de Simona Lazăr

Pentru aceia care au călătorit la Efes și au avut privilegiul de a călca pe urmele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan rămân vii în amintire imaginile ruinatei biserici bizantine zisă „a Sfântului Ioan Teologul”, ca și istoria vieții celui care a fost creditat drept autorul textelor din cuprinsul primei evanghelii. Evanghelie despre care se spune că este și singura care a fost scrisă de cineva care a fost martor nemijlocit la trecerea/petrecerea prin viața pământeană a Mântuitorului. În iconografie, sfântul este reprezentat scriind și având un vultur alături.

Pe cruce fiind, Iisus i-a încredințat-o pe Maica Sa

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este cel dintâi dintre sfinți care a mai fost numit și „Teologul”, căci el nu doar a studiat, ci a și împărtășit altora „învățătura lui Dumnezeu”. Inspirat de Duhul Sfânt, acest apostol al iubirii dumnezeiești scrie primele texte evanghelice. Asta cu toate că, la vârsta primei lui ucenicii, Ioan nu era știutor de carte, fiind doar unul dintre fiii unui pescar înstărit din Betsaida Galileii, Zevedeu (celălalt fiu, Iacob, avea și el să se numere printre apostoli). Deși era foarte tânăr, a fost atras de credință, numărându-se, mai întâi, printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul. Mai târziu, după Botezul Domnului în apa Iordanului, avea să îl urmeze pe Hristos. Este numit adesea „ruda Domnului” și asta are o justificare: mama sa, Salomeea, era verișoară cu Fecioara Maria. De asemenea, ea se înrudea și cu mama Sfântului Ioan Botezătorul, Elisabeta, care, de asemenea, era verișoară a Maicii Domnului. Iată, deci, o înrudire nu doar de spirit, ci și de sânge, între Ioan și cei doi învățători ai săi. Iar asta poate explica și de ce Iisus i-o încredințează anume acestui apostol pe Maica Sa. El avea să călătorească în mai multe părți ale Asiei Mici, cu Fecioara, până la moartea acesteia, cea mai lungă perioadă locuind la Efes, unde sfântul a fost Episcop.

Minunea de la mormântul din Efes

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este prăznuit la două date din calendarul creștin ortodox: 8 mai și 26 septembrie. Dacă trecerea sa la cele veșnice s-a petrecut toamna, cealaltă zi de sărbătoare are legătură cu ceea ce este cunoscut ca „Minunea de la mormântul Sfântului Evanghelist Ioan”. Asemeni Învățătorului său, acesta a avut puteri vindecătoare. Iar aceste puteri s-au perpetuat și după urcarea sa le cer. Și azi pelerinii se adună în număr mare la Efes, în ziua de 8 mai, atunci când din mormântul său se ridică un praf minunat, care este cunoscut sub numele de „mană”. Acest praf, această mană, are puterea de a vindeca și mulți suferinzi îl culeg și îl folosesc. Să amintim însă că Apostolul Ioan este cunoscut și ca „ucenicul iubit al Domnului”. Era cel mai însuflețit dintre discipoli, era cel mai tânăr și se înrudea cu cel pe care îl urma. Cântările bisericești ne spun că Iisus i-ar fi dăruit acestuia, în loc de tron, propriul Lui piept. Și în plan spiritual, și în planul pământean, căci adeseori îl vedem pe tânărul ucenic odihnindu-și capul pe pieptul Mântuitorului, iar atunci când se retrăgea să se roage, cei doi fii ai lui Zevedeu obișnuiau să îl însoțeasă. Apoi, când Iisus se afla pe cruce, tânărul Ioan este cel care, alături de Maica Domnului, îi va sta alături, până la ultima suflare. Se zice că, atunci când Învățătorul său a fost dat jos de pe cruce, el a mai pus o dată capul pe pieptul lui Hristos, chiar deasupra locului unde acesta fusese împuns de o suliță. Tot el este cel care ajunge primul la mormântul gol și, de asemenea, cel care îl recunoaște, după moarte, pe Mântuitorul, când s-a arătat la Marea Tiberiadei.

