de Florin Copil
Pe data de 8 septembrie se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, cea care ne-a fost arătată din Evanghelii ca Mamă Cerească a tuturor oamenilor, grabnic ajutătoare în toate problemele noastre. Tot ca un ajutor, dar și pentru mântuirea noastră, la Medjugorje, într-un sat din Bosnia Herțegovina, apare Fecioara Maria. Din 1981 și până azi, șase vizionari au apariții zilnice ale Maicii Domnului. Pe parcursul anilor, pe lângă aceştia, mulţi alții s-au bucurat de acest dar, acela de a o vedea pe Preacurata Fecioară. Minunile petrecute aici au atras zeci de milioane de pelerini.
Preacurata cere rugăciunea cu inima, în pace
Când te apropii de Medjugorje, ești stăpânit de curiozitate. Dar, după ce ai ajuns, curiozitatea se transformă în liniște, într-o pace interioară simțită doar în prezența sfinților, pentru că Mama lui Dumnezeu a spus că oferă o protecție specială aici. Acest sătuc este unic în istorie, după cum spune Preacurata Fecioară în mesajul dat în 6 februarie 1986: „Această parohie pe care eu am ales-o este deosebită”. Multe minuni au fost și sunt încă aici pentru că sătenii sunt credincioși și ascultă de Maica Domnului: se roagă zilnic, țin post, se spovedesc și merg constant la liturghie. Programul spiritual, condus de parohie și completat la indicațiile Sfintei Fecioare, trece pe nesimțite și stârnește în inima omului senzații înălțătoare deosebite. Pelerinii experimentează bucuria rugăciunii. Rugăciunea în grup alături de mii de oameni te face să retrăiești de fiecare dată entuziasmul Rusaliilor. Un simplu „Tatăl nostru”, rostit după cerințele Fecioarei Maria, te emoţionează până la lacrimi, copleșit fiind de o emoție caldă, inexplicabilă în cuvinte. Aceste senzații le găseşti explicate la Sfinții Părinți ai Bisericii când descriu efectele rugăciunii adevărate. Condiția de bază pentru a trăi în mod minunat clipele de la Medjugorje este să fii cu inima deschisă. În multe mesaje Preacurata cere rugăciunea cu inima, în pace. Odată experimentate trăirile rugăciunii, ele pot fi continuate acasă de oricine pentru că Dumnezeu este pretutindeni și, implicit, și sprijinul Maicii lui Cristos. Ea cere oamenilor să continue viața de la Medjugorje acasă la ei.
„Are ochi albaștri, calzi, poartă o rochie de un gri luminos, argintiu, iar pe cap are un văl alb”
Iată cum o descriu vizionarii pe Maica Domnului: „Are ochi albaștri, calzi, poartă o rochie de un gri luminos, argintiu, imposibil de descris, pe cap are un văl alb ce ajunge până la norișorul pe care stă cu picioarele și care o ține cam la 30 de centimetri deasupra solului”. S-a pictat chipul Mariei după indicațiile vizionarilor. Ei au confirmat că așa arată, doar că e mult mai frumoasă pentru că ea iubește din toată ființa sa. Unele apariții sunt publice și se anunță dinainte unde vor fi. Acolo se adună sute sau mii de oameni. Înainte de momentul mult-aşteptat, vizionarul și pelerinii adunați se roagă „Tatăl nostru” și „Bucură-te, Marie”. Se remarcă o emoție pronunțată în glasul vizionarului când spune rugăciunea. Pelerinul aude la un moment dat cuvântul „silentium” și toată lumea tace brusc. Fără alte explicații, omul devine foarte atent, aproape că își ține respirația: acum a apărut fizic Fecioara Maria. Ea vorbește cu vizionarul și doar el o vede. Unii din mulțime sunt atât de concentrați, încât cred că și ei au o experiență asemănătoare, copleșiți fiind de anumite senzații. După ce se încheie apariția, vizionarul transmite celor prezenți că Preacurata Fecioară Maria dă fiecăruia în parte binecuvântarea ei maternă. Atât de importanți suntem pentru Maica Domnului fiecare dintre noi, precum și fericirea și mântuirea noastră!
