Main menu

header

898 22 1de Cosmin-George Butură

Una dintre figurile de anvergură a literaturii străromâne a fost călugărul scit Dionisie Exiguul, cel Smerit sau cel Mic, cunoscut în toată lumea, în special pentru faptul că a numărat anii de la nașterea lui Hristos, astfel instaurând „era creștină”, „anii mântuirii” sau „anii Domnului”. Era cea nouă a fost introdusă mai întâi în Italia, în anul 525, apoi în Franța, în Anglia și, progresiv, în toată lumea. De aceea, el este numit și întemeietorul erei creștine. Pomenirea lui are loc pe 1 septembrie, odată cu începerea noului an bisericesc.

Puntea dintre creștinismul răsăritean și apusean

898 22 2Dionisie Exiguul, reprezentant de seamă al vieții monahale de la Dunărea de Jos, teolog din Scythia Minor (Dobrogea), apare la un secol după Sfântul Ioan Casian. Atât prin originea şi formarea sa daco-romană, cât şi prin scrierile şi traducerile sale din greacă în latină, Sfântul Dionisie cel Mic „a întins o adevărată punte de legătură între Răsărit şi Apus, punând într-un contact mai apropiat cele două romanităţi creştine”. Sfântul Dionisie Exiguul, născut în jurul anului 460 în Dobrogea (Scythia Minor), s-a călugărit de tânăr într-una dintre mănăstirile dobrogene. A plecat din Dobrogea în Orient, pentru a-şi continua formarea sa teologică şi duhovnicească. Ajunge la Constantinopol spre sfârşitul secolului al V-lea, unde stă o perioadă, fiind remarcat pentru erudiţia sa de trimisul papal pe lângă Patriarhul Constatinopolului. Acesta îl recomandă Papei Ghelasie, care căuta un traducător, cunoscător al limbilor greacă şi latină. Pleacă din Constantinopol la Roma, ajungând în fosta capitală imperială după 21 noiembrie 496. Aici va rămâne și va lucra sub conducerea a zece papi începând cu Anastasie al II-lea (496-498) şi până pe timpurile Papei Vigiliu (537-555). Spre finalul vieţii se retrage la Vivarium, în Calabria, unde predă dialectica la Academia înfiinţată de Casiodor, prietenul şi biograful său. Tot Casiodor a expus în biografia Sfântului Dionisie dorul nestins pe care el îl nutrea față de ținutul natal, Dobrogea: „La bătrâneţe, Sfântul Dionisie «Românul» îşi aducea aminte din Italia, patria sa adoptivă, de Dobrogea, ţinutul natal, şi de compatrioţii săi blânzi, dreptcredincioşi şi smeriţi, despre care scrie aceste frumoase cuvinte: «Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig şi în acelaşi timp prin barbari, a născut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea purtării… Credinţa lor strălucind prin legătura cu fapta bună era pentru toţi pildă de viaţă şi sinceritate. Ei nu erau prinşi în mreaja nici unei griji lumeşti şi puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20). Ei (daco-romanii) au ţinut cu tărie neînfricată totdeauna dogmele credinţei ortodoxe, căci, deşi erau simpli în cuvânt, în ştiinţă nu erau nepricepuţi...»”. Tot la Vivarium şi-a dat viaţa în mâinile lui Dumnezeu, spre anul 555 d.Hr., după mulţi ani petrecuţi în slujba „învăţământului glorios”.

Părintele Dreptului Bisericesc

Dionisie Exiguul a tradus din greacă în latină și a adunat în colecții canoanele bisericești, fixate la diferite sinoade sau concilii, care erau redactate în limba greacă. Astfel, el a fost întemeietorul Dreptului Bisericesc ca știință teologică şi a primit și responsabilități privind arhiva pontificală, pe care a reorganizat-o total, devenind noul ei fondator. Aici începe o prodigioasă activitate, lăsând în urmă o operă de mare valoare pentru Biserica creștină.

A fost canonizat în 2008

Evlavios și smerit, rugător și postitor, învățat și harnic lucrător în Biserica lui Hristos, Cuviosul Dionisie Exiguul merită să fie trecut în calendarul creștin și pentru că este părintele erei creștine. Proclamarea locală, la Constanţa, la 2 noiembrie 2008, a canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul a avut loc după cea oficială, de la Bucureşti, la 26 octombrie 2008, hotărârea fiind luată în ședința solemnă a Sfântului Sinod din 8-9 iulie 2008.

Cosmin-George Butură

Sfântul Dionisie Exiguul a fost împodobit în toată viaţa sa de trei mari virtuţi: credinţa ortodoxă, smerenia inimii şi dragostea faţă de Dumnezeu şi de oameni, calităţi specifice milenare ale întregului popor român

Ocrotitorul Institutului Naţional de Statistică

898 22 3În luna septembrie 2008, în urma vizitei la Patriarhia Română a preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales protector al institutului, fiind recunoscute legăturile statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română şi statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare pentru că, aşa cum evidenţa are ca menire măsurarea, an de an, şi cuantificarea cantitativă a progreselor economice şi sociale ale societăţii, cu ajutorul numerelor, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul şi-a consacrat o parte din ştiinţa şi străduinţa sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului. Adevărat erudit al epocii sale, Sfântul Dionisie Exiguul a rămas în istorie, dincolo de numeroasele sale lucrări de dogmatică, mai ales ca fiind cel care a fixat cronologia erei creştine, luând ca punct de plecare numărarea anilor de la Naşterea Mântuitorului - Anno Domini.

Troparul Sfântului Dionisie Exiguul

Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce ai socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta îți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre.