de Carmen Ciripoiu şi Claudia Mîţoi
O bisericuță de lemn din apropierea Bucureștilor pare să fie desprinsă direct din Rai. E locul unde credincioșii veniți din toate părțile spun la unison că timpul... se oprește. Aici își găsesc rezolvare la toate problemele, fie sufletești, fie trupești! Sunt convinși că este lucrarea Maicii Domnului, prin îngerii trimiși de Ea și de fiul Său, pe care nu doar o dată i-au văzut, și a Sfântului Pangratie, părintele spiritual al acestui lăcaș, prăznuit pe data de 9 iulie. De aceea, au denumit locul Biserica Îngerilor.
Apa de leac și cei șapte brazi simbolici
Pe o străduță îngustă, tineri și bătrâni se salută politicos și pășesc ușor, ca și când nu ar vrea să deranjeze pe cineva spre intrarea în Biserica din lemn Sfânta Maria. Unii vin să mulțumească Maicii Domnului și Sfântului Pangratie pentru ajutorul prețios pe care l-au primit, alții poartă pe umeri o grea povară și sunt convinși că Dumnezeu îi va mântui. Intrarea în curtea lăcaşului se dezvăluie călătorilor într-o priveliște neobișnuită. Pe partea dreaptă se găsește o frumoasă cascadă, cu apa extrasă de la un puț, peste care e așezat un podeț vechi, unde credincioșii intră cu speranță. Aruncă câte un bănuț, își pun o dorință, iar aceasta e sigur că se va împlini... E un fel de apă de leac, iar multe persoane înglodate în datorii susțin că au scăpat de probleme după ce au procedat la acest ritual simplu, dar extrem de eficient. „Cascada a fost făcută odată cu biserica, are zece metri și e construită din piatră de munte. De altfel, în curtea sfântului lăcaș mai avem șapte brazi, simbolul celor șapte puteri”, povesteşte părintele Emilian Prodan, „sufletul” acestui loc.
„Mulţi şi-au dorit ca în acest loc să nu se înalţe sfântul lăcaş”
Biserica a fost o veche și mare dorință a blândului duhovnic. Nu a ridicat-o întâmplător, i-a făcut o promisiune Maicii Domnului, dacă se va îndura și-i va vindeca mama. „Era bolnavă de cancer și i-am promis Maicii Domnului că dacă o lecuieşte și o ține în viață, îi voi construi o biserică. Minunea s-a întâmplat și rămăsesem dator. Am ctitorit tot ce vedeți cu mila și voia lui Dumnezeu și, începând cu 2021 a venit la noi și Sfântul Mare Mucenic Pangratie, sfântul dorințelor. Atunci, biserica s-a împlinit, pentru că a devenit foarte cunoscută și oamenii au început să vină în pelerinaj într-un număr totuşi mare”, a mărturisit părintele. Construcţia nu e una obișnuită, pentru că a fost translatată din Maramureș și recondiționată cu material din timpul nostru. Biserica a fost adusă în Pipera-Voluntari în 2008, iar ca vechime datează de la începutul secolului al XVIII-lea. „Eu am fost ctitorul acestui lăcaș, l-am readus la viață, cu mici modificări, ca mulțumire pentru Preacurata Fecioară, patroana vieții mele”, și-a continuat părintele povestea. Reconstrucția a durat doi ani, dar o lună a plouat continuu și ispitele au venit pe bandă rulantă. Mulți și-au dorit ca în acest loc să nu se înalțe sfântul lăcaș și atunci Împărăteasa Cerului a început să le dea semne să nu se mai împotrivească. În final, lucrurile s-au așezat după voia Domnului.
Biserica-muzeu, unde şi banii vin ca printr-o minune
„A fost gândită ca o biserică-muzeu, în care oamenii să vină, să se închine și să aducă trecutul în prezent, amintind de credința străbunilor noștri care era neclintită, statornică. De aceea și icoanele achiziționate de-a lungul vremii sau donate de credincioși fac adevărate şi multe minuni”, spune, emoționat, părintele Emilian. La intrarea în sfântul lăcaș, în partea stângă, o icoană a Maicii Domnului reușește zi de zi să schimbe viețile tuturor celor care se roagă la Ea, cu lacrimi fierbinți. Cu capul plecat, ca și cum n-ar vrea să o deranjeze pe Sfânta Fecioară, părintele recunoaște că Ea a făcut ca biserica să fie faimoasă în întreaga Românie: „Trebuia să le plătesc un avans celor care au venit cu scheletul sfântului lăcaș și în acel moment nu aveam niciun ban. Am rugat-o atunci pe Maica Domnului să mă ajute și o să-i dăruiesc Ei biserica. Îmi pusesem și mașina la vânzare și m-a sunat cineva să mă întrebe dacă anunțul mai este de actualitate. Așa au venit şi banii”.
Icoana Maicii Domnului pictată de Tattarescu ajută femeile care nu pot face copii!
