de Anda Postolache
- Cu hramul Acoperământul Maicii Domnului
Mănăstirea Rohiţa din Maramureş, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, serbat la 1 octombrie, aduce cu ea o legendă pe cât de fascinantă, pe atât de dureroasă. Aflată la 13 km sud de oraşul Târgu Lăpuş, undeva între dealurile ce despart judeţele Maramureş, Bistriţa şi Cluj, micuţa mănăstire a purtat cu ea de-a lungul anilor credinţa poporului, dar şi frica de un cumplit blestem lăsat, se pare, de primii călugări.
Scrumul a urmărit-o întotdeauna
N-a mai auzit nimeni ca monahii să blesteme pe cineva, se ştie că ei se roagă pentru toată lumea. Totuşi, povestea acestei mănăstiri maramureşene vorbeşte despre un blestem. Localnicii ştiu de la moşii şi strămoşii lor că într-o vreme de mare foamete, ce se abătuse peste ţinuturilor acestea, călugării au plecat în lume să caute cele necesare traiului, urmând să se întoarcă înapoi cu proviziile adunate. Dar în timp ce ei erau plecaţi, sătenii, îndemnaţi de cine ştie ce alţi oameni răi, au prădat obştea monahală, au furat tot ce era de preţ şi, la sfârşit, au dat şi foc mănăstirii. Când s-au întors, călugării au privit cu multă durere şi lacrimi biserica şi chiliile lor arse şi au hotărât să plece din acel loc cu oameni atât de haini la suflet. Pe vârful unui deal s-au uitat asupra satului şi au rostit blestemul ca satul acela, Boiereni, să ardă de şapte ori şi să fie luat de puhoaie de ape de tot atâtea ori. Blestemul mai spunea ca în pădurile din jur să nu mai crească niciun stejar din care oamenii să poată construi ceva. Au mai adăugat că aşa se va întâmpla până când vor construi altă mănăstire în locul celei incendiate.
Reparaţia trecutului
Adevărul istoric se pare că este însă altul: tunurile generalului Bucov, în secolul al XVIII-lea, au dărâmat aproape toate mănăstirile din Transilvania şi este posibil ca focul să fi fost pus de trupele generalului. Biserica actuală este construită în anii comunismului pe locul celei vechi, din lemn, pe temelie de piatră, în vremea preotului Emil Man, la construcţie contribuind toţi locuitorii satului de atunci. Oamenii s-au speriat de blestemul călugărilor, mai ales că, până acum, s-a întâmplat ca satul lor să fie ars de trei ori, iar de două ori să se abată potop mare asupra lor, potop ce se potolea dincolo de zarea satului.
Localnicii au început de mult timp să se roage şi să ţină post aspru în fiecare vineri. Au prins şi mai mult să se gândească să repare greşelile strămoşilor, mai ales că timp de două secole niciun stejar n-a crescut în pădurea de lângă sat.
Sfatul Prea Sfinţitului Justinian
Prin 1904, sătenii şi preotul Ilie Bud au pus o cruce mare între dealuri, cam pe locul fostei mănăstiri, pe care este inscripţionat: „Rogă-te şi lucră”, dar blestemul tot nu s-a stins. Până într-o zi, când un credincios a donat un teren pentru a se ridica mănăstirea. Oamenii au fost sfătuiţi de stareţul Mănăstirii Rohia, pe atunci chiar Prea Sfinţitul Justinian, şi au început lucrul la mănăstire.
În 1985 a început reconstrucţia mănăstirii cu o biserică de lemn şi câteva chilii în jur. Era greu pentru că nu se dădea voie în mod oficial să se facă astfel de construcţii, dar se pare că, fiind mai retrasă, s-a reuşit până la urmă ridicarea sfintei mănăstiri. În 1990, Rohiţa a devenit schit al Mănăstirii Rohia. În 1993 s-a luat hotărârea ca patru călugări să locuiască aici la Rohiţa şi să continue lucrarea de zid şi de suflet. Un an mai târziu, schitul a devenit mănăstire, iar în 1995 s-a pictat paraclisul de doi pictori din zonă. Rohiţei i-a fost atribuit hramul Acoperământul Maicii Domnului, aşa încât boierenii nu au de ce să se mai teamă de vreun blestem. Oricum, au ispăşit păcatele înaintaşilor dacă acestea au fost aşa cum spune legenda, iar faptul că merg la slujbele Rohiţei este mai mult decât o certitudine a împăcării dintre trecut şi prezent.
Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului aminteşte an de an, la 1 octombrie, de minunea săvârşită de Preacurata Fecioară Maria în biserica din Vlaherne, în vremea împăratului Leon. Credincioşii au văzut-o ţinând omoforul (acoperământul) său asupra tuturor şi, în mare strălucire, împreună cu sfinţii şi îngerii, Maica se ruga Fiului Său: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”.