de Simona Lazăr

Prăznuită în fiecare an la 25 noiembrie, Sfânta Ecaterina este una dintre cele mai îndrăgite mucenițe, martiriul său petrecându-se în acei ani de prigonire a creștinilor. Mireasă a lui Hristos și ocrotitoare a casei, a familiei, viața Sfintei Mucenițe Ecaterina se găsește, pictată de Pârvu Mutu (Sfântul Pafnutie Mutu), pe bolta pridvorului bisericii vechi a Mănăstirii Sinaia - mănăstire a cărei existență este legată indisolubil de aceasta.

Născută în anii de prigoană a creștinilor

În timpul vieții Sfintei Ecaterina, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul celui de al IV-lea, Imperiul Roman era condus de Maximian, care fusese co-împărat, alături de Dioclețian până în 305, când abdică, pentru a reveni în 307, când o căsătorește pe fiica sa, Fausta, cu Constantin cel Mare (Sfântul Împărat Constantin). Sfânta Ecaterina (287-305 d.Hr.) trăiește exact acei ani de prigonire. Să ne amintim, de exemplu, că Maximian e cel care ordonă arderea într-un singur foc a 20.000 de creștini adunați să celebreze Nașterea Domnului, la Nicomidia! Tradiția spune că în Cetatea Alexandriei, unde se născuse, nu era tânără mai frumoasă și că însuși împăratul și-ar fi dorit-o de soție.

„Mireasă nestricată și veșnică” a lui Hristos

Tot tradiția spune că tânăra își dorea un soț cultivat, asemenea ei, dar nimeni nu-i era pe potrivă. Atunci, mama sa ar fi dus-o la un părinte duhovnicesc din afara cetății ca să-i vorbească despre căsătorie, iar acesta i-a vorbit, în schimb, despre... Hristos, dăruindu-i la plecare o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Tânăra o visează pe Maica Domnului, cea din icoană, vorbindu-i, dar nu vede chipul Fiului ei. Fecioara îi spune că trebuie să se boteze mai întâi. După botez, tânăra a avut o a doua viziune. L-a văzut pe Hristos dăruindu-i inelul de logodnă și spunându-i: „Iată, astăzi te primesc pe tine, mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”. A doua zi, când s-a trezit, purta pe deget inelul din vis. E momentul în care tânăra Ecaterina își schimbă conduita și, mai mult chiar, se duce personal la Împăratul Maximian, căruia îi cere să renunțe la prigonirea creștinilor și să condamne închinarea la idoli. Cincizeci de filosofi păgâni primesc sarcină să o reîntoarcă pe Ecaterina în templul păgân. Refuzând să-și lepede noua și adevărata credință, Ecaterina este zdrobită de patru roți cu dinți de fier și, în cele din urmă, e decapitată. Tradiția zice că, la tăierea capului, nu a curs sânge, ci lapte! Cert e că, în ciuda chinurilor prin care a trecut, Ecaterina a păzit „tocmeala”, rămânând „mireasă nestricată și veșnică” a lui Hristos. Trupul ei a fost dus de îngeri pe Muntele Sinai, unde a fost mai târziu descoperit de un călugăr, iar moaștele sfintei au fost aduse în mănăstirea care fusese ridicată de... mama Împăratului Constantin cel Mare, Sfânta Împărăteasă Elena, pe locul rugului aprins, din vremea când Dumnezeu îi vorbise lui Moise. Această mănăstire are azi hramul Sfintei Mucenițe Ecaterina!

Pelerini români la Locurile Sfinte

Stolnicul Mihail Cantacuzino a făcut, în secolul al XVII-lea, un pelerinaj la Locurile Sfinte. Împreună cu mama sa, Elina, și cu sora lui, Stanca (mama lui Constantin Brâncoveanu). „Este primul pelerinaj cunoscut al unor românce la Locurile Sfinte”, ne spune protosinghel dr. Mihail Harbuzaru, de la Mănăstirea Sinaia din Prahova. „Ajungând la Muntele Sinai, Mihail Cantacuzino a stat vreo trei ani pe-acolo, apoi a revenit în țară, neputând uita ceea ce a văzut și a trăit cât a fost pelerin”, mai spune părintele. „El a construit mănăstirea Sinaia pentru că și-a adus aminte de făgăduințele făcute la Ierusalim, fiindcă tatăl său fusese omorât de domnitorul din vremea aceea și el aici a fost scăpat, în locul acesta de pe Valea Prahovei, la Izvor. Și călugării care trăiau la schitul Sfântul Nicolae l-au ajutat să ajungă la Brașov, iar el le-a făgăduit că va construi o biserică a Maicii Domnului. Datorită evlaviei pe care a deprins-o la Sfânta Ecaterina, care este ocrotitoarea mănăstirii de la Muntele Sinai, el a numit ctitoria sa «Sinaia», în «amintirea Sinaiului/Sinaiei celei mari», cum spune chiar el”. Era în anul 1695!

În pridvorul bisericii „din Cetate”

Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Sinaia era numită „Sinai”. Când a fost construită biserica (zisă azi: „biserica veche” sau „biserica din Cetate”, datorită zidurilor care o înconjoară), pictorul Pârvu Mutu avea să o picteze în cupola pridvorului deschis și pe Sfânta Ecaterina. Sunt scene din viața ei și din vieţile Sfinților Gheorghe și Dimitrie. Viața și pătimirile. „A trăit în secolele III-IV în Alexandria, era de neam înalt, frumoasă și înțeleaptă, nemăritată. Pe filosofii trimiși de Împăratul Maximian ca să o păgânizeze, i-a convins ea și aceștia au devenit creștini. Prin prisma aceasta am putea să o considerăm protectoarea femeilor intelectuale. La cinci secole după aceea, un călugăr care vieţuia în mănăstirea ridicată în Sinai a avut vedenia trupului neatins de stricăciune al sfintei, înconjurat de lumină. A urcat pe munte şi l-a aflat, iar moaştele au fost aduse în mănăstirea ce i-a fost de atunci închinată”, ne mai zice protosinghel dr. Mihail Harbuzaru, de la mănăstirea românească a Sinaiei. De la acesta aveam să mai aflăm și care sunt textele ce însoțesc cele șase scene din viața muceniței, care pornesc imediat din stânga icoanei cu Sfânta Ecaterina din cupola pridvorului bisericii vechi (n.r. - le puteți urmări în explicațiile la fotografii).