Calea spre fericire: rugăciunea, postul, liturghia, spovada și citirea Bibliei
Pururea Fecioara Maria îi mulțumește ea însăși lui Dumnezeu, într-un mesaj, pentru darul pe care i-l face: aparițiile în care dă speranță și ajută lumea. La Medjugorje, Preacurata sprijină și mai mult pelerinii, și promite, în mesajele ei, haruri cum nu s-au mai dat. Ea ne îndeamnă să cerem haruri multe de la Dumnezeu și în acest loc le vom putea primi cu ușurință. Dar pentru a le păstra, creștinul trebuie să ducă o viață conform Evangheliei. În 4 aprilie 1985, Fecioara Maria spunea: „Eu sunt mama voastră, iată de ce vreau să vă conduc la sfințenia deplină. Vreau ca fiecare să fie fericit aici, pe Pământ, și mai apoi el să fie cu mine în Cer. Acesta este, dragi copii, scopul venirii mele aici și dorința mea”. Dacă punem mesajele în practică obținem sfințenie și fericire. Asta e esența de la Medjugorje. Cât se chinuie omul pentru fericirea lui? Iată că Maica Domnului ne arată o cale simplă pentru fericire: rugăciunea, postul, liturghia, spovada și citirea Bibliei. Această calea spre fericire nu diferă de cea din Evanghelie.
„Dumnezeu mi-a îngăduit să vă ajut în fiecare zi cu haruri pentru a vă apăra de rău”
Pentru a-și ajuta copiii ca o Mamă iubitoare, Preacurata ne cere să îi oferim ei greutățile, suferințele și grijile noastre. Într-un mesaj găsim o încurajare: „Dacă cineva din familie face primul pas, eu voi face restul”. Este primul pas spre fericire! Edificator este mesajul în care explică noțiunea de „grabnic ajutătoare” pe care o întâlnim în rugăciunile către Fecioara Maria: „De îndată ce aveți nevoie, chemați-mă! Dacă aveți greutăți sau aveți nevoie de ceva, veniți la mine! Dumnezeu mi-a îngăduit să vă ajut în fiecare zi cu haruri pentru a vă apăra de rău. Dragi copii, îngăduiți lui Dumnezeu să facă minuni în viața voastră!”. Promisiunile ei se pot verifica când omul își deschide inima și o roagă pe Fecioara Maria să îl ajute cu o anumită problemă. S-a consemnat rezolvarea, în chip minunat, a unor situații deosebite: vindecarea de patima beției, aflarea de serviciu, vindecări miraculoase, rezolvarea unor probleme familiale, întoarcerea la credință și multe altele.
„Faceți pace cu Dumnezeu și faceți pace între voi”
Minunat lucru este că aparițiile sunt zilnice, dar nu toate mesajele zilnice sunt pentru întreaga omenire. De fiecare dată când mesajul este general valabil, el este transmis imediat lumii. Câte un vizionar primește periodic de la Sfânta Fecioară sarcina de a transmite un mesaj pentru toți oamenii. Un exemplu este mesajul din 2 mai 1982: „Am venit să chem lumea la convertire pentru ultima oară. După aceea nu voi mai apărea pe acest pământ”. Răbdarea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului cu omenirea este dovedită de această școală a mântuirii de la Medjugorje. Ea durează de peste 41 de ani. Fecioara Maria ne dovedește că iubirea ei pentru noi nu a scăzut în acest timp, chiar dacă nu toți pun în practică mesajele pe care le-au auzit. Pentru că este ultima apariție „în carne și oase” a Preasfintei Maria, ea insistă să ne convertim pentru binele nostru. Într-o apariție din iunie 1981, Fecioara Maria spune plângând: „Pace, pace, numai pace, împăcați-vă! Faceți pace cu Dumnezeu și faceți pace între voi. Pentru aceasta trebuie să credeți, să vă rugați și să vă spovediți”. Ea cere, în mod insistent, chiar plângând, să facem lucrurile bune și nu pomenește posibilele dezastre care pot veni dacă nu ne convertim. Nici lacrimile Mariei nu au fost suficiente pentru oameni ca să-i convingă să facă pace. O atenționare deosebită o dă în 25 iunie 1991: „Dragi copii, doresc să înțelegeți gravitatea situației și că o mare parte din cele ce se vor întâmpla depind de rugăciunea voastră, dar voi vă rugați puțin”. Acest mesaj nu a fost ascultat de oameni și după câteva luni a început teribilul război din fosta Iugoslavie. Un mesaj dat de Crăciun, în 1988: „Dragi copii, vă invit la pace! Trăiți pacea în inima voastră și în jurul vostru pentru ca toți să poată cunoaște această pace care nu vine de la voi, ci de la Dumnezeu. Preamăriți nașterea lui Isus cu pacea mea. Pentru această pace am venit la voi ca Mamă, ca Regină a Păcii!”. Insistând să trăim astfel, Maria ne spune că ea este Mama noastră și Regina Păcii. Cei care au acceptat că sunt copiii iubiți ai Reginei Cerului vor în mod constant sprijin și se bucură mai mult de clipele vieții puse înaintea lor, în dar, de Dumnezeu. Ni s-a spus asta și în decembrie 1981: „Dacă vă rugați și postiți, veți obține tot ceea ce cereți”.
Un loc special este crucea de pe Krizevac
Întru lauda lui Dumnezeu, multe minuni s-au petrecut aici. Un loc special unde apare Fecioara Maria este crucea de pe Krizevac, adică Muntele Crucii, de lângă sat. În timpul unei aparții publice, crucea mare de 9 metri de pe munte s-a ridicat de la locul ei și s-a mișcat în aer. Altădată, la miezul nopții, în timpul unei rugăciuni de lângă crucea de pe munte, oamenii au văzut o sferă strălucitoare. Apoi, a urmat o ploaie de stele care atunci când atingeau pământul se desfăceau în steluțe mici. În 1981, a avut loc o vindecare miraculoasă a unui orb, fost cantor la biserica din sat. El a aflat despre prima apariție a Fecioarei Maria și locul unde a fost şi i-a cerut soției să îi aducă iarbă din acel loc. A fiert-o, s-a spălat pe ochi cu ea şi şi-a recăpătat vederea. Tot în anul 1981, cu ocazia altei apariții a Maicii Domnului, pe cer a apărut scris cu litere mari, de foc, cuvântul MIR (mir înseamnă pace). Acel mesaj s-a văzut de la zeci de kilometri. Aceste minuni au copleşit logica multor necredincioși, transformându-i în creștini practicanți. Pelerinii s-au cutremurat la vederea acestor semne și au dus cu ei acea emoție. Ei sunt o dovadă vie a celor petrecute aici. În iubirea ei pentru oameni, Fecioara Maria nu folosește termenul de „necredincios”, ci spune „cel care nu a cunoscut iubirea lui Dumnezeu”. O altă minune poate fi și numărul foarte mare de persoane care se spovedesc. Sunt zile când cei care se confesează în multe din limbile pământului depășesc 1.000. Oamenii așteaptă pe zeci de rânduri în fața confesionarelor. Apoi, unii dintre ei ies de la spovadă eliberați de poveri amare. Acei oameni au fost atinși de un fulg al credinței și sufletul lor a vibrat cât a putut de mult. Așa a fost de la început la Medjugorje unde, sub tutela Fecioarei Maria, preoții au fost depășiți de numărul mare de oameni care doreau să se împace cu Dumnezeu.
„Prin iubire depășiți toate dificultățile care vă vin”
Tot ce se întâmplă la Medjugorje are ca scop final convertirea oamenilor. Fecioara Maria ne explică, prin mesajele ei, că „a deschis” o școală aici pentru a ne învăța cum să avem parte de fericire prin cunoașterea iubirii Celui de Sus: „Dragi copii, azi vă chem să vă bucurați de viața pe care Dumnezeu v-o dă. Dragii mei copilași, bucurați-vă în Dumnezeu Creatorul care v-a creat într-un mod atât de minunat!”. Niciodată, în alte apariții, Preacurata nu a mai dat asemenea mesaje detaliate. Ea ne învață cum să ne rugăm și să ne bucurăm de rugăciune. Maica Domnului insistă pe aceste cuvinte: „Rugați-vă, rugați-vă!”. În vara anului 1991, Sfânta Fecioară ne recomanda: „Atunci când aveți un bolnav, rugați-vă după intențiile mele și oferiți jertfe pentru intențiile mele! Iar eu mă voi ocupa de bolnav”. Maria ne cere să ne rugăm în familie și ziua noastră să înceapă „cu rugăciunea de dimineață și să se sfârșească cu rugăciunea de mulțumire”. Rugăciunea e foarte importantă pentru că în ea găsim iubirea desăvârșită, iar „prin iubire depășiți toate dificultățile care vă vin”.