Ridicat la cer

Un amănunt interesant legat de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este acela că, asemeni lui Iisus și asemeni Maicii Domnului, și el „s-a ridicat la cer”. Tradiția zice că, atunci când a simțit că i s-a apropiat sorocul - era în anul 98 d.Hr. - Sfântul Ioan a chemat la el pe șapte dintre ucenicii săi (7 fiind, cum se știe, un număr cu semnificații biblice profunde) ca să îl însoțească într-un loc anume din afara Efesului, la trei kilometri și jumătate distanță de cetate, unde le-a cerut să îi pregătească un mormânt care nu avea forma unui paralelipiped, ci a unei cruci. Dacă pentru Iisus crucea răstignirii a fost una profilată pe cer, verticală, pentru Ioan avea să fie săpată în pământ, orizontală. Odată pregătit mormântul, sfântul s-a așezat în locul său de veci, a întins brațele (ca și Iisus pe cruce) și a cerut apoi ucenicilor să îl îngroape de viu. A fost felul său personal de a se jertfi, marcând și apropierea de Învățătorul său. Mult mai târziu, atunci când creștinii au deschis mormântul, au avut surpriza să constate că acesta - ca și mai demult mormântul lui Iisus, la Ierusalim - era gol. Trupul celui îngropat lipsea, iar asta nu însemna decât că Dumnezeu îl ridicase la cer.

Biserica din Efes, un model de arhitectură religioasă

După două secole și ceva, pe locul neobișnuitului mormânt al acestuia, a fost ridicată o biserică, despre care se știe că s-ar fi ruinat, în timp, iar în veacul al VI-lea o alta a fost construită de Împăratul Iustinian. Se zice că ar fi fost la fel de mare și de spectaculoasă precum Sfânta Sofia, din Bizanț, înălțată în secolul al V-lea, un model de arhitectură religioasă. Chiar dacă din impozantul edificiu au mai rămas astăzi doar ruine, îl putem vedea „cu ochii minții”, urmărind descrierile făcute acestuia, de-a lungul secolelor, de către călători și pelerini, „ajutați” fiind și de „replica” vechii catedrale Iustiniene, la scară redusă (păstrată într-o vitrină de sticlă). Catedrala comandată de Iustinian avea formă de cruce înscrisă (aceeași formă a avut-o mormântul sfântului, iar cele două biserici succesive s-au înălțat deasupra acestuia). Era realizată din piatră de Efes, marmură și cărămidă roșie. Catedrala avea şase cupole mari, precum și alte cupole mai mici, care acopereau curtea marcată de coloane de marmură și stâlpi de susținere din cărămidă. Resturile de coloane poartă și azi inscripții ale Împăratului Iustinian.

Evanghelia după Ioan

Chiar dacă există, în momentul de față, multe păreri exprimate, prin care se neagă sau se propune un dubito cu privire la paternitatea textului Evangheliei după Ioan, Biserica Ortodoxă a susținut întotdeauna, conform tradiției, că autorul evangheliei după Ioan este nimeni altul decât Sf. Ioan, apostolul. Datarea evangheliei este în preajma anilor 90-100 d.Hr. (Ioan a murit în anul 98) și se crede că doar epistolele aparțin acestuia, iar restul textelor ar putea fi o operă colectivă/anonimă a unui grup de ucenici efesieni, cunoscuți și ca „ioanieni”. Totuși, Biserica Ortodoxă aduce un argument, fragmentul „Muratori”, o copie după un original grec din secolul II d.Hr., care spune: „A patra dintre Evanghelii aparține lui Ioan, unul dintre discipoli. Ucenicilor și discipolilor confrați, care l-au îndemnat să scrie, le-a răspuns: «Postiți cu mine începând de azi, vreme de trei zile, și ce se va revela fiecăruia, vom împartăși între noi». În aceeași noapte, i s-a revelat lui Andrei, unul dintre apostoli, că Ioan ar trebui să scrie toate lucrurile în nume propriu, în vreme ce toți ar trebui să recenzeze”.