de Gheorghe Zmaranda şi Silviu Ghering

Trăim vremuri spirituale, chiar dacă încercările par peste măsura revelațiilor pe care le avem, iar Sfintele Sărbători de Paști sunt un far care luminează toate umbrele din jurul nostru. Cu gândul că avem nevoie să vorbim despre lucrurile frumoase și profunde de lângă noi, am dedicat acest interviu temei restaurării icoanelor vechi. Pentru că atunci când privești ochii unui sfânt pictat în alt secol înțelegi că omenirea mai are o șansă. Mai mult decât atât, spune Malvine Macenco (foto), restaurator pictură, şef secţie Conservare-Restaurare la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti, Argeş, „icoana creează o legătură directă între om și Divinitate”.

„Se vor realiza analize fizico-chimice, analize biologice, teste de consolidare și curățare”

- Care este definiția restaurării?

- Restaurarea are ca scop aducerea obiectului la o formă cât mai apropiată de cea originală, în măsura în care este posibil acest lucru, fără a comite un fals artistic sau un fals istoric şi fără a înlătura urmele trecerii operei de artă prin timp. Orice obiect poate fi restaurat, indiferent de starea de degradare și tipul de suport și fiecare tip de suport are o metodologie specifică de lucru. Restaurarea se face de către specialiști, atestați în domeniu, respectând niște reguli foarte stricte. Materialele folosite trebuie să fie compatibile cu cele pe care autorul icoanei le-a utilizat pentru crearea operei. Se folosesc cleiul de pește, rășina naturală pentru prepararea verniului, culori pe bază de apă pentru integrare. De asemenea, trebuie să poată fi îndepărtate ușor, dacă ulterior este nevoie de o nouă intervenție de restaurare. Dacă se folosesc materiale necorespunzătoare, sintetice, care au concentrații mari, acestea vor afecta iremediabil în timp opera de artă. Trebuie respectată autenticitatea obiectului, să nu creăm confuzii atunci când integrăm în culoare lacunele - intervenția restauratorului trebuie să se distingă de pictura originală. Să nu se facă adăugiri nepotrivite.

- Ce presupune restaurarea icoanelor?

- Pentru început se va efectua o atentă examinare a piesei și se va stabili un diagnostic. Se vor realiza analize fizico-chimice, analize biologice, teste de consolidare și curățare. Intervențiile au ca scop alegerea metodelor și materialelor optime, compatibile și reversibile, pentru operațiunile de restaurare. Prima operațiune este aceea de consolidare profilactică. Stratul pictural este protejat în vederea efectuării operațiunilor de conservare-restaurare la suportul de lemn. Lemnul este tratat împotriva dăunătorilor biologici și se fac completări dacă lipsesc fragmente din acesta. Urmează consolidarea definitivă a stratului pictural, cu clei de pește prin pensulare și injectare sub zonele desprinse de suport. La- cunele prezente la nivelul stratului pictural vor fi curățate și chituite. Urmează curățarea picturii cu un amestec de solvenți stabilit în urma efectuării mai multor teste. Cu această soluție sunt îndepărtate depunerile și verniul (strat de protecție), care a „brunisat” (înnegrit) de-a lungul timpului prin îmbătrânire. După curățare vor fi integrate cromatic lacunele deja chituite. În funcție de tipul de lacună se folosește o anumită tehnică (mici puncte alăturate în cazul lacunelor de mici dimensiuni sau linii fine juxtapuse în cazul zonelor mai mari chituite). În final se va aplica stratul de protecție - verniul.

„Lucrul cel mai grav nu este constituit de ceea ce lipseşte, ci de ceea ce în mod nepotrivit se adaugă”

- Care este cea mai veche icoană pe care ați restaurat-o?

- Icoana Acoperământul Maicii Domnului, care datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și face parte din colecția Mănăstirii Vladimirești, județul Galați. Icoana a fost grav afectată de umiditate, pictura pierzându-se pe zone foarte mari, până la suport. Umezirea şi uscarea succesivă a panoului au dus la schimbarea culorii lemnului. Un strat consistent de depuneri aderente şi neaderente au acoperit suprafaţa icoanei, fapt care a determinat pierderea lizibilităţii imaginii. Stratul pictural era pierdut în proporție de 50%. Tipul şi extinderea lacunelor permit sau nu refacerea integrităţii imaginii. Astfel au fost alese acele mijloace de integrare cromatică care păstrează nealterată autenticitatea icoanei şi în acelaşi timp reduc la maximum tulburările optice, care împiedică perceperea imaginii. În acest caz nu s-a putut realiza o reconstituire a zonelor lacunare. Restaurarea ştiinţifică încetează acolo unde începe ipoteza. Lucrul cel mai grav nu este constituit de ceea ce lipseşte, ci de ceea ce în mod nepotrivit se adaugă, afirmă Cesare Brandi. Unde suprafeţele lacunare au fost foarte mari, s-au realizat doar operaţiuni de conservare a zonelor respective.

„Una dintre icoanele foarte dragi, pe care am restaurat-o, este o icoană cu două fețe, Duminica Floriilor/Învierea Domnului, realizată în secolul al XIX-lea. Face parte din colecția Muzeului Golești. În funcție de sărbătoarea de praznic, icoana era așezată pe tetrapod cu scena respectivă“

„Consolidarea stratului pictural presupune aşezarea fiecărui fragment de pictură desprins la locul potrivit“

- Există vreo diferență între repictare și restaurare?

- O foarte mare diferență! Dacă icoana ajunge pe mâna unor amatori, care nu au cunoștințe serioase de restaurare, cum se întâmplă, din nefericire, în multe cazuri, icoana poate fi repictată. Am văzut, din păcate, astfel de situații. Este mult mai simplu să repictezi decât să restaurezi. O repictare poate dura o zi, în schimb restaurarea științifică a unei icoane se poate realiza în câteva luni. În cazul restaurării, consolidarea stratului pictural presupune așezarea fiecărui fragment de pictură desprins la locul potrivit, cu penseta, injectarea sub fiecare centimetru cu clei, până își recapătă adezivitatea la suport. Integrarea cromatică se realizează prin respectarea altor reguli. O foarte discretă diferență trebuie să existe între pictura originală și ceea ce am adăugat noi în secolul al XXI-lea. Diferența trebuie să fie atât în ceea ce privește intensitatea culorii, cât și tehnica de lucru. Altfel icoana își pierde autenticitatea, valoarea istorică. În cazul în care lipsesc fragmente mari din pictură, nu se realizează o reconstituire a lipsurilor. Nu putem picta o mână, fața unui sfânt, dacă acestea lipsesc. Restauratorul nu este artistul creator al operei. Rolul său este numai acela de a aduce ceea ce s-a mai păstrat din pictura originală într-o stare de conservare cât mai bună, pentru a prelungi viața operei.