de Anda Postolache

- Cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci

La doar patru kilometri de Rădăuţi, în nordul ţării, unde se agaţă harta-n cui, cum este o vorbă, se află una dintre bisericile ridicate de Ştefan cel Mare, prea puţin cunoscută de turişti spre a fi vizitată, dar nu mai puţin valoroasă decât altele. Durată în piatră, după modelul vechilor ctitorii moldave, având contraforţi solizi, Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Volovăţ este încă una dintre multele mărturii ale evlaviei bravului domnitor moldovean.

Biserica din Lemn, cea mai veche din Europa
Satul Volovăţ a mai fost binecuvântat în vechime cu o ctitorie a lui Dragoş Vodă, o bisericuţă din lemn, despre care se spune că a fost construită în 1353, prin datarea aceasta clasându-se drept cel mai vechi lăcaş de cult păstrat în ţara noastră, precum şi în Europa. Vechea biserică din lemn a fost mutată de Ştefan cel Mare cu multă pioşenie în cimitirul de la Mănăstirea Putna, altă minunată ctitorie a sa. Biserica din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ este numită în mai multe feluri: Mănăstirea Veche a Putnei, Biserica Dragoş Vodă, Biserica din Lemn din Putna.
Legenda spune că aceasta a fost adusă în 1468 de la Volovăţ la Putna într-o singură noapte de mai mulţi ţărani care au încărcat biserica în care trase de boi vânjoşi şi au reconstruit-o după acelaşi plan şi meşteşug la Putna. Cronicarul Nicolae Costin (1660-1712), în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601”, scrie despre legendara bisericuţă din lemn a lui Dragoş Vodă, citând izvoare populare, povestiri din bătrâni, pe care tradiţia orală le-a transmis din generaţie în generaţie. La Volovăţ, sub o lespede pe care este scris numele lui Dragoş Vodă, se presupune că odihnesc osemintele sale.

Penultima ctitorie a măritului domnitor
Urmând firul legendei şi al precizărilor istorice, vedem cum între 1500 şi 1502, domnitorul Ştefan cel Mare a ridicat pe locul vechii biserici, la Volovăţ, biserica impresionantă din zid ce se găseşte şi azi în picioare, penultima dintre multele sale ctitorii. Hramul de Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) pare să ilustreze întreaga sa viaţă şi dorinţa de apărare a credinţei creştine pe meleagurile peste care a fost domn.
Intemperiile şi-au săpat în zidurile bazilicale amprentele lor, astfel încât în 1825 a fost nevoie de ample lucrări de restaurare. Aflăm din documentele bisericii că pe vremea aceea era preot Ioan Grigorovici. În 1871 s-a refăcut acoperişul. Recent s-a descoperit o pictură murală în interiorul bisericii, deşi se credea că nu fusese pictată niciodată, pereţii ei fiind doar zugrăviţi cu var. Potrivit lui Emil Ursu, directorul Complexului Muzeal Bucovina, descoperirea a fost făcută în timpul probelor de curăţare în vederea restaurării mănăstirii, în cursul anului 2007, de profesorul universitar doctor Oliviu Boldura, de la Universitatea Bucureşti. Unul dintre cei care au susţinut că biserica lui Ştefan de la Volovăţ a fost concepută fără fresce a fost şi istoricul Nicolae Iorga. În orice caz, această penultimă biserică ridicată de domnitor a rămas peste vreme ca un zălog şi o binecuvântare pentru cei aflaţi la sute de ani distanţă de vieţuirea pe pământul nostru a lui Ştefan cel aşezat cu sfinţii în Împărăţia Cerească.

Descoperirea Sfintei Elena

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este prăznuită în fiecare an la 14 septembrie şi este zi de post în memoria patimilor pe cruce a Domnului Iisus Hristos. Amintirea an de an a Înălţării Sfintei Cruci este legată de descoperirea ei la Ierusalim de Sfânta Împărăteasă Elena, mama lui Constantin cel Mare şi Sfânt. Evlavioasa mamă a împăratului a dorit foarte mult să afle crucea pe care s-a răstignit Domnul şi a plecat pentru aceasta la Ierusalim împreună cu câţiva slujitori. Acolo, săpând pe Golgota, s-au găsit trei cruci: a Mântuitorului şi ale celor doi tâlhari răstigniţi împreună cu El. Neştiind care este cea sfântă, împărăteasa şi patriarhul Ierusalimului, Fericitul Macarie, au hotărât să se facă rugăciuni pentru a descoperi Dumnezeu care este adevărata cruce a lui Iisus. Poporul credincios se afla acolo şi aştepta dumnezeiasca descoperire în momentul în care au atins crucea de o femeie văduvă moartă de curând şi care a înviat la atingere. Au ştiut că aceea este crucea Domnului, pentru că doar ea a făcut minuni. Sfânta Elena a sărutat crucea, dar neputând toţi să intre în biserică pentru aceasta, patriarhul Macarie a înălţat crucea şi au văzut-o toţi. Atunci, întregul popor a strigat într-un glas: „Doamne miluieşte!”.