Main menu

header

866 22 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

În biblie, în capitolul șase al Apocalipsei, versetele 1-8, sunt descriși patru călăreți, fiecare călare pe câte un cal colorat, trimiși pe pământ pentru a fi executanți ai judecății Domnului. Ei sunt, de fapt, descrieri simbolice ale diferitelor eveni- mente care vor avea loc la sfârșitul timpului. Este pregătită lumea modernă, aflată în era inteligenței artificiale, să vorbească despre Apocalipsă? Va mai găsi Mântuitorul la venirea Sa pentru a doua oară, măcar un gram de credință?

Boala, războiul, foametea și moartea

În ultimii ani, de când pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe întreaga lume, tot mai mulți oameni se îndreaptă către scrierile biblice și vorbesc despre începutul Apocalipsei. Mai există vreo speranță pentru ca omenirea să se trezească la timp și să îndrepte greșelile făcute către întreaga creație a lui Dumnezeu? În biblie, în capitolul 6 al Apocalipsei, Sfântul Ioan vede cum Iisus Hristos, reprezentat ca Miel înjunghiat, primește de la Dumnezeu un sul de hârtie pe care era scrisă judecata Lui, pecetluit cu șapte peceți sau sigilii. Mielul lui Dumnezeu deschide patru dintre peceți, fiecare invocând patru călăreți care stau pe patru cai: alb, roșu, negru și galben-vânăt. Deși există mai multe interpretări, aceștia sunt considerați a simboliza boala, războiul, foametea și moartea. Fiecare descrie o epocă istorică, cu un simbolism extrem de elaborat, iar, potrivit interpretării creștine, cei patru călăreți aduc Apocalipsa asupra lumii înainte de Judecata de Apoi.

„Și iată un cal alb și cel care ședea pe el avea un arc și i s-a dat lui cunună”

866 22 2„Şi am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi din cele şapte peceţi, şi am auzit pe una din cele patru fiinţe zicând cu glas ca de tunet: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cunună şi a pornit ca un biruitor ca să biruiască”, scrie în Apocalipsa 6, versetele 1-2. Acestui text i se dau mai multe interpretări. Unii teologi spun că ar fi vorba despre boală (în speță, ciuma), alții cred că se referă la credința oamenilor și modul lor de a acționa. Pe de altă parte, arcul este prezent în Sfânta Scriptură ca simbol al vânătorii sau al războiului. Cât privește calul, acesta a fost asemuit în timpurile biblice cu o adevărată mașină de război. De asemenea, despre primul călăreț se spune că este un spirit al unei religii false de lideri care pretind a veni în numele Domnului.

„Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ”

866 22 3„Şi când a deschis pecetea a doua, am auzit zicând pe a doua fiinţă: Vino şi vezi. Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat”, se arată Apocalipsa 6, versetele 3-4. Principala reprezentare a calului roșu este războiul și vărsarea de sânge, iar călărețul acestuia primește puterea de a lua pacea de pe pământ și de a-i aduce pe oameni în situația de a se ucide unii pe alții. În acest fel, acesta devine un spirit al războiului care umple pământul cu multă durere și tristețe până la momentul sfârșitului vremurilor.

„Măsura de grâu un dinar, şi trei măsuri de orz un dinar”

866 22 4Apariția calului negru este descrisă în Apocalipsă, capitolul 6, în versetele 5 și 6: „Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia fiinţă zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în mâna lui. Şi am auzit, în mijlocul celor patru fiinţe, ca un glas care zicea: Măsura de grâu un dinar, şi trei măsuri de orz un dinar. Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi”. De remarcat aici este faptul că cel care călărește calul negru poartă în mână o balanță, folosită în vechime pentru cântărirea cerealelor. Acest lucru se traduce prin faptul că se va ajunge în situația în care omenirea va trebui să cântărească și, ulterior, să raționalizeze cele mai importante produse alimentare. Se crede că lumea va trăi momentul în care pâinea va deveni mult prea prețioasă. Iar untdelemnul și vinul vor fi la fel de scumpe ca și în trecut, când se găseau doar pe mesele celor bogați. Ideea care reiese din aceste versete este că omul va reuși să câștige doar atât cât să asigure pâinea suficientă unei singure persoane și nu va mai avea posibilitatea să-și hrănească membrii familiei.

„Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea”

866 22 5„Şi când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiinţei a patra zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era Moartea; şi iadul se ţinea după el. Şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ”, se arată în Apocalipsă, capitolul 6, versetele 7-8). Din câte se observă, moartea este singurul călăreț care a primit nume, iar culoarea cadaverică a acestui cal corespunde întrutotul denumirii și naturii celui care îl încalecă. Dar cei pe care-i va pune la pământ acest călăreț cu calul său fac parte din categoria celor păcătoși, care nu-l recunosc pe Hristos drept Mântuitor al întregii omeniri.

Există și persoane care văd în cei patru călăreți îngeri precum Mihail, Gavriil, Rafael și Uriel, asociați adesea cu cele patru puncte cardinale

Prevestitori ai unei şi mai mari nenorociri

Ceea ce este mai îngrozitor, spun sfinții părinți, este faptul că cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt niște prevestitori ai unei și mai mari nenorociri. Unii teologi văd în venirea celor patru călăreți o profeție despre sfârșitul lumii, fiind considerați primele sigilii rupte către Judecata de Apoi. Se spune că seria de drame care vor lovi pământul nu se vor întâmpla în același timp, ci succesiv. Dar aceste nenorociri, pedepse ca manifestare a judecății divine, nu vor atinge decât un sfert din populația pământului. Pentru că sfârșitul veacurilor aduce pedeapsă pentru păcatele lumii și răsplată pentru faptele bune ale celor drepți. Sfinții părinți spun că patru sunt motivele pentru care ar veni sfârșitul lumii: ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu în toată desăvârșirea ei, pentru a se vedea nedreptatea oamenilor față de poruncile Domnului, pentru a fi pedepsite păcatele și fărădelegile lumii și pentru a fi răsplătite faptele bune ale celor drepți.