de Simona Lazăr
La 14 octombrie, lumea creștină răsăriteană o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. La noi, în România, praznicul acesta se numără printre cele mai mari ale toamnei, iar la Iași, unde se află moaștele sfintei, an de an are loc un pelerinaj comparabil, poate, doar cu cel de la București, la racla Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Capitalei. Să amintim, în treacăt, și faptul că, la 14 octombrie, credincioșii care nu ajung în Moldova se pot ruga la racla cu părticele din moaștele sfintei, la Biserica Sfânta Vineri Nouă (cu hramul cuvioasei) de pe Bulevardul Titulescu. Nu întâmplător are, de altfel, acest nume, pentru că în popor Sfântei Parascheva i se spune și „Sfânta Vineri”!
Copila care își dădea haina celui sărac
În a doua jumătate a secolului al XI-lea, într-o localitate măruntă de lângă Constantinopol, avea să vină pe lume una dintre sfintele cele mari ale ortodoxiei. Se trăgea dintr-o familie înstărită de creștini și ar fi putut să trăiască fără griji. Dar, ținând seama de învățăturile primite în biserică, de a-ți iubi aproapele și de a da haina și mâncarea ta celui mai în nevoie decât tine, copila și apoi tânăra Parascheva nu a precupețit niciun efort în acest sens. Se spune că adeseori, în zilele friguroase, era văzută lepădându-și haina mai groasă și îmbrăcând câte un sărman. Și de multe ori se culca ori trecea chiar toată ziua flămândă, pentru a împărți hrana sa copiilor de pe uliță. Neînțelegând-o, părinții o certau, adesea. Atunci când a rămas singură pe lume, și-a împărțit toate bunurile și a ales calea pelerinilor și pe cea a pustnicilor. A intrat în monahism la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, de unde apoi s-a îndreptat către Ierusalim, urcând ea însăși pe Golgota, refăcând drumul lui Iisus. S-a reîntors în Epivata, orașul ei natal, unde a murit în sărăcie, la vârsta de 27 de ani.
Descoperirea trupului neputrezit
Ca în cazul multor altor sfinți, descoperirea trupului neputrezit al celei care fusese monahia Parascheva avea să aducă în discuție sfințenia acesteia. Moaștele plăcut mirositoare au fost găsite în timp ce se săpa groapa pentru un marinar mort. Se zice că într-o noapte cel care a descoperit-o a visat-o ca împărăteasă (iată unul dintre motivele pentru care adesea e înfățișată cu coroană pe cap), spunându-i că moaștele ei trebuie să fie așezate în biserica din Epivata. După 200 de ani, „pelerinajul” moaștelor sfintei a început: Târnovo, Belgrad, Constantinopol. Apoi au fost cumpărate de domnitorul Vasile Lupu și aduse în Moldova, unde, în secolul al XIX-lea, avea să fie mutată în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Coroana purtată de doi îngeri
Dar să amintim aici trei dintre acele icoane de o frumusețe tulburătoare, pe care le regăsim azi în biserici, muzee și colecții de artă și care o înfățișează pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Creditată ca fiind lucrată de Toma Zugravul - cunoscut iconar din Maramureș, care a trăit și a lucrat către sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea -, această icoană a Sfintei Parascheva (din colecția Slătineanu), pe lemn de mai mici dimensiuni (65x45 cm), se revendică, prin elementele ei portretistice, din pictura murală a bisericilor medievale ale Moldovei. Nu e de mirare, căci adeseori pictori de biserici și iconari au trecut dintr-o parte în alta a Carpaților, ducând cu ei tehnici de lucru și tendințe artistice. Bustul sfintei, înfășurat în pelerina de un roșu aprins, „se odihnește” pe fondul tern, de ocru. Un element aparte îl constituie prezența celor doi îngeri care așează coroana pe creștetul sfintei. Aceeași cromatică o află, cel interesat, la o altă icoană maramureșeană, din biserica de lemn din Budești (cea mai înaltă dintre cele 8 înscrise în patrimoniul UNESCO).
În purpură și brocart
Muzeul Național de Artă al României are în custodia sa o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva care provine din biserica zisă „a Catargiilor” (n.r. - a cărăușilor), din comuna nemțeană Dărmănești. Pictura, datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea, măsoară aproximativ un metru înălțime și 71 cm lățime. Pictată în tempera, pe lemn, ne-o înfățișează pe cuvioasa atât de iubită în zona Moldovei drapată într-un veșmânt de purpură (simbol regal, ca și coroana de mai înainte), cu un chip angelic, apropiat - ca stil de redare artistică - de iconografia rusească a sfârșitului de Ev Mediu. Culoarea pelerinei, care evocă noblețea spirituală a sfintei din icoană, este susținută și de o serie de alte elemente decorative, cum ar fi fundalul de lemn sculptat, precum și rama lucrării, care amintește de unele țesături cu reliefuri florale, specifice acelei perioade, cum sunt brocarturile (de catifea sau stofă) și atlazurile (de mătase).
Frunza de palmier și crucea
Din inima Ardealului (satul Dragu, județul Cluj) provine următoarea icoană, pictată în tempera, pe lemn (77x55 cm). Pe aceasta se află inscripția: „Mucenița Parascheva. Anul Domnului 1750” și, spun specialiștii în artă religioasă românească, deși tratarea fondului este specifică pentru Transilvania - fond roșu-brun, peste care e așezat un strat auriu, patinat de vreme - figura și mâinile sunt reprezentate „nelumesc”, hieratic, cu linii fine, în tonalități de alb-cenușiu. Vrejul de acant roșu din partea de jos a fundalului nu este nici el obișnuit în arta icoanei din spațiul intracarpatic. Avem în schimb cununa de mucenică - o aureolă simplă, roșie, cu margini întunecate -, care subliniază calitatea de mucenică a lui Hristos. Deosebite sunt și reprezentarea cuvioasei - nici în picioare, nici portret, ci până la genunchi -, precum și frunza de palmier (simbol al Locurilor Sfinte, al Ierusalimului) pe care o ține într-o mână, în vreme ce în cealaltă se află crucea. Aceste din urmă simboluri țin să ne amintească de călătoria pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva a făcut-o la Ierusalim unde, așa cum spun istoriografii, aceasta ar fi urcat chiar pe Golgota și ar fi propovăduit de acolo, de pe locul martiriului lui Hristos, creștinilor (și necreștinilor) aflați în jurul ei.