de George Cosmin Butură
La sfârşitul timpului Său pe pământ, Domnul nostru Iisus Hristos a poruncit apostolilor şi ucenicilor Săi, zicând: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile” (Mt. 28:19). Astfel de misionari au fost adesea numiți de Biserica Ortodoxă „egali cu apostolii”. Un exemplu mai recent al acestui tip de sfânt este Sfântul Întocmai cu Apostolii Nicolae (Kasatkin), care a adus lumina Ortodoxiei poporului Japoniei și care este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 3 februarie.
A fost hirotonit preot la vârsta de 23 de ani
Ivan Dmitrievich Kasatkin, pe numele lui de mirean, s-a născut la 1 august 1836, în satul Beryozha din Rusia, iar în timpul Academiei Teologice a ales să meargă ca preot misionar în Țara Soarelui Răsare. Astfel, la 21 iunie 1860, Ivan Kasatkin a fost tuns călugăr cu numele Nicolae și hirotonit preot la 30 iunie 1860. Nicolae a fost ucenicul episcopului Inocențiu de Kamchatka, viitorul sfânt, luminător al Siberiei și Alaska și mitropolit al Moscovei, învățând de la acesta metodele încreștinării altor popoare. Ieromonahul Nicolae înființează prima comunitate ortodoxă în portul Hakodate. În acele timpuri creștinismul era interzis în Japonia, astfel că munca de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu în țara samurailor, a fost deosebit de grea, întrucât în zonele rurale creștinii erau persecutați. Dând dovadă de determinare Sfântul Nicolae a început studiul limbii, culturii și istoriei Japoniei. Sunt mărturii care descriu zelul Sfântului Nicolae în pregătirea pentru lucrările sale misionare: „Preotul Nicolae mergea cu elevii japonezi la școală și stătea în spate și învăța cât putea mai bine cu ei. Însă, profesorii perplecși au pus un semn la ușă: «Străinul cu barbă nu are voie»”, așa cum reiese din scrisoarea Sfântului Serafim, episcop de Sendai și Orient.
Primul convertit: un samurai
După câțiva ani, preotul Nicolae a convertit un samurai, ginerele unui preot șintoist, care va deveni preotul ortodox Paul Sawabe. În scurt timp comunitatea creștină număra 15 creştini. În 1873, misiunea a fost mutată la Tokyo, noua capitală imperială, unde numărul credincioșilor ortodocși a ajuns la 1.000. Sfântul Nicolae a pus accent pe munca de traducere și a considerat-o una dintre cele mai importante activități pentru Misiunea Ortodoxă din Japonia. În răspândirea Ortodoxiei la japonezi, Sfântul Nicolae știa că va fi eficient pentru noii creștini japonezi să aducă ei înșiși Credința propriului popor. Astfel, în anii 1870, el i-a încurajat pe cei care erau membri ai Bisericii să călătorească prin Japonia și să le predice credința compatrioților lor. Preoții hirotoniți sau chiar Sfântul Nicolae au vizitat aceste peste 250 de misiuni nou-înființate. Sfântul Nicolae a trăit aproape toată viața în Japonia, întorcându-se pentru scurt timp în Rusia, doar de două ori: din 1869 până în 1870, pentru a solicita înființarea Misiunii Ecleziastice Ruse în Japonia, și din 1879 până în 1880, pentru a fi consacrat episcop al misiunii în creștere și pentru a colecta fonduri pentru nevoile sale.
A înființat școli pentru instruirea catehumenilor și a credincioșilor
Sfântul Nicolae a înființat școli pentru instruirea catehumenilor și a credincioșilor, dar şi un colegiu teologic pentru pregătirea clerului japonez. În 1880, Sfântul Nicolae a fost sfințit ca primul episcop al Japoniei, iar în 1884 a început construcția unei catedrale în Tokyo. Ea a fost finalizată și sfințită în 1891 și dedicată Sfintei Învieri a lui Hristos. Cu toate acestea, era cunoscută printre oameni ca „Nikolai-do” („casa lui Nicolae”), nume pe care îl poartă până în prezent. Exemplul personal de dragoste și respect pentru poporul japonez al Sfântului Nicolae a lăsat o impresie bună autorităților japoneze și a contribuit la creșterea misiunii ortodoxe.
33.000 de credincioși în 266 de congregaţii, 175 de biserici și opt catedrale, deservite de 40 de preoți și diaconi japonezi
Războiul ruso-japonez din 1904-1905 l-a testat pe Sfântul Nicolae și pe creștinii ortodocși din Japonia. Dovedind un mare discernământ, el a permis clerului său să țină slujbe de rugăciune pentru o victorie japoneză, fără ca el să participe la aceste slujbe. Deși i s-a oferit protecţie de către ruși, el a preferat să rămână cu turma lui. În 1906, episcopul Nicolae a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. În 1912, ultimul an al vieții Sfântului Nicolae, în Țara Soarelui Răsare erau 33.000 de credincioși în 266 de congregații din Japonia. Erau 175 de biserici și opt catedrale, deservite de 40 de preoți și diaconi japonezi.
Însuşi împăratul nipon i-a recunoscut meritele
În ianuarie 1912, Arhiepiscopul Nicolae a fost internat în spital. Într-o seară, episcopul Serghei a intrat în spital să-și vadă profesorul. Mai târziu, a descris ceea ce a văzut: „Lângă fereastra camerei stă o masă joasă. Pe ea sunt așezate manuscrise japoneze, o sticlă cu cerneală și o perie, iar înaintea Eminenţei Sale este un Triod slavon. Paul Nakai citește o traducere în japoneză, iar arhiepiscopul își urmează lectura, uitându-se într-un alt caiet. Uneori se opresc și introduc o virgulă... S-ar fi putut spune că acesta era un bătrân, condamnat la moarte inevitabilă?”. Înzestrat cu o dispoziție energică și motivată, Sfântul Nicolae a păstrat întotdeauna o perspectivă umilă asupra muncii sale până la sfârșitul zilelor sale, spunând odată: „Nu sunt altceva decât un bețișor de chibrit cu care se aprinde o lumânare. După aceea, bățul se stinge și este aruncat la pământ ca nefolositor”. Pe 3/16 februarie 1912, Nicolae, Arhiepiscopul Japoniei, a trecut la Domnul. Episcopul Serghei a descris evenimentul ca fiind unul deosebit: „Creștinii de la Tokyo au început să-și croiască drum, unul după altul, către Misiune; Dar cea mai mare onoare acordată de Japonia Arhiepiscopului Nicolae a fost faptul că însuși Împăratul Japoniei a trimis o coroană magnifică de flori naturale pentru sicriul arhiepiscopului, iar el nu a făcut asta în secret! După ce a început cu un risc enorm pentru viața sa, Arhiepiscopul Nicolae și-a încheiat activitatea în Japonia cu aprobarea Înaltului Tron”.