de Simona Lazăr

Născut la jumătatea secolului III d.Hr. în Asia Mică - în localitatea Patara, din Mira Lichiei (azi în Turcia) - Sfântul Ierarh Nicolae a avut dintotdeauna o existență exemplară. Tradiția spune că, încă de pe când era prunc la sânul maicii sale, acesta deprinsese postirea (refuzând a mânca lapte în zilele de post). De copil a trăit în meditație și rugăciune, studiind textele Sfintei Scripturi și, mai ales, Sfintele Evanghelii. Revenind dintr-un pelerinaj la Locurile Sfinte, primește darul preoției și în scurt timp ajunge episcop în Mira Lichiei, postură din care avea să ia apărarea creștinilor în fața împăraților prigonitori Dioclețian și Maximian. Nevoind a renunța la credința sa, este el însuși întemnițat și torturat, dar va fi eliberat de Sfântul Împărat Constantin și va participa, în 325, la Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceia. În anul 342, a adormit întru cuvioșie, iar mai târziu a fost declarat sfânt. Iubit de români, numeroase icoane i-au fost închinate, iar mâna sa dreaptă se află în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Jocuri de luminiși volute

În colecția muzeului Mănăstirii Văratec - provenind, însă, din lăcașul monahal de la Rîșca (al cărei hram este cel al Sfântului Nicolae, de asemenea!) - se găsește o icoană de secol XV, care îl reprezintă pe Sfântul Nicolae, în ținuta sa de ierarh al Mirei Lichiei. Icoana, relativ deteriorată, nu este bine definită în partea de jos, însă chipul sfântului iese în evidență datorită jocului de lumini dat de folosirea albului și a tentelor de fildeșiu. Prezent și în tușele părului, albul intră în dialog cu modelul crucilor de pe veșmânt (care imită jocul de șah) și dă prestanță întregii compoziții, la fel ca și aureola din lemn sculptat și aurit. Aprecierea de care se bucură acest sfânt în calendarul ortodox este marcată, în această icoană, și de cele două personaje pictate de-a dreapta și de-a stânga, ele nefiind altele decât Iisus Hristos - purtând în mână evanghelia - și Maica Domnului - ținând, de asemenea, omoforul. Pictați pe rama icoanei, șase arhierei sunt „soborul” Sfântului Nicolae: Athanasie, Haralambie, Spiridon, Grigorie, Chiril, Sofronie.

În alt capăt de țară, la Hunedoara, se găseşte o icoană împărătească „de tâmplă” (catapeteasmă), semnată de Constantin Zugravul, în 1654. În această reprezentare, Sfântul Nicolae se află, de asemenea, între Iisus Hristos și Fecioara Maria. Veșmântul acestuia - „polistavrionul” - este pictat cu cruci albe pe fond roșu, iar deasupra lui are un „omofor”. În mâna stângă ține o carte, iar cu dreapta face gestul pe care îl asociem adesea cu Iisus „Învățătorul”. Pictorul avea o manieră proprie de a desena toate formele arcuite ale feței și observăm asta foarte bine la Sfântul Nicolae, ale cărui arcade, orbite, ochi, urechi, frunte, liniile părului sunt apăsat marcate de volute și jumătăți de cerc.

„Rădăcini” bizantine, „înrâuriri” rusești

La Mănăstirea Antim, credincioșii se pot închina la o icoană a Sfântului Nicolae inspirată, se pare, de icoanele grecești (și cipriote) din insulele din sud-estul Mediteranei, datând din veacul al XVI-lea. Uimește, mai ales, asemănarea cu icoana Sfântului Nicolae din Biserica Chrysaliotissa din Nicosia, prin „amănuntul” că donatorii sunt pictați îngenuncheați dinaintea acestuia. În cazul icoanei de la Antim, este vorba despre Neagoe Vodă, cu cei trei fii, și doamna Despina-Milița, cu cele două fiice. Observăm, de asemenea, că aceștia poartă veșminte de tip bizantin: Neagoe, cu „granața” cu vulturii bicefali (simbol al Bizanțului), iar soața sa - coroana cu „pandelocuri” (elemente decorative atârnate). Costumația sfântului marchează, de asemenea, revendicarea din Bizanț, prin culorile folosite: roșu, brun, aur.

Icoana lui Stroe Zugravul din Târgoviște, dăruită de Matei Basarab Mănăstirii Arnota - și aflată azi în colecțiile Muzeului Național de Artă - vădește, în tratarea chipului Sfântului Nicolae, o certă influență a pictorilor ruși din secolul al XVII-lea. Chipul e alungit, trăsăturile tind spre hieratic. Veșmântul arhieresc are desenate cruci roșii și negre, în vreme ce motivele florale orientale (care abundă, în epocă, pe dantele și brocarturi) sunt transferate de pictor în decorațiunile icoanei. Ce deosebește icoana de altele asemenea este faptul că, de această dată, de „strajă” lângă Sfântul Nicolae se află Maica Domnului și... Sfântul Ioan Botezătorul.

Pe fond verde închis

O superbă icoană care a aparținut bisericii din Cuștelnic (Mureș) și datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea ni-l înfățișează pe Sfântul Nicolae pe un fond verde închis, de asemenea, o culoare prin care se sugerează poziția superioară a celui pictat în ierarhiile sfinților. Aceeași semnificație o are și reprezentarea, de-a dreapta și de-a stânga, a Mântuitorului și a Maicii Sale. Specific pentru icoanele din Transilvania acelui veac este modul în care pictorul abordează figura personajelor, marcând, prin volute și accente, mai ales ochii (cu arcadele și sprâncenele), fruntea și linia pomeților, precum și părul, cu „înspicări” de alb, brun, negru și, chiar, roșu. Neobișnuită, în această icoană, este aura, sculptată în relief, având profilul unui vrej. Tot pe fond verde închis este și o altă icoană transilvăneană, care provine de la Mănăstirea Poiana Mărului (Brașov) și se găsește la Muzeul Național de Artă. Ea este lucrată de Ioan Zugravul din Râșnov, la 1743, și este parte a unui diptic, „perechea” ei reprezentându-l pe „Iisus Învățător”. Dipticul are o ramă roșie, care contrastează cu fondul și pune, totodată, în valoare portretul sfântului, a cărui figură e trasată în tușe de sepia.

Nikolaos - de la Nike, Victorie

O armonie de aur, ocru și brun găsim în icoana Sfântului Nicolae din biserica satului Turnul-Roșu (foto stânga, Sibiu), purtând semnătura lui Mihail Zugravul (1754). Ca aproape de fiecare dată, în iconografia românească medievală, sfântul este „susținut” de Iisus Hristos (în dreapta) și de Fecioara Maria (în stânga), busturile acestora, deși de mici dimensiuni, excelând printr-un desen bine definit și o tușă viguroasă. Chipul Sfântului din icoana de la Turnul-Roșu are o anume delicatețe, în vreme ce într-o icoană aflată la Mănăstirea Gai din Arad (foto dreapta, originară din Târnăvița) aflăm un desen energic, un duct hotărât: bose frontale în arc de cerc, pleoape ridicate, ochi bine subliniați și accente puternice ale părului. O hotărâre deosebită transpare din icoana acestui sfânt al cărui nume însuși este sugestiv - de origine grecească, „Nikolaos” este format de fapt din două cuvinte: nike, „victorie” (de la nikao, „a învinge”) și laos, „popor”, putându-se tăl- măci prin „obșteasca biruință”.