„Vă invit să puneţi mai multe obiecte binecuvântate în casele voastre“
Preacurata Maică a lui Isus ne cere într-un mesaj să ne rugăm pentru preoții noștri pentru că ei trec prin multe încercări. Preoții sunt importanți prin rolul pe care îl au în Biserica lui Dumnezeu. Fecioara Maria spune că dacă preoții ar ști ce se întâmplă când ei binecuvântează, ar binecuvânta într-una. Așa cum ne învață Biserica, preoții binecuvântează cu puterea și în numele lui Isus Cristos. Nu- mele Isus Cristos este cel în fața căruia se supune tot ce este în cer și pe pământ. „Înțelegeți că Biserica este palatul lui Dumnezeu, locul în care eu vă reunesc și vreau să vă arăt calea spre Dumnezeu. Bisericile merită respect și ele sunt sfințite, căci Dumnezeu care s-a făcut om rămâne în ele zi și noapte. Nu căutați căi extraordinare! Luați mai bine Biblia și citiți-o, acolo totul este clar”. Dumnezeu ne oferă sprijin tot timpul, iar Sfânta Fecioară ne face o sugestie: „Vă invit să puneți mai multe obiecte binecuvântate în casele voastre și fiecare persoană să poarte asupra sa obiecte binecuvântate. Astfel, satana vă va ispiti mai puțin pentru că aveți o armură împotriva sa”.
A prorocit Revoluţia din 1989
Viața noastră de azi este influențată de războiul din Ucraina. Mulți se așteaptă la încă un conflict la scară globală. În privința asta, Fecioara Maria este categorică în apariția din 12 iulie 1982 afirmând că „al treilea război mondial nu va avea loc”. Cu toate cele ce se petrec acum, Maica Domnului spune despre Rusia, în apariția din octombrie 1981, că „poporul rus este poporul în care Dumnezeu va fi cel mai preamărit”. În alt mesaj spune că și în Franța oamenii vor reveni la credință. În decembrie 1989, Sfânta Fecioară i-a arătat unui vizionar ororile din România. Maria a explicat de ce avea să curgă atâta sânge: „Nu am găsit destule suflete ca să se ofere ca ispășire”. Acest mesaj a fost repetat și la festivalul tinerilor din anul 1990. Un alt capitol al profețiilor este legat de cele 10 secrete pe care Fecioara Maria le-a dat aici. Ea spune, ca și o repetare a speranței într-un final fericit că „eu vă iubesc pentru că sunt Mama voastră și de aceea vă previn. Există secrete, copiii mei. Voi nu știți ce conțin. Când veți afla va fi foarte târziu. Reveniți la rugăciune! Nimic nu este mai necesar. Aș fi vrut ca Domnul să-mi permită să vă informez măcar puțin privind secretele, dar El vă acordă deja destule haruri”. Totuși, despre unul dintre ele, al treilea în ordinea în care vor fi, Preacurata afirma în iulie 1981: „Așteptați-l peste puțin timp! Când vă voi lăsa semnul, eu voi mai apărea încă”. Ea spune că toți suntem copiii ei. Ne promite fericirea aici pe pământ și apoi mântuirea, dacă punem în practică mesajele ei, mesaje care se regăsesc în Biblie. Maica Domnului îndeamnă lumea să meargă la liturghie mai mult decât la aparițiile ei. Promisiunile Preasfintei Fecioare se concretizează în viața celor care își deschid inima la mesajele ei.