de Simona Lazăr
În arta religioasă occidentală - și mai cu seamă în Evul Mediu Timpuriu și în perioada renascentistă - tema Fecioarei Maria citind este una abordată destul de des de către pictori. În cadrul acestei teme decelăm, însă, mai multe modalități de abordare, fiind reprezentate momente diferite din viața acesteia, de la Fecioara copilă, la Bunavestire, până la mama care își crește Pruncul în spiritul celor cuprinse în Cartea Sfântă. „Cartea” însăși are locuri diferite în economia tabloului, uneori este chiar sub formă de carte, alteori de manuscris miniat, de incunabul și, câteodată, apare ca sul (pergament), așa cum era Tora (textul sfânt al evreilor) în timpul vieții Sfintei Maria.
Un model de lectură privată
Scena Buneivestiri, momentul în care Arhanghelul Gavriil ori Duhul Sfânt (înfățișat ca porumbel ori rază de lumină) vine și îi aduce Fecioarei vestea că va zămisli un Prunc, fără de păcat fiind - scena aceasta ne-o prezintă pe tânara Maria citind. Sigur, privitorul/ creștinul/ iubitorul de artă va fi atras de momentul întrupării lui Hristos în pântecele Fecioarei. Vestea cea bună, în sine! Dar dacă te concentrezi asupra locului în care îngerul aduce Vestea, atunci observi prezența cărții. Care este simbolistica ei și ce anume comunică prin asta artistul/artiștii? În Anglia Evului Mediu timpuriu - și până târziu, la Reforma din timpul lui Henric al VIII-lea - cartea Sfintei Maria din scena Buneivestiri face trimitere la Cartea Sfântă, la înțelepciunea pe care Fecioara o vădise de mică, la timpul petrecut de aceasta în Templu. Dar mai este un motiv pentru care ea este înfățișată citind: lectura bibliei era parte a practicilor devoționale, în acea epocă. Urmând exemplul Fecioarei, creștinii sunt îndemnați să învețe a citi. Prin lectură și rugăciune, ei pot să canalizeze relația lor cu Dumnezeu, cu Divinitatea. Citind, credincioșilor li se deschide calea pentru a-l concepe spiritual pe Dumnezeu, așa cum Maria l-a conceput pe Iisus. Este un model hermeneutic, pentru că Fecioara s-a pregătit pentru rostul său de „mamă a lui Dumnezeu” citind despre profețiile din Vechiul Testament, care anunțau Întruparea. Se știe cât de importantă a fost Fecioara Maria pentru omul medieval, dar până de curând nimeni nu a făcut această decriptare, pornind de la acest obiect prezent în picturi (cartea pe care o citește) și anume că, pe lângă mijlocitoare pe lângă fiul său, protectoare a casei și a familiei, aceasta era și un model... intelectual, promovând lectura, educația. Maica Domnului era femeie, dar o femeie alfabetizată, care citește și interpretează texte, se roagă, meditează... O femeie „premodernă”, am zice. Urmând acest model, multe femei din Evul Mediu (sigur, din anumite clase sociale) se apropie de carte, de lectură, și le găsim și pe ele, în picturi ori în sculpturi, citind. Oferind, deci, un model de lectură privată.
Sfânta Ana își învață fiica să citească
Muzeul Prado din Madrid păstrează un tablou fascinant, în care Sfânta Ana o învață pe Maria-copil să citească. Știm că atunci când a fost dusă la Templu și lăsată acolo, Fecioara citise deja Biblia și a dat răspunsuri surprinzătoare învățaților de acolo, dovedind cunoștințe bogate. În perioada Contrareformei, mai mulți pictori au ales să prezinte exact această scenă, Rubens, Roelas și Murillo numărându-se printre ei. Pânza cu Sfânta Familie, Ana, Ioachim, Maria, înnobilată de această temă a lecturii Cărții Sfinte, păstrată de muzeul madrilen, este pictată de Juan Carreno de Miranda, pictor spaniol din veacul al XVII-lea. Copila Maria stă îngenuncheată la dreapta mamei sale, în vreme ce tatăl său, Sfântul Ioachim, privește protector întreaga scenă. Chipul Sfintei Ana este senin și realist, iar cel al Fecioarei de o dulceață fragilă, angelică. Deasupra celor trei, capetele heruvimilor aduc nota celestă a acestei scene. Această pânză a ocupat spaţiul altarului principal de la Mănăstirea Sfânta Ana a Carmeliților din Madrid, unde pictura centrală era o copie a lui „Hristos căzând pe Drumul Calvarului”, operă a lui Rafael, care se află acum la Academia Regală de Arte Frumoase San Fernando din Madrid.
