de George Cosmin Butură
„Paștile” pe care le primesc credincioșii în noaptea sfântă a Învierii sau în dimineața acestui praznic reprezintă pâinea sfințită și vinul binecuvântate în biserică, în cadrul Sfintei Liturghii, oferite spre izbăvire de toată boala și neputința, spre sănătate, dar mai cu seamă spre aducere aminte de jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Consumând „păștițele”, dăm mărturie că „ori de câte ori mâncăm pâinea aceasta și bem paharul acesta, moartea Domnului vom mărturisi și Învierea vom vesti”.
Este binecuvântată la Axionul Maicii Domnului
Corect și complet este să postim după putere în Postul Sfintelor Paști, să ne spovedim la părintele duhovnic și, după ce luăm dezlegare, să ne împărtășim mai întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie, și apoi „paștile”. În mănăstiri s-a păstrat tradiția de a se aduce la biserică o prescură din făină de grâu curat, având imprimată pe ea icoana Învierii Domnului, prescură care se așază înaintea icoanei Mântuitorului. Această prescură se binecuvântează la Axionul „Îngerul a strigat…”, cântare închinată Maicii Domnului, al Liturghiei Învierii, ca și anafora duminicală, și se împarte credincioșilor, miruiți în prealabil, după Sfânta Liturghie.
Pregustarea vieții veșnice pentru creștini
La parohii, se aduc prescuri care au deasupra semnul Sfintei Cruci, din aluat sau pâini coapte special pentru a deveni „Paști”, care se sfințesc înainte de otpustul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Paștilor, prin stropire cu vin curat și cu apă sfințită. După rostirea rugăciunii de sfințire a pâinii, preotul binecuvintează pâinea și vinul cu apă sfințită, zicând: „Se binecuvintează și se sfințește pâinea acestea, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin” (de trei ori). Sfințirea pâinii și a vinului, numite „Paști”, pe care credincioșii le duc acasă, simbolizează că trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, a fost pecetluită și sfințită prin picăturile de sânge ce au curs din rănile Mântuitorului răstignit pe Crucea Golgotei.
Nu înlocuiește Sfânta Împărtășanie
Rânduiala noastră liturgică precizează că, înainte de a lua sfintele Paști, trebuie să ne împărtășim cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Sfintele Paști se consumă, cu credință, cu mulțumire și evlavie, în noaptea Învierii Domnului după încheierea Sfintei Liturghii sau în Duminica Învierii, tot după Sfânta Liturghie, dacă nu a fost săvârșită noaptea, înainte de a ne așeza la masa pascală. De asemenea, câte o părticică din aceste Paști se consumă dimineața, în toate zilele acestei sărbători, totdeauna pe nemâncate și în zilele Săptămânii Luminate, până la Duminica Tomii (prima după Paști). Trebuie, însă, precizat că pâinea și vinul sfințite la Paști nu sunt același lucru cu Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Cuminecătură sau Euharistie, adică Trupul și Sângele Domnului. Sfintele Paști se dau pentru ca toți credincioșii, împărtășiți și neîmpărtășiți, să guste din sfințenia acestei sărbători, să se izbăvească de boală și de neputință, să aibă parte de sănătate trupească și sufletească, dar mai cu seamă pentru a rememora momentele cutremurătoare ale Jertfei mântuitoare și ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care a zdrobit, pentru totdeauna, puterea morții și ne-a dăruit viață veșnică.
Pâinea şi vinul sunt donate de enoriaşi
Potrivit unei vechi rânduieli, cel mai vârstnic membru al familiei ia o bucată din sfintele Paști, rostește „Hristos a înviat” și o dă altui membru din familie, care răspunde „Adevărat a înviat” și își face semnul Sfintei Cruci. Această rânduială se repetă de trei ori. Întrucât la sărbătoarea Învierii Domnului se reunește, de obicei, familia și anul acesta mai mult decât oricând, creștinește este ca, înainte de a ne bucura de bucatele pregătite de mamele, bunicile și soțiile noastre, să stăm cu toții în jurul mesei, să cântăm cel mai frumos imn al Paștilor, „Hristos a înviat”, să rostim „Tatăl nostru”, însemnându-ne cu semnul crucii și să luăm sfintele Paști. Odată ce consumăm Paștile sfințite, dăm mărturie că suntem creștini, vrednici credincioși ai Bisericii, mărturisim credința noastră în Învierea Domnului, întărim spiritul de comuniune familială și afirmăm, împreună cu Apostolul Pavel că „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni, 11, 26). Potrivit tradiției, pâinea și vinul pentru pregătirea sfintelor Paști sunt donate de câte o familie sau de către mai mulți credincioși și sunt împărțite sub formă de prescuri mici sau pâinișoare, iar la oraș, unde numărul credincioșilor este foarte mare, sunt dăruite în pahare de unică folosință sau în caserole inscripționate cu salutul pascal „Hristos a înviat” / „Adevărat a înviat” și cu icoana Sfintei Învieri.
Toată Săptămâna Luminată este purtată în procesiune la masa călugărilor
Conform Tipicului mănăstiresc, la Liturghia pascală, în fața icoanei Mântuitorului, pe o masă se pune o pâine („artos”), care are imprimată pe ea icoana Învierii. Despre faptul că artosul trebuie să aibă icoana imprimată pe ea vorbesc și cuvintele rugăciunii, în care se face aluzie la sărutarea acestei pâini, de fapt a icoanei Învierii imprimată pe ea. Înainte de finalul Liturghiei, aceasta se binecuvântează prin rugăciunea specială din Liturghier (numită: Rugăciune la binecuvântarea pâinii, care se numește în popor „Paști” sau „păștițe”, în Sfânta Duminică a Paștilor) și se stropește cu agheasmă, apoi toată Săptămâna Luminată este purtată în procesiune la masa fraților, iar în Sâmbăta Săptămânii Luminate, pâinea se frânge și se dă fraților spre mâncare. Purtarea acestei pâini la trapezele mănăstirești Îl simbolizează pe Hristos cel înviat și prezent la masa fraților pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, așa cum este și „Panaghia” (o prescură închinată Născătoarei de Dumnezeu), ce o reprezintă pe Maica Domnului care stă la masă cu frații în zilele de duminică și de sărbători.
Înseamnă trecerea la viaţa de comuniune cu Dumnezeu
Denumirea de „paști” sau „păștițe” este legată de Sărbătoarea Sfintelor Paști, cuvântul „Paști” însemnând la evrei „trecere”. Termenul a fost folosit pentru prima dată în Vechiul Testament în timpul lui Moise, când, în seara dinaintea ieșirii din robia egipteană, au petrecut în tăcere faptul că vor traversa Marea Roșie spre Pământul Făgăduinței, „unde curge lapte și miere” (Țara lui Israel). Termenul a fost preluat și de către creștini, însă semnificația lui este cu totul alta, Paștile fiind trecerea de la viața trăită în letargie, indiferență și ignoranță spirituală, la viața de comuniune cu Dumnezeu, de reîntoarcere la plenitudinea bucuriei paradisiace. Este o sărbătoare plină de bucurie și iertare, curaj și demnitate.