O femeie sosită dintr-un colț îndepărtat al țării, cu fața brăzdată de durere, a sărutat icoana și s-a lăsat în grija Maicii vieţii veşnice... Acest lăcaș pare ultima ei speranță și murmurul rugăciunilor tulbură chiar și sufletul unui ateu. A strâns atât de multă durere, încât cuvintele sunt de prisos. A ajuns în București cu banii socotiți. Vrea să facă multe cu aceștia: să dea acatist, să cumpere icoana cu Sfântul Pangratie și să păstreze câțiva leuţi să se întoarcă la gară. Părintele a liniștit-o. A rugat-o să aștepte cuminte, pe o băncuță din curte, pentru că sigur va veni cineva care îi va oferi ajutor. Iar icoana i-a dăruit-o.
O tânără însărcinată așteaptă să fie împărtășită pentru a aduce cu bine pe lume copilul mult dorit. Sfântul Pangratie i-a adus multă bucurie… Așa se întâmplă la „Biserica Îngerilor” sau „Colțul de Rai”, cum îi spun credincioşii. Maica Domnului nu uită pe nimeni! În sfântul lăcaș se mai găsește și o altă icoană a Sfintei Fecioare, tot făcătoare de minuni, pictată de Tattarescu, în stânga raclei Sfântului Pangratie. Un odor cu totul și cu totul special, pe sub care trec femeile ce nu pot rămâne însărcinate. Și, la scurt timp, se întâmplă minunea și sunt binecuvântate cu copii frumoși și sănătoși. Până în acest moment au venit pe lume în această sfântă biserică zece prunci și s-au întemeiat 11 cupluri.
„Sfântul este izgonitor de demoni şi vindecător de boli incurabile”
„Eu mi-am dorit foarte mult ca în această biserică să primesc un sfânt. Și am apelat la sfatul unui mare părinte protopop din cadrul Patriarhiei Române, pe care l-am rugat să mă ajute și să-mi recomande ce mi s-ar potrivi. Era pe 9 iulie, cu o zi înainte să-mi serbez ziua de naștere. Am vrut să fie darul pe care mi-l ofer mie, ca slujitor. Mi-a spus atunci că e ziua Sfântului Pangratie, un sfânt necunoscut românilor și că el m-a ales. Moaștele sunt aduse din Bulgaria, dar provin de undeva, din Grecia. Sfântul Pangratie, care este izgonitor de demoni, vindecător de boli incurabile, a fost contemporan cu Sfântul Apostol Petru”, a afirmat, emoționat, părintele Emilian. De când Sfântul a poposit în acest loc, biserica s-a umplut de armonie, pace și binecuvântare. Lucruri de care au parte și cei care achiziționează icoana cu chipul acestuia și o așază în propriile locuințe, la loc de cinste. De altfel, Sfântul Pangratie are și un mesaj scris pe icoană, diferit față de tot ceea ce a văzut vreun credincios până acum: „Cine mă va avea în casa lui, bucuria, bunăstarea și iubirea vor lua locul întristării”. Ori dacă de aceste lucruri omul se eliberează, devine pe loc binecuvântat. Ce i-a adus Sfântul părintelui Emilian? „Multă liniște și mi-a descoperit dușmanii. Și e un lucru minunat să-i pomenesc și să mă rog pentru ei, ca să-i îmblânzească Dumnezeu”, s-a destăinuit sfinția sa. Pe 26 martie a fost Ziua dorințelor, iar cele mai mari minuni le-a făcut Sfântul Pangratie, când s-a milostivit și a vindecat mulți bolnavi de cancer. Biserica este deschisă nonstop, iar slujbele, rugăciunile și dezlegările pentru oamenii care poposesc în acest loc „ca la final de linie”, se săvârșesc sâmbătă și duminică.
Trei zile de rugăciuni colective pentru liniştea poporului şi pace în lume
Pentru a-l cinsti pe Sfântul Pangratie, anul acesta vor avea loc rugăciuni colective pentru binele țării și liniștea poporului, vindecare de boli și dezlegare de blesteme și farmece, care vor începe pe 8 iulie și vor dura până pe 10 iulie, când părintele Emilian își va serba ziua de naștere. „Îl vom ruga pe «sfântul dorințelor» să aducă bucurie și pace în viața oamenilor. Se va crea un câmp foarte puternic de energie care îi va ajuta pe credincioși să se desprindă de rău și să se elibereze de traume. Moaștele vor rămâne la locul lor, în biserică, fiindcă acolo este duhul, iar cei care vin vor sta la rând și se vor închina. Biserica are două hramuri, Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, și Intrarea Maicii Domnului în biserică, pe 21 noiembrie”, a afirmat duhovnicul. Mai sunt multe de făcut și marea dorință a feței bisericești este să reușească să achiziționeze un lumânărar, pentru ca oamenii să nu mai aprindă candele pe unde apucă. Și ar mai fi nevoie de bani „să punem șindrilă, să o refacem. Din 2008 nu s-a mai întâmplat nimic”. Părintele știe că sfântul nu-l va lăsa la greu, așa cum nu a făcut-o niciodată.
La finalul interviului, în curtea bisericii vechi și prețioase s-au adunat în taină tot mai multe persoane. Și așa cum a căzut odinioară preaînțeleptul la picioarele Sfântului Petru, zicând „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu și sufletului tău, Apostole al lui Hristos”, așa vor face și ei în fața raclei din argint. Vor îngenunchea, se vor ruga cu toată inima, iar dacă li se va părea că sfântul îi privește cu blândețe și vorbește cu ei, nu se vor mira.
La „Biserica Îngerilor”, orice este posibil... Trebuie doar să crezi!
Emisiunea „Aducător de bucurie“ de la Etno TV, pansament pentru sufletele rătăcite
În fiecare duminică, de la ora 18:00, părintele profesor Emilian Prodan, specialist în sacroterapie, răspunde la Etno TV, prin intermediul emisiunii „Aducător de bucurie”, multor întrebări legate de suferința trupului și a sufletului și vă învață cât de prețios este rolul rugăciunii pentru a vă tămădui de boli, a evolua spiritual și a vă lua sursa de energie de care aveți nevoie. „Această emisiune în care știința se îmbină cu religia și credința, explicată pe înțelesul tuturor, este rezultatul nevoilor celor care mă căutau, dar erau departe și nu puteau să ajungă întotdeauna la mine. Un pansament pentru sufletele rătăcite. O realizez din 2017 și se bucură de un succes imens, fiind dorită de cei care vor să-și redobândească liniștea pierdută. «Aducător de bucurie» vă face să conștientizaţi ceea ce știţi, dar nu accepțaţi, și să vă confirme că tot ce pare imposibil, este posibil!”, a afirmat părintele Emilian.
Cutia dorinţelor
Orice credincios care pășește în Biserica de lemn Sfânta Maria va rămâne surprins să vadă că fiecare icoană de pe pereți are prins deasupra un ștergar. Tare mult s-a bucurat părintele când au venit credincioși din Țara Făgărașului, de la Șinca Nouă, și din Maramureș să doneze asemenea obiecte. Vechi parcă la fel ca istoria sunt și covoarele, donate de alți iubitori de Dumnezeu, din Oltenia. Puțini sunt cei care știu că bolnavii de afecțiuni incurabile sunt împărtășiți de părintele Emilian cu o linguriță ce datează din anul 1432: „E ceva cu totul aparte. Imaginați-vă că se păstrează din timpul în care Ștefan cel Mare era copil. Lângă moaștele Sfântului Pangratie se găsește Cutia dorințelor. Nu trebuie decât să vă rugați cu tot sufletul și să scrieţi un acatist, iar după trei luni veți vedea de ce v-a adus Dumnezeu în acest loc. Ultimul mesaj primit recent a fost de la o femeie care timp de zece ani a făcut tot ce s-a putut pentru a avea copii. A venit aici de trei ori, s-a rugat sfântului, s-a împărtășit și a rămas însărcinată. Asta este o adevărată minune”, spune duhovnicul. Sfântul Pangratie a avut grijă și de părintele Emilian, atunci când se chinuia să strângă bani să-i facă o raclă de argint. A apelat la bunăvoința oamenilor, iar într-una dintre zile, s-a întâmplat ceva cu adevărat incredibil. „A venit la biserică o familie din Vaslui, trimisă de mătușa lor, care le-a spus să meargă urgent la Sfântul Pangratie să ajute cu bani. Și mi-au înmânat exact suma de care aveam nevoie pentru a construi racla”, se bucură Sfinția sa, ca un copil.
I-a redat vocea unui micuț de 6 ani, care s-a născut mut
„Un moment minunat s-a petrecut cu o doamnă căreia i-a ars casa și avea și copilul cu metastaze la creier, ce trebuia operat de urgenţă. A venit și a plâns la moaștele Sfântului Pangratie. Urma să facă intervenția chirurgicală într-o zi de miercuri, dar medicii au constatat, uimiți, că nu mai au ce să opereze. Se vindecase printr-o minune! Acest lucru a fost făcut public de ea și a întărit credința multor moldoveni, fiind din acel loc al țării. De atunci, au început să „curgă” autocarele cu credincioși să-l atingă și să se roage sfântului”. Tot Pangratie i-a redat vocea unui copilaș de doar 6 ani, care se născuse mut. Minunea s-a întâmplat când băteau clopotele și la strană se cânta „Sfinte Dumnezeule…”. „În timpul dezlegărilor a apărut un porumbel deasupra raclei sfântului”, susține părintele Emilian. Un alt lucru ieșit din comun a avut loc într-o perioadă în care în toată zona ploua foarte tare, dar în curtea bisericii picăturile de ploaie, pur şi simplu, nu ajungeau. „Minunea se întâmplă mereu când se cântă «Sfinte Dumnezeule...». Oamenii spun că au văzut pentru câteva secunde îngeri care au coborât din turnul bisericii, sub forma unui fascicul de lumină”, se mândrește părintele, care le recomandă tuturor să citească timp de 40 de zile Canonul Sfântului Pangratie.