de Georgiana Mihalcea
Întreaga sa viață, Sfântul Iacob Putneanu s-a îngrijit prin rugăciune și jertfă de neamul său, fiind preocupat de unitatea familiei, de educație, de sprijinul celor nevoiași ori a bolnavilor. Încă din copilărie a îmbrățișat viața monahală și a slujit cu smerenie Biserica și a ajuns mitropolit al Moldovei la o vârstă foarte fragedă. O viață ca o icoană, un exemplu de spiritualitate pentru creștinismul ortodox, un simbol al binelui făcut cu inima curată.
A primit harul preoției la numai 17 ani
Născut în prima lună a anului 1719, într-o familie credincioasă, Sfântul Iacob, imediat după împlinirea vârstei de 12 ani a horărât să înceapă viața monahală la Mănăstirea Putna. Locul părinților naturali a fost luat