Bartolomeo Esteban Murillo se numără și el printre artiștii care au abordat această temă generoasă. Lucrarea sa, datând din aceeași perioadă cu a lui De Miranda, se află, de asemenea, în custodia Muzeului Prado. „Sfânta Ana învățând-o pe Fecioara să citească”, a lui Bartolomeo Esteban Murillo, este o reprezentare emoționantă a Mariei copil, instruită de Mama ei, Sfânta Ana. Murrillo folosește o gamă strălucitoare de roz, roșu, albastru, alb și o gamă largă de nuanțe aurii pentru a transmite o atmosferă feminină în întreaga pictură. Dragostea din ochii Sfintei Ana în timp ce îi vorbește fiicei sale este o predică despre maternitate în sine. Privirea liniștită a Mariei către mama sa arată o adâncime de înțelepciune care ar putea fi prezentă doar la o fată destinată să fie Maica Domnului și Mama noastră a tuturor.
Manuscrisele miniate și obiectul-carte
Pentru istoricii preocupați de studiul practicilor de lectură, în Evul Mediu, toate aceste reprezentări ale Fecioarei citind, în scena Buneivestiri, devin un fond interesant de informații. Cartea și cititorul implicat în lectură! Afli cum arăta obiectul-carte în epoca respectivă, cum era legat, cum era folosit... Iar scena care conține obiectul-carte se regăsește nu doar în picturi, ci și în ilustrațiile din manuscrisele miniate. British Library are în patrimoniu 160 de manuscrise care conțin și această scenă, ori altele asemănătoare, în care Fecioara citește. Colecția similară a Franței găzduiește 274 de manuscrise care conțin această scenă. Și este, cu adevărat, o temă generoasă! Care sunt genurile de manuscrise care „găzduiesc” scene în care Sfânta Maria citește? Cel mai popular vehicul este „Cartea Orelor”. Sunt apoi Psaltiri, Biblii, toate lucrate în ateliere mănăstirești. Ce deducem de aici? Că toți cei care aveau acces la manuscris - fie ei autori, copiști sau cititori - practicau ei înșiși devoțiunea... cu cartea în mână!
Citind pruncilor sfinți
După felul în care se folosește Fecioara de carte, în acele scene, înțelegem cum autorii cărților-manuscris se raportau ei înșiși la obiectul cu pricina. În cazul scenelor cu Bunavestire, ea ține cartea în mână, pe o masă sau se află pe un podium în preajma ei. Ambientul desenelor/ picturilor este, de obicei, unul care să ofere iluzia unei biserici, a unui lăcaș sfânt. Descoperim arcade, ogive. Dar poate fi la fel de bine un loc în natură. De fapt, natura e mai prezentă în scenele în care Maica Domnului comunică cu Fiul Său, în preajma sau cu ajutorul cărții. Iar uneori în aceste scene apare și Sfântul Ioan Botezătorul-copil. Cei doi prunci ascultă ce le citește Fecioara sau, dimpotrivă, se desprind de lectură și Maria însăși lasă sau e gata să lase cartea din mână.
Întâlnim această temă și în tablouri, unul celebru, datând din secolul al XVI-lea, fiind cel al lui Longhi. Fecioara îl ține în brațe pe Pruncul Iisus, care pare nu doar să asculte, ci să citească el însuși din carte, o dată cu Maica Domnului, privirea lui fiind edificatoare, în acest sens. Înfășurat într-un voal transparent, Iisus ține cu mâna stângă un glob albastru - simbol al Cerului căruia îi este stăpân - și cu dreapta face semnul binecuvântării. Din aceeași perioadă datează și un tablou cu autor necunoscut, elocvent însă pentru comunicarea dintre cele două personaje. Îmbrăcată în roșu-vișiniu, Maria pare să îi fi citit până atunci lui Iisus, iar în momentul reprezentat de pictor cei doi privesc unul la celălalt, împărtășindu-și ceea ce au înțeles/ au aflat în urma lecturii.
Vechi de 1.000 de ani
Cele mai vechi manuscrise miniate cunoscute ca având în interiorul lor scene cu Fecioara citind datează de la sfârșitul primului mileniu. „St Aethelwold Benedictional” a fost realizat între anii 963 şi 984 pentru Aethelwold, episcop de Winchester (Marea Britanie). Un alt exemplu este așa-numita „Corvey Gospels”, din Wolfenbuttel (Germania). Specialiștii britanici ne atrag atenția că, de obicei, în aceste manuscrise cartea Mariei este una mică, ușor de ținut în mână (în vreme ce manuscrisele pe care le știm sunt de mai mari dimensiuni și necesitau un pupitru pentru a fi citite). Dimensiunea obiectului pe care îl ține Ea arată că, în Evul Mediu timpuriu, deja se lucrau și cărți de mai mici dimensiuni (similare cu ceea ce numim, azi, „livre de poche”) sau este doar o chestiune de economie a spațiului, pe pânza (hârtia) artistului?
