de George-Cosmin Butură
Întemeiată de Vlad Țepeș ca mănăstire-cetate, distrusă de timp, dar renăscută prin grija viitorului domnitor Radu Șerban, sfântul lăcaș Comana a fost renovat și extins de marele vornic Șerban Cantacuzino. Mănăstirea a fost mult încercată de soartă, prădată de aproape tot ceea ce avea, asediată de turci și s-a prăbușit în urma unui cutremur. După ce a fost abandonată vreme de un secol și ulterior renovată parțial, a fost transformată în CAP. În ultimii 15 ani, prin strădaniile obștii și a noului stareț, și-a recăpătat strălucirea și locul important în peisajul bisericilor din sudul României. Tot ce trebuie să știți despre această comoară din ținutul vlăscean, aflați de la părintele Arhimandrit Mihail Muscariu (medalion), starețul lăcașului și exarhul mănăstirilor din Episcopia Giurgiului.
„Este astăzi cea mai mare necropolă a Cantacuzinilor”
- Ce reprezintă Mănăstirea Comana în peisajul mănăstirilor din sudul României?
- Aceste ținuturi au avut o istorie extrem de zbuciumată. Toți cei care au trecut pe aici în căutarea lor de pământ și apă așa cum spunea și poetul nostru național Mihai Eminescu au lăsat urme adânci, multe dintre ele vizibile și astăzi. Este singura mănăstire-cetate așezată la jumătatea drumului dintre București și Giurgiu, în vechii codrii de odinioară ai Vlăsiei, în inima Deltei Neajlovului, iar faptul că a rezistat până în zilele noastre, reprezintă o minune.
- Ce obiecte deosebite fac parte din patrimoniul mănăstirii?
- Din nefericire, s-au păstrat foarte puține odoare din trecutul de odinioară al Comanei. Potrivit inscripțiilor vremii, mănăstirea, una dintre cele mai vechi, bogate și înzestrate lăcașuri de cult din Câmpia Română, a reușit singură să plătească toate datoriile pe care Patriarhia apostolică de Ierusalim le-a avut către Înalta Poartă. În vremea lui Nicolae Mavrocordat, din 1728 încoace, tot ceea ce Comana avea mai prețios, respectiv documente, odoare, moșii, au fost vândute sau au luat calea Orientului. Comana este astăzi cea mai mare necropolă a Cantacuzinilor, după ce 22 de morminte au fost excavate în pridvorul mănăstirii în timpul cercetărilor arheologice. Dintre obiectele cele mai de preț în expoziția permanentă din cadrul muzeului avem o candelă de argint lucrată în ateliere venețiene datată 1696, precum și un chivot lucrat tot în atelierele venețiene, donat de aceeași ctitori cantacuzini. În biserica mănăstirii se găsește o icoană a Sfântului Nicolae, din veacul al XVIII-lea, considerată a fi făcătoare de minuni care, sub ferecătura de argint, are inscripția: „S-a pictat cu cheltuiala corporației pescarilor”, un termen inedit pentru veacul acela. Se mai păstrează două racle cu sfinte moaște spre închinarea credincioșilor, care au fost dăruite de către Preasfințitul părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.
„Pământul a fost sfințit de rugăciunile monahiilor de peste cinci veacuri”
- Ce personalități și-au legat numele de istoria mănăstirii?
- Primul ctitor, Vlad Țepeș, marele nostru voievod al dreptății, își doarme somnul de veci în mormântul din incinta bisericii. Acesta a fost găsit în urma săpăturilor arheologice din anul 1970, sub conducerea reputaților arheologi Lia și Adrian Bătrâna. Următorul ctitor, Radu Șerban, a fost cel mai bogat boier în vremea lui Mihai Viteazul și a fost domnitor al Țării Românești imediat după acesta. Osemintele lui Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazu, sunt, de asemenea, în necropola mănăstirii. Cantacuzinii toți sunt legați sufletește de istoria mănăstirii. Mitropolitul Longhin Brancovici a deschis aici, în timpul lui Matei Basarab, o importantă școală de pictură a icoanelor, unele dintre ele păstrându-se până astăzi în Svetagora, în Sfântul Munte Athos. Iar nepotul său Sava Brancovici, sfântul de mai târziu care a ajuns Mitropolit al Transilvaniei, a ucenicit pe lângă episcopul Longhin tot la Mănăstirea Comana.
- Ce sentimente trăiesc pelerinii care trec poarta mănăstirii?
- Comana este astăzi un loc binecuvântat de Dumnezeu, un adevărat cuib de har în mijlocul mlaștinii Neajlovului, un Tabor duhovnicesc al Episcopiei Giurgiului, așa cum îl numește Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Toți pelerinii care trec pragul sfintei mănăstiri au un sentiment de pace, pentru că de-a lungul a peste cinci veacuri pământul acesta frământat de istorie a fost sfințit de rugăciunile monahiilor viețuitori. Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită aici neîncetat vreme de peste 500 de ani, aduce un har aparte acestor locuri. În plus, în mănăstire se găsește și mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial care adăpostește osemintele a peste 750 de eroi, mulți dintre ei neidentificați.
„Este o mare responsabilitate să fii slujitor al lui Dumnezeu“
- Ce reprezintă pentru dumneavoastră faptul că sunteţi starețul acestui așezământ emblematic?
- Din anul 2007 sunt starețul Mănăstirii Comana și exarhul mănăstirilor din Episcopia Giurgiului. Este o mare responsabilitate astăzi a fi slujitor a lui Dumnezeu, de pe orice treaptă ne-am afla fiecare dintre noi. Pentru mine reprezintă și o onoare și un mare privilegiu că Domnul și Sfântul Ierarh Nicolae a îngăduit să fiu viețuitor într-un loc atât de binecuvântat și însemnat în istoria bisericii noastre strămoșești. Dar și o provocare, pentru că trebuie să ne ridicăm în fiecare zi la înălțimea sfântului lăcaș și a tuturor celor care au fost aici înaintea noastră și s-au nevoit.