de Simona Lazăr

O sărbătoare puțin cunoscută, din calendarul ortodox al lunii martie, ar putea fi de interes pentru români deoarece aduce în discuție un nume important pentru istoria noastră, pentru latinitatea poporului roman, și anume pe cel al Împăratului Traian. Dacă momentele de la începutul secolului al II-lea - cele două războaie daco-romane (101-102 și 105-106), înfrângerea armatei lui Decebal și ocuparea romană a unei părți importante din teritoriile locuite de daci) - au importanța lor pentru istoria formării poporului român, dacă îi celebrăm pe cei doi conducători de țări și de oști, în spațiul laic, atunci când ne îndreptăm atenția către istoria creștinismului, observăm că Împăratul Traian nu este atât de bine privit, el fiind unul dintre prigonitori. Cu toate acestea, chiar din neamul lui Traian avem, în calendarul ortodox, o sfântă. Iar în „Viețile Sfinților”, ea este cunoscută ca „fiica Împăratului Traian”. Dar să aflăm despre ce este vorba!

Au îngropat trupurile creștinilor uciși

La data de 22 martie o prăznuim pe Sfânta Muceniță Drosida, împreună cu cele cinci fecioare-martire, Agalida, Apollinaria, Daria, Mathusa și Taisia. Așa cum am spus anterior, Sfânta Muceniță Drosida era fiica Împăratului Traian și a trăit între anii 98 şi 117 (19 ani). La puțin timp de la nașterea sa, tatăl - considerat unul dintre marii prigonitori ai creștinilor - a reactivat legea care interzicea adunările secrete, cu precădere acelea ținute de creștini, iar după încă cinci ani, în 104, avea să emită o lege specială care îi viza pe cei care credeau în Iisus Hristos, o lege care înăsprea persecuțiile. Una dintre prevederi era aceea că nu era permisă îngroparea trupurilor creștinilor uciși. În Antiohia, acolo unde locuia, în anii 116-117 tânăra fiică a împăratului, s-a întâmplat ca aceste cinci fecioare creștine să fi luat asupra lor sarcina de a-i îngropa pe cei care suferiseră martiriul. Noaptea, acestea adunau trupurile lăsate pe câmp sau la marginea orașului și le pregăteau pentru înmormântare: le ungeau trupurile cu uleiuri plăcut mirositoare, îi înveleau în giulgiu și îi îngropau - riscându-și astfel propria viață.

Un paznic lângă martiri

Se zice că inclusiv între cei care lucrau în palat se aflau creștini și că de la aceștia prințesa Drosida a aflat despre Iisus Hristos, dar și despre ceea ce făceau cele cinci fecioare, și a decis să se alăture lor. Pe de altă parte, la acea vreme în cetate se afla și logodnicul Drosidei, Hadrian (Adrian) - cel pe care mai târziu Traian îl va înfia (la sfatul soției sale) și îl va prezenta ca urmaș al său la tron (Hadrian îi va persecuta la rându-i pe creștini). Hadrian a dispus ca alături de trupurile creștinilor condamnați și uciși să fie pus un gardian, pentru a se evita îngroparea lor. Iar asta avea să se întâmple exact înainte de atașarea Drosidei la grupul celor cinci fecioare creștine. Așa se face că cele șase tinere au fost prinse. Fiica Împăratului a fost închisă într-o cisternă a palatului, Împăratul și oamenii săi încercând să o facă să se dezică de credința pe care abia ce și-o descoperise.

Arși în cuptorul cu aramă

Între timp, fecioarele au fost condamnate la moarte, prin arderea lor într-un cuptor de cupru. Arama respectivă, amestecată cu rămășițele trupurilor lor, a fost folosită pentru a se modela trepiedele pentru baia lui Traian. Cei care au montat trepiedele au murit acolo, în baie, și nimeni nu a mai îndrăznit să intre. Preoții care-i slujeau pe zeii păgâni ar fi cerut atunci ca să fie turnate din acea aramă statuile a cinci fecioare, care să fie așezate, spre batjocură, dinaintea termelor. În noaptea următoare, Împăratul Traian a avut un vis. Pe o pajiște, pășteau cinci mioare albe, iar păstorul lor i-a vorbit: „O, tu, cel mai nelegiuit dintre Cezari! Bunul și Milostivul Păstor le-a smuls pe acestea din prigoana ta și le-a așezat în acest loc luminos, unde în scurt timp va veni și mielul curat numit Drosida, fiica ta!”. Trezindu-se, plin de furie, Traian ar fi pus să se aprindă din nou cuptoarele și a împânzit cetatea cu acest edict: „Oameni ai galileanului, care vă închinați celui răstignit, scăpați-vă pe voi de chinuri și pe noi de osteneli: aduceți jertfă zeilor străbuni! Cei care nu vor vrea să facă asta, atunci să se arunce de bună voie în aceste cuptoare!”. Și atunci, mulți dintre creștini s-au aruncat în cuptoarele în care ardea cuprul, primind coroana de aramă a martiriului.

„În numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”

Drosida însăși a ales atunci să devină un martir al lui Hristos și s-a rugat lui Dumnezeu să o scoată din închisoarea sa. Dar înainte de aceasta a ales să se boteze singură întru Hristos, pentru că, se ruga ea: „Cum să mă duc la Dumnezeu, neavând asupra mea haina de nuntă (adică nefiind botezată), de vreme ce sunt necurată? Dar, o, Împărate al regilor, Doamne Iisuse Hristoase, din pricina Ta am părăsit poziția mea împărătească, pentru ca Tu să mă primești să fiu cea mai mică roabă din împărăția Ta. Botează-mă Tu Însuți cu Duhul Tău Sfânt!”. După ce s-a rugat astfel, Sfânta Drosida s-a uns cu smirnă, pe care o luase cu ea, și scufundându-se de trei ori în apa din cisterna unde fusese închisă a rostit: „Roaba lui Dumnezeu Drosida este botezată în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. Cum Dumnezeu îi adormise pe străjerii săi, Drosida a ieșit și s-a ascuns. Şapte zile și-a petrecut timpul în post și în rugăciune, Dumnezeu ascunzând-o privirilor celor care o căutau. În cele din urmă au descoperit-o creștinii, cărora le-a mărturisit Botezul zău. Iar în ziua a opta, Sfânta Muceniță Drosida s-a dus la cuptoarele înroșite și s-a aruncat în arama fierbinte! Numele său, Drosida, înseamnă rouă și vrea să arate curățenia și puritatea acestei tinere care a ales să fie o mireasă a lui Hristos!