apanajul mândriei luciferice, pe linia secularismului dirijat isteric de minți tributare durerii de a trăi fără Dumnezeu. De la indiferentismul religios, și multe alte forme de contestare a credinței, s-a ajuns la ceea ce lumea, din păcate, a mai experimentat de-a lungul istoriei, din cauza beznei ideologice comuniste. Astăzi, militantismul ideologic încearcă să târască lumea spre aceeași beznă a ateismului militant. Ne rugăm și pentru ei, ca într-o zi, să-și ridice ochii către Cer. Omul fără sursa existenței sale, Dumnezeu, mai mult nu este, decât este.
„De numele celor trei sfinţi isihaşti se leagă trei perioade de înnoire spirituală din istoria Bisericii“
- Anul 2022 este și Anul comemorativ al Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Ce reprezintă acești trei sfinți pentru creștinătate?
- De numele celor trei mari sfinți isihaști, pe care-i comemorăm în mod special în decursul acestui an, 2022, se leagă trei perioade de revigorare și înnoire spirituală din istoria Bisericii. Tematica aleasă este motivată și de faptul că în acest an se împlinesc trei secole de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț și 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog. Dacă Sfântul Grigorie Palama este cel care a structurat isihasmul ca învățătură și practică a tradiției răsăritene, Sfântul Simeon Noul Teolog arată în scrierile sale importanța vederii luminii necreate a slavei dumnezeiești, ca lucrare a harului și a rugăciunii neîncetate în viața duhovnicească. Sub povățuirea duhovnicească a Sfântului Paisie de la Neamț putem spune că monahismul a înflorit.