de George-Cosmin Butură
Vinerea Mare este ultima zi de vineri dinaintea Învierii Domnului. Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos. Iar Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a ţine post negru. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum” din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a fost răstignit și a murit pe cruce Iisus Hristos, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin post aspru în această zi.
O profundă meditație teologică exprimată în mod poetic
Potrivit tradiției liturgice, în Sfânta și Marea Vineri, când se reactualizează pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului Hristos, credincioșii ortodocși participă, la orele serii, la Slujba Deniei Prohodului Domnului, o profundă meditație teologică exprimată în mod poetic. Cântarea Prohodului Domnului simbolizează tânguirea întregii creaţii lângă mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Textul slujbei îmbină profunzimea teologică şi frumuseţea poetică şi prezintă, într-o formă concentrată, învăţătura Bisericii despre Răstignirea şi Moartea Mântuitorului Iisus Hristos, ce îşi găsesc desăvârşirea în Învierea Sa cea de a treia zi. La această denie este meditată și preamărită legătura dintre taina Crucii și taina Învierii, deoarece numai mormântul gol reprezintă confirmarea biruinței săvârșite prin Cruce.
Reprezintă timpul de la naştere şi până la Înviere
În simbolistica spiritualităţii răsăritene, Postul Mare reprezintă, prin analogie, timpul de la creaţie şi până la Înviere. Aceasta se observă şi din faptul că Postul Mare începe cu Duminica Izgonirii lui Adam din grădina Raiului şi se termină, într-un fel, la capătul Săptămânii Mari, când Hristos a fost răstignit pe locul numit Golgota și pus în mormânt, tot într-o grădină. În acest sens, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că: „În grădina Raiului s-a întâmplat căderea şi în grădină s-a întâmplat mântuirea. De la lemnul pomului cunoştinţei binelui şi răului a pornit păcatul şi până la lemnul crucii a dăinuit. La amiază, pe când mergea prin Rai Domnul, Adam şi Eva s-au ascuns (Facere 3, 8), tot la amiază tâlharul este dus în Rai de Domnul” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 19). Se observă, aşadar, că Adam şi Eva sunt scoşi din Rai, în duminica în care începe Postul, iar, în Vinerea Mare, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune tâlharului răstignit lângă El: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 43). Aşadar, se începe cu izgonirea omului din grădina Raiului, din Eden şi se termină tot într-o grădină, în cea de la poalele Golgotei, unde a fost înmormântat Mântuitorul Hristos şi de unde a izvorât viața veșnică. Sfântul Chiril al Alexandriei, explicând cuvintele Evanghelistului Ioan că mormântul Mântuitorului era într-o grădină nouă (Ioan 19, 40-41), spune că prin aceasta se arată, în chip, că moartea Fiului lui Dumnezeu s-a făcut motiv şi început al intrării oamenilor în Rai, El intrând acolo ca un Înaintemergător pentru noi. Puterea morţii ce îi ţinea pe oameni în stăpânirea ei, din cauza păcatului lui Adam (Romani 5, 14), a fost transformată de moartea Fiului lui Dumnezeu făcut Om. El a răscumpărat, prin moartea Sa, viaţa tuturor şi a desfiinţat stăpânirea stricăciunii (Sf. Chiril al Alexandriei).
Legătura dintre Rai şi Golgota
Din paralelismul celor două evenimente, adică cel din grădina Edenului şi cel de pe dealul Golgotei, se desluşesc o mulţime de corelări. Dacă în Rai a fost Eva, la poalele Golgotei a fost Maria, în Eden a fost pomul cunoștinței binelui și al răului, pe Golgota a fost pomul vieții, Crucea. Dacă Raiul a fost locul morţii lui Adam, Golgota este locul morții noului Adam, Hristos. Dacă diavolul, prin pom, l-a biruit pe Adam, Hristos, prin Cruce, l-a învins pe diavol: unul a trimis în iad, iar celălalt a chemat din iad pe cei plecaţi acolo. Unul a ascuns gol pe cel făcut rob, iar celălalt a arătat tuturor gol pe Biruitor, din înălţimea Crucii. O moarte a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos (Sf. Ioan Gură de Aur).
Procesiunea de îngropare a lui Iisus Hristos începe când preoții și credincioșii înconjoară Sfânta Biserică și cântă „Mergi la cer și te așază lângă Tatăl Creator, Tu ce lași în urmă viața, Iisus Mântuitor”. Tot legat de Denia aceasta, după ce se intră în biserică, se cântă un prochimen care anunță Învierea, spunându-se „Scoală-te, Doamne, ajută-ne nouă și ne mântuiește pe noi pentru sfânt numele Tău”, iar apoi se citește profeția proorocului Iezechiel care dă imaginea învierii de obște cu învierea acelor oase uscate care ascultă cuvântul Domnului și ele, prind carne și duh, iar după aceea vor fi înviate, cum spune profeția, ceea ce înseamnă că deja se anunță Învierea care s-a consemnat o singură dată de istorie.
Starea I Prohodul Domnului
1. În mormânt, Viață, Pus ai fost, Hristoase, Și s-au spăimântat oștirile îngerești, Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
2. Dar cum mori, Viață, Și cum șezi în mormânt? Și împărăția morții Tu o zdrobești Și pe morții cei din iad îi înviezi?
3. Te mărim pe Tine, Iisuse Doamne, Și-ngroparea îți cinstim și patimile, Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
4. Cel ce-ai pus pământul Cu măsuri, Hristoase, Astăzi șezi în mic mormânt, Ziditorule, Și din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
5. Iisuse al meu, Împărat a toate, De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu? Vrei să dezrobești neamul omenesc.