Ne apropiem de epoca tiparului
Dacă ne-am referit până acum la manuscrise și incunabule (precursoare ale cărților tipărite de azi), e vremea să „cercetăm” și câteva tablouri, pentru a găsi acolo detalii și semnificații. În tripticul „Buna Vestire” realizat de Robert Campin pentru Altarul Mérode (începutul secolului al XV-lea), cartea pe care Maria o ține în mână prezintă ceea ce se numește „o legătură de chemise”, o învelitoare extinsă, de obicei din pânză sau din piele fină, care să permită cititorului să înfășoare cartea și să o păstreze mai bine. În mod curios, Campin aduce în această scenă două cărți. Pe lângă cea din mâna Fecioarei, există o a doua, așezată pe masă, care are dedesubt o traistă din catifea verde. Este de fapt o geantă care era folosită pentru transportul cărților. Asta pentru că, în perioada Renașterii, deja apăruse obiceiul de a purta cu tine (în cazul în care dețineai una) cartea religioasă (fie ea Biblie, Psalmi sau simplă carte de rugăciuni). Dacă tripticul Mérode, acum la muzeul „The Cloisters” din New York, ne-o arată pe Maria cu două cărți, există și reprezentări cu mai multe exemplare. Celebrele „Belles Heures” (cunoscute drept: „Cartea Orelor”) produse de frații Limbourg la începutul secolului al XV-lea ne-o arată pe Maica Domnului în preajma a trei cărți și a unui sul (care conținea, probabil, Tora). Albrecht Durer (secolul al XVI-lea), la rândul său, are mai multe gravuri în care apar cărți. Una dintre ele este a Buneivestiri, dar Fecioara nu e singură, ci înconjurată de înțelepții din Templu - ea citește, fără a părea că ia seama la cei din jur. O a doua gravură este a scenei în care Iisus i se arată Maicii Lui. Și atunci Fiul își află mama citind. Epoca tiparului era la început. Să fie reprezentată, în acest caz, ideea unei biblioteci în devenire, pentru a-i îndemna pe credincioși să achiziționeze cărțile tipărite, al căror timp de publicare e mai redus, cum mai reduse sunt și costurile de producție a unui exemplar?
Împărăteasa Cerului
Antonello da Messina, pictor italian care a trăit între anii 1430 şi 1479, are și el un tablou intitulat „Fecioara Maria citind”, despre care se spune că l-a pictat la vârsta hristică (33 de ani), în perioada lui de maturitate. În lucrarea sa, parte a unui tablou devoțional, azi în colecțiile Walters Art Museum, din Baltimore, Statele Unite ale Americii, Fecioara este înfățișată ca Împărăteasă a Cerului. De aceea o vom afla într-un veșmânt scump, o rochie aurie, brodată, peste care are o pelerină de mătase neagră, de care este atașată o cruce cu pandantiv, împodobită cu perle. Ea poartă o coroană de aur, cu nestemate și perle, cu trandafiri roșii și albi (alt semn nobiliar), coroană având ca tenanți (susținători) îngerii. Coperta cărții este din piele, cu ținte aurii. Antonello da Messina îmbină, în icoană, motivele geometrice, caracteristice Renașterii italiene timpurii, cu o tehnică pe care artistul o împrumută de la pictorii flamanzi, respectiv cea a „glazurii în ulei”. Scânteierile, strălucirile pe care le permite această tehnică îi dau pictorului posibilitatea de a crea detalii surprinzătoare și texturi care să reflecte lumina, într-un mod în care puțini pictori au făcut-o până la el.
„Maica Domnului a Cărţii“, protectoare a bibliotecilor ori a instituţiilor de învăţământ
„Our Lady of the Book”... Iată un nume generic pe care îl întâlnim în lumea apuseană, atunci când vine vorba despre această reprezentare a Maicii Domnului. În unele cazuri, în această postură, ea este chiar protectoare a bibliotecilor ori a instituțiilor de învățământ. Care este simbolistica acestui motiv - artistic și religios, deopotrivă? Scena ne atrage atenția asupra câtorva lucruri. Mai întâi faptul că Maria citește. Părinții săi erau oameni cu carte, Ioachim era din stirpea Regelui David, iar Ana era fiica preotului Matan. Amândoi cunoscuseră bucuriile științei de carte și le împărtășiseră copilei lor. În reprezentările Buneivestiri, faptul că Îngerul Gavril o găsește pe Maria citind semnalează că există o corespondență perfectă între ceea ce a fost prezis în Biblie și împlinirea ei prin nașterea lui Iisus. Și, nu în ultimul rând, aceste picturi ne spun că Maria este însăși Cartea în care Biserica citește căile lui Dumnezeu. Ea este numită de Sfântul Teodor din Studion: „Cartea sfântă a poruncilor divine, în care ne este făcut cunoscut ceea ce îi place lui Dumnezeu, așa cum a văzut Ieremia cu mult timp în urmă...”.