de Mariana Borloveanu
Privite din punct de vedere spiritual, posturile sunt considerate perioade de smerenie, pocăinţă şi rugăciune pentru iertarea păcatelor, de supunere necondiţionată faţă de voinţa lui Dumnezeu, de la care se aşteaptă îndurare, sprijin în viaţă şi mântuirea sufletelor. Creștinul care se împărtășește cu Sfintele Taine, trebuie să respecte cu sfințenie rigorile postului. Poate că nu întotdeauna am parcurs rânduiala impusă de canoane, dar asta până când am aflat cât de important este să ne cuminecăm cu vrednicie, după un post curat. Monahul Simeon de la Mănăstirea Pătrunsa, părintele Ioanichie de la Mănăstirea Turnu, ieroschimonahul Varsanufie din Munții Builei, sunt doar câțiva dintre cei care m-au făcut să înțeleg că postul adevărat este doar cel ținut după rânduiala bisericii. Tot de la ei am aflat care sunt rigorile postirii omului bolnav, spre deosebire de cel sănătos.
Părintele Ioanichie Trifa: „Ajunarea nu trebuie să rămână o faptă izolată”
Ne aflăm în ultimele zile ale Postului Crăciunului, un post al bucuriei pentru apropiata prăznuire a Nașterii Mântuitorului Hristos. În toată această perioadă este vreme de rugăciune, pocăință și supunere în fața canoanelor și a voinței lui Dumnezeu, de la care întotdeauna nădăjduim în iertare și ajutor spre mântuirea sufletelor. Nu întâmplător, postul trupesc este în deplină armonie cu cel sufletesc. Încă din vremea Sfinților Părinți, deși hrana nu era atât de consistentă ca cea de astăzi, posturile aveau aceleași rigori, ceea ce ne învață că pocăința, abstinența și rugăciunea, contribuie deopotrivă la purificarea trupească, dar și la pacea sufletului eliberat de păcate. Cu ceva ani în urmă am poposit la Mănăstirea Turnu chiar în Postul Nașterii Domnului. Atunci aveam să-l cunosc pe părintele Ioanichie, starețul de la acea vreme al mănăstirii, mare iubitor de rugăciune și asceză. De la sfinția sa am învățat să trăiesc postul, să deslușesc imensitatea fiecărei clipe, imensitate pe care am deprins-o prin lepădare de sine, rugăciune și adâncă tăcere. Părintele duhovnic Ioanichie Trifa spune că: „Ajunarea nu trebuie să rămână o faptă izolată, ci trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului. Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate”. Pentru a ajunge cât mai aproape de esența acestei practici creștine, am încercat să parcurg valențe diferite ale postirii, în viziunea mai multor călugări, pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii. În final, am înțeles că rostul postului, indiferent de percepție, este acela de purificare.
Bătrânul Simeon ne învață treptele înfrânării
În viziunea bătrânului monah Simeon de la Mănăstirea Pătrunsa, care s-a călugărit la vârsta de 100 de ani și a trecut la cele veșnice la 101 ani, postirea avea dimensiuni foarte clare. Iată cum se contura un post autentic, în viziunea acestuia: „Treapta întâi: Carnivorii, care mănâncă întotdeauna carne. Aceştia sunt în treapta cea mai de jos a postului şi, chiar dacă se înfrânează uneori, ei nu pot spori niciodată în rugăciune. Treapta a doua: Lactovegetarienii, care nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume fierte. Aceasta este treapta celor doritori de îmbunătățire. Treapta a treia: Vegetarienii, care mănâncă numai zarzavaturi şi legume fierte sau nefierte. Aici se regăsesc călugării cei mai râvnitori din mănăstiri. Treapta a patra: Fructiferii, care mănâncă o dată pe zi pâine şi fructe crude, fără fiertură. Cine a ajuns la această treaptă a postului, acela poate stăpâni cu uşurinţă trupul şi gândurile şi poate spori repede pe calea rugăciunii. Treapta a cincea: Cerealierii, la această treaptă ajung călugării, mai ales cei din sihăstrii şi pustnicii, care mănâncă o dată pe zi numai pâine pustnicească şi boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, mazăre etc. Treapta a şasea: La aceasta ajung cei mai râvnitori, care mănâncă numai hrană uscată, pesmeţi muiaţi în apă, cu sare sau puţin oţet, o dată pe zi. Treapta a şaptea: Hrana sau mana dumnezeiască este ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte puţini dintre asceţi, după o îndelungată nevoinţă, întăriţi cu harul Sfântului Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât numai apă”. Întrebându-l până unde s-a nevoit sfinția sa, de a ajuns până la vârsta centenarului, bătrânul mi-a răspuns zâmbind: „Eu am trăit atâţia ani pentru că aceasta a fost voia Domnului, dar niciodată n-am fost vrednic de treptele cele de sus ale postului pustnicesc. Am postit cu râvnă şi priveghere, dar ca să fii un postitor desăvârşit e lucru mare. Ţineţi minte ce vă spune moşul Simeon, că nu poţi să posteşti cum se cuvine decât dacă urci treaptă cu treaptă, până unde îngăduie Bunul Dumnezeu!”.
Ieroschimonahul Varsanufie: „Omul bolnav poate posti doar cu binecuvântarea duhovnicului”
Am întâlnit adesea oameni aflați în suferință care se nevoiau cu postul, motiv pentru care l-am rugat pe duhovnicul meu, ieroschimonahul Varsanufie, să ne vorbească despre modalitățile de postire a omului bolnav și am aflat că: „Postul şi rugăciunea au mers dintotdeauna mână-n mână, iar cel care doreşte să sporească în această lucrare trebuie să cântărească rostuirea fiecărui pas, a fiecărei trepte care duce omul spre mântuire. În situaţia în care omul este bolnav, bătrân sau neputincios, e bine să asculte de duhovnicul lui şi să postească după putere. Şi-apoi şi bolile astea trebuie să fie foarte bine cântărite, nu pentru o banală durere de cap să dăm prilej diavolului să ne oprească din post şi rugăciune. Rânduiala postului pentru omul bolnav este oarecum mai permisivă, duhovnicul fiind cel care hotărăşte care este măsura rugăciunii şi a postului pentru această categorie de oameni. Când posteşti, nu trebuie să te chinui, Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Dacă cineva este bolnav, să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de somn mult, de gânduri şi imaginaţii necurate, de păcate urâte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de vrăjitorie, de avorturi, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi băutură. Ajunarea este înainte de toate înfrânare, degeaba nu mănânci carne, dacă muşti din carnea aproapelui, degeaba nu mănânci de dulce, dacă mănânci de post mai mult decât trebuie, sau mâncăruri din cele îmbunătăţite cu tot felul de arome înşelătoare şi nesănătoase. Postul este până la urmă, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci la om ca întreg, trup și suflet”.