de Simona Lazăr

Moscopole - cândva, cel mai mare oraș al aromânilor din Balcani - a fost numit de călătorii/cercetătorii care au călcat recent pe străzile și ulițele lui când „Atlantida machidonilor”, când „Ierusalimul aromânilor”, când „un Machu-Pichu al aromânității/românității” ori „cetatea pierdută”... Situat la 18 kilometri de Korçë (azi unul dintre orașele în care trăiește o importantă comunitate de aromâni din Albania, cu o viață culturală și spirituală distinctă), la o altitudine de 1.160 m, Moscopole de azi aduce (mult) prea puțin aminte de Moscopole de ieri, orașul în care, la ceasuri sorocite, băteau în același timp clopotele a 72 de biserici ortodoxe!

Aici funcționa una dintre cele patru mari tipografii din Balcani

Înființat cu aproape o jumătate de mileniu în urmă, de către bogații păstori aromâni, a crescut cu o viteză amețitoare, ajungând să numere, la jumătatea secolului al XVIII-lea, peste 60.000 de locuitori, mai mult decât Atena acelui veac. Moscopole (Voskopole sau Voscopoja) a marcat, în acea perioadă, nu doar o dezvoltare rapidă, ci și una substanțială, în plan cultural și spiritual. Pe de o parte, în secolele XVI-XVIII aici funcționa una dintre cele patru tipografii importante din Balcani, unde se tipăreau cărți religioase care erau răspândite apoi în întregul imperiu otoman, acolo unde credința ortodoxă nu fusese înăbușită și bisericile continuau să îi primească pe credincioși (mai ales în Albania, Grecia și în spațiul de influență elenă, cărțile de cult fiind tipărite în limba greacă). Dacă ne gândim că două dintre aceste mari tipografii din epocă erau în Valahia și Moldova și cea de a treia la Istanbul, înțelegem dintr-o dată care era amploarea acestui demers tipografic moscopolean. Erau tipărite însă nu doar cărți religioase, ci și volume ale multor autori aromâni și/sau greci. Și tot aici marcăm apariția, la 1770, a primului dicționar în patru limbi care se vorbeau în Balcani, respectiv greacă, albaneză, aromână și bulgară.

O universitate unică în imperiul otoman

Pe de altă parte, trebuie să semnalăm că tot aici funcționa și una dintre principalele universități din Balcani, care aduna mințile luminate ale epocii. La Hellenikon Frintusterion (sau Noua Academie) veneau să studieze tineri machidoni nu doar din Albania, ci și din Grecia (de la Florina, de exemplu) și chiar vlahi din Timoc sau alte zone din Serbia și Bulgaria (de azi). De ce această preocupare pentru minte și nu doar pentru bunăstare? Pentru că nu e suficient să ai bănet la chimir (cum aromânii acelui timp aveau), dacă nu foloseai această „fortuna” (noroc, șansă și destin la un loc) pentru a crește societatea în care trăiai. Iar această „creștere” însemna nu doar case mai mari, ci și educație și spiritualitate. Noua Academie era o instituție de studii unică în Imperiul Otoman, dacă ne gândim că a fost înființată într-un loc care nu avea o tradiție în domeniul educației - precum Atena, de exemplu - și care ajunsese să „servească” nu doar comunitățile aromâne, ci „întregul Balcan”, asta în principal pentru că limba de studiu era limba greacă, o limbă de „comunicare” în regiune atât în biserici, cât și în școli. Mai mult decât atât, la Noua Academie erau pregătiți viitori învățători, educatori, ca și viitori preoți, care mergeau apoi în alte comunități ortodoxe pentru a ține trează identitatea religioasă a locuitorilor, într-un imperiu musulman.

72 de lăcaşe de cult

Dar de unde acest „noroc” al aromânilor moscopoleni? Ei, bine, este vorba despre multă muncă (de la care machidonii nu s-au dat niciodată la o parte)! Din oierit, meșteșugul lor tradițional, dar și din cărăușie și negustorie. Moscopole avea o poziție privilegiată, pe drumul negustorilor între Istanbul - capitala de atunci a imperiului din care făceau parte - și Marea Adriatică, de unde se ajungea la marile orașe ale Italiei (Veneția era un partener constant al vlahilor din Balcani) și de acolo în Occident, inclusiv în inima continentului, către Austria și Germania. Se zice că erau nu doar buni neguțători, ci și buni bancheri, împrumutându-i pe mai marii Europei, inclusiv pe aceia care se luptau cu otomanii (să fi fost asta vina care a dus la distrugerea orașului de către turci, mai târziu?). Însă mai mult decât sursa (constantă și în creștere) a finanțelor locuitorilor din Moscopole, ne interesează când și cum a luat ființă acest oraș nemaipomenit. Sunt izvoare care susțin că ar fi ființat din secolul al XI-lea (o spune istoricul Francois Pouqueville, care a ajuns aici în 1806), alții zic că s-ar fi construit în veacul al XVI-lea (savantul grec Panagiotis Aravantianos, născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Parga, Grecia, și, după unele surse, el însuși machidon). Mai există istorici care susțin că Moscopole, ca și Corița (Korçë) ar fi fost înființat în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de către emigranții din Constantinopolul cucerit de turci. Asta ar explica, de exemplu, profundul atașament al moscopolenilor pentru credința ortodoxă și faptul că au construit aici nu mai puțin de 72 de biserici, ca și cum ar fi vrut să fixeze „noile” rădăcini ale creștinismului. Cu fiecare biserică ridicată, se marca încă o bătălie câștigată, în spirit, cu musulmanii care invadau Balcanii...

Distrugerea și reînvierea unui oraș

Cert este că, în 1788, orașul a fost distrus de trupele albaneze conduse de Ali-Pașa, un comandant fidel sultanului de la Istanbul. Tunurile au distrus o bună parte dintre biserici, case, prăvălii etc. făcând ca, în cele din urmă, orașul să decadă, supraviețuitorii având de ales între a rămâne pe dealul lor plin de ruine și a pleca, cu vitele, cu cărăușia, cu negoțul și cu „fortuna” lor în toate zările Europei. În funcție de relațiile economice și de prietenie pe care le aveau, au ajuns atât în Țările Române, în Banatul sârbesc, în Grecia și Bulgaria, cât și în... Germania sau Austria (dar la acest capitol cercetările pe urmele moscopolenilor nu s-au încheiat). Cert este că „atacul” asupra Moscopolei începuse cu 20 de ani mai devreme, dar în 1788 avea să fie dată „lovitura finală”. Locuitorii fuseseră prea încrezători în ei și prea puțin dornici să-și părăsească cetatea construită de înaintași... Fuseseră vrednici și meritau ce adunaseră, spuneau ei. Iar Neagu Djuvara confirmă această vrednicie a lor: „Aromânii, în contrast cu populaţiile albaneze sau slave, erau excelenţi negustori. La sfârşitul veacului al XVIII-lea, tot comerţul între Constantinopole şi Viena este făcut de aromâni”. Dar poate tocmai asta stârnise invidia... Orașul tăiat în două de râul Dzega - cel cu 72 de biserici, 12.000 de case și 70.000 de locuitori - avea să numere, două secole mai târziu, doar 1.000 de locuitori... Vestea bună este că, în ultimul deceniu, a început să fie repopulat. Tot de aromâni, care, după sute de ani, se reîntorc în „leagănul” lor. Și, parcă pentru a marca și mai bine legătura cu trecutul, folosesc pentru construcția noilor case (și) piatră din vechile case... Mai mult, chiar, a început refacerea bisericilor ruinate. Una dintre cele mai vechi și mai frumoase, Sfânta Vineri (Sfânta Cuvioasă Parascheva), a fost restaurată de curând și se așteaptă un sponsor generos care să ridice din temelii și Biserica Sfântului Haralambie (cele două nu se aflau în lista de patrimoniu a Albaniei, fiind foarte distruse).

Au supraviețuit doar patru biserici, având valoare de patrimoniu

La Biserica Sfântul Nicolae din Moscopole (Ayiu Nicola - în dialect aromân şi Shën Nikollas sau Shën Kollit - în limba albaneză) l-am întâlnit și noi, în urmă cu câțiva ani, pe preotul aromân Papa Thoma Samara („papa” sau „preot”). Părintele ne-a istorisit pătimirile localității, de-a lungul veacurilor, în aromână; iar pentru o mai bună înțelegere a ceea ce a fost, l-am avut ca translator pe academicianul albanez Kopi Kycyku, un prieten al românilor (vorbește excelent limba noastră fiind și traducător al scriitorilor români în albaneză și al celor albanezi în limba română) și, totodată, un fin cunoscător al istoriei aromânilor, în Balcani. Am aflat, astfel, că, în secolul XX, mai rămăseseră în picioare doar zece biserici. Însă, în perioada comunistă, „din cele zece biserici, au mai rămas doar patru, celelalte fiind transformate în depozite de mărfuri”. Și nici acestea patru - având hramurile Sfântul Nicolae, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Athanasie și Sfinții Arhangheli - nu au fost folosite pentru serviciul religios. „Aici nu se slujea, au rămas intacte datorită valorii lor de patrimoniu”. Astăzi, acestea patru și Biserica Sfântul Ilie se regăsesc pe lista celor 100 de monumente religioase protejate de legea albaneză a patrimoniului din 2002. Ele sunt, din punct de vedere arhitectural, exemplare pentru stilul aşezămintelor ecleziastice din Balcani, prin structura lor puternică și folosirea pietrei, ca material de construcții. Planul navei este lung și încăpător, iar împărțirea zonelor se face cu ajutorul coloanelor de sprijin. Acoperișul, ca în toată zona mediteraneană, nu este înalt, ci aproape plat (cu pante line), marcat de olanele (țiglele) arse în cuptor. Pe latura sudică, prezintă un pridvor deschis, mărginit de coloane. Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost ridicată între anii 1694 şi 1699 și a fost zugrăvită în frescă în anul 1712. Biserica Sfântului Athanasie, ridicată în 1721, funcționează astăzi ca paraclis de cimitir. Icoanele frumoase, despre care tradiția zice că ar fi fost pictate, pe banii moscopolenilor, în anul 1724, au dispărut de multă vreme din biserică, dar se păstrează încă fragmente din frescele originale. Biserica Sfântul Ilie iese în evidență prin cele două nave (abside) laterale și prin coloanele de piatră legate prin arce transversale. Mai demult, aceasta avea și o clopotniță exterioară, azi distrusă.

Pictată de marii zugravi de biserici ai Albaniei

„Bine ați venit la Biserica Sfântul Nicolae, care a fost construită în anii 1700. Prima slujbă în această biserică s-a ținut la 1742, dar aromânii au venit aici cu trei secole mai devreme. Mai întâi au venit aici cu oile, în transhumanță, în timpul verii, iar iarna se duceau la câmpie. Aromânii aveau schimburi comerciale cu Veneția și Constantinopol, mergeau până în Ioanina și Salonic. Făceau comerț”. Biserica Sfântul Nicolae se numără printre „ultimele” ridicate în perioada de înflorire a orașului Moscopole, iar pentru înfrumusețarea ei nu s-a precupețit nimic. „Biserica și apoi înfrumusețarea ei s-au făcut din donații ale creștinilor aromâni din acest oraș. Pictura din aceată biserică a fost realizată de David Selenița, un pictor foarte cunoscut în acea perioadă, care a pictat multe biserici ortodoxe din Albania. El a fost ajutat de un aromân de aici”, ne spune Papa Thoma, arătând spre superba pictură murală care ne face să ne simțim ca „acasă”, în mănăstirile din Bucovina sau Vâlcea. Aflăm că în altar pictorul a ilustrat faptele Sfântului Nicolae. „Apoi, timp de 30 de ani, icoanele au fost pictate de alți doi pictori, Constantin și Athanasie Zografi”, completează preotul. La vremea la care am vizitat noi Albania și Moscopole, încă nu începuseră lucrările de restaurare, la Biserica Sfântul Nicolae, dar părintele Toma era încrezătror: „Așteptăm niște sponsori care să suporte cheltuielile de restaurare a icoanelor”.

Episcopul din Curtea de Argeș a slujit într-o biserică moscopoleană

Papa Thoma s-a născut în Moscopole, într-una dintre puținele familii care au supraviețuit, aici, de-a lungul veacurilor. A fost la școală în Moscopole, apoi în Corița (Korçë) și după aceea la Durres. „Din 1990, avem universitate teologică ortodoxă în Durres, unde se pregătesc cadre ecleziastice”, spune el. „Aici m-am născut, aici trăiesc și aici am să mor! Moscopole este tot ceea ce viața mea a fost și este mai bun!”. A ales să slujească în satul lui, în biserica redeschisă după 1992. „Acum, aici slujim în albaneză și în aromână”. S-au făcut de atunci vreo 700-800 de botezuri și vreo 300 de nunți. Duminica, vin la slujbă aproximativ 100 de creștini, iar la marile sărbători - Crăciunul, Paștile, hramul bisericii - trec bine de 300 cei care ajung să asiste la slujba religioasă. Are trei feciori și o fată, băiatul cel mic a făcut și el Teologia, la Atena, și slujește, de asemenea, în albaneză și aromână. La vremea când l-am întâlnit noi, Papa Thoma era deja bunic. De cinci ori! Preotul din Moscopole ne mai povestește că a călătorit în România, că a vizitat Constanța, Bucureștiul și Curtea de Argeș și că Episcopul Calinic de la Curtea de Argeș a venit și el la Moscopole și că au slujit împreună în biserică.