de George-Cosmin Butură

Sărbătoarea „Schimbarea la faţă a Domnului”, prăznuită în fiecare an pe 6 august, cade în Postul Adormirii Maicii Domnului, iar în această zi este dezlegare la pește. „Schimbarea la Faţă” mai este numită şi „Obrejenia”, denumire ce provine din limba slavonă şi înseamnă transformare, schimbare, iar în limbă greacă numele sărbătorii este „Metamorfosis”, care se traduce prin transfigurare. Acest eveniment este istorisit de Evangheliștii Matei, Marcu și Luca.

Sfânta Elena a fost promotoarea sărbătorii în Răsărit

La o săptămână după ce le-a vestit apostolilor patimile pe care avea să le îndure pentru mântuirea oamenilor, Iisus Hristos a urcat pe Muntele Tabor însoțit de trei dintre ucenicii Săi, Petru, Iacov şi Ioan. Pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar imediat au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marile personsalități ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Atunci, apostolii s-au convins că Iisus nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci însuși Fiul Lui Dumnezeu. Sărbătoarea „Schimbarea la Față a Domnului” datează de la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Praznicul începe să fie menționat în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, „Schimbarea la Față” s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Vederea Slavei și recunoașterea Tatălui

Scopul „Schimbării la Faţă a lui Hristos” a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, pentru ca ei să nu fie deznădăjduiți în urma evenimentelor care aveau să se întâmple în zilele următoare. „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi!”. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În Sfânta Scriptură, evenimentul în sine se face descoperit prin faptul că „lumina” pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli nu era altceva decât „Dumnezeirea”, „strălucirea naturii divine”, așa cum afirmă  Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii. Sfântul Grigorie Palama spunea faptul că „Dumnezeu se numeşte lumină, nu după natura Sa, ci după energia Sa”. Lumina taborică rămâne „necircumscrisă de timp şi spaţiu şi inaccesibilă simţurilor, cu toate că a fost contemplată cu ochii trupeşti, dar printr-o schimbare a simţurilor ucenicilor Domnului au trecut de la trup la Duh”, explica tot Sfântul Grigore Palama.

Comuniunea cu Soarele dreptăţii

Sfântul Ioan Damaschinul vede în această strălucire a luminii de pe Tabor icoana chipului dumnezeiesc restaurat în om, prin persoana Mântuitorului Iisus Hristos. „Cel Milostiv ne-a făcut părtaşi unei a doua comuniuni, mai sigure şi mai minunate. El este Soarele dreptăţii - iar hainele Lui ca zăpada se albesc… Toate sunt luminate şi preastrălucite celor care pot primi lumina, care nu sunt pătaţi la suflet cu necurăţia conştiinţei”. Icoana „Schimbarea la faţă” este cea mai dragă isihaştilor, deoarece aceasta exprimă cel mai bine teoria energiilor necreate în care ei cred, conform Sfântului Grigore Palama.

Vechi și Nou în cele două planuri iconografice

Privind icoana „Schimbarea la față a Domnului” distingem două planuri: trei personaje în partea de sus şi trei în partea de jos. Este o mare deosebire de atitudine între cele două grupuri. Pe vârful Muntelui Tabor, Moise şi Sfântul Ilie stau în picioare de o parte şi de alta a lui Hristos. Ei sunt cuprinşi în cercul luminos şi participă la Slava lui Dumnezeu în deplină armonie cu El, în timp ce apostolii, situaţi în partea de jos a icoanei, la poalele muntelui, sunt copleşiţi şi atitudinea lor exprimă neorânduială şi dezordine. Acest contrast aminteşte că omul nu-L poate vedea pe Dumnezeu cu ochii săi trupeşti. Moise şi Ilie sunt singurii dintre oameni care, după căderea Protopărinţilor, au primit îngăduinţa să-L vadă pe Dumnezeu. Mai mult, ei se aflau la momentul acela în părtăşia tainică a luminii harului dumnezeiesc. Ochii lor vedeau dintr-o altă lume pe Soarele Dreptăţii, fiecare devenind, astfel, tipuri împlinite ale făgăduinţelor făcute de Dumnezeu odinioară cu poporul ales. Moise şi Ilie se închină în faţa lui Iisus. Moise întruchipează Legea, iar Ilie vine în numele profeţilor pentru a da mărturie, împreună cu ei, despre dumnezeirea lui Hristos care este „plinirea Legii şi a prorocilor”. Pe de altă parte, ochii apostolilor sunt orbiţi de lumina şi strălucirea harului dumnezeiesc. Cu toate acestea, „la vederea lui Hristos în slavă, ei sunt plini de bucurie şi vor să oprească în loc această clipă. Petru cere să rămână pentru totdeauna pe munte şi de aceea propune să facă trei colibe, trei corturi aici, ca să se înveşnicească întru vederea lui Dumnezeu. El nu ştia ce spune, căci era prea devreme, iar ei nu erau pregătiţi pentru veşnicie. Trebuiau să treacă cu Hristos prin moarte pentru a-L revedea în slavă, după Înviere”, ne explică Sfântul Ioan Damaschinul.

Iconograful pictează cu lumina taborică interioară

Lumina „Schimbarea la Faţă a Domnului” nu vine niciodată din afară, căci, fiind plină de har dumnezeiesc, ea străluceşte întotdeauna dinăuntru. De aceea, se poate spune că „iconograful zugrăveşte cu lumina taborică”. Aşa se face că, după pravila veche, „orice monah iconograf pictează prima sa icoană cu subiectul «Schimbarea la Faţă a Domnului», pentru ca Hristos «să strălucească lumina Sa în sufletul iconografului»”. Acest aspect deosebit de profund reiese dintr-un manuscris din Sfântul Munte, de unde aflăm că cel sfințit cu această slujire a picturii trebuie „să se roage cu lacrimi fierbinţi, ca Dumnezeu să intre în sufletul său. Să se ducă la preot, ca preotul să se roage asupra lui şi să-i citească Rugăciunea «Schimbarea la Faţă»”.

Troparul Sărbătorii „Schimbarea la faţă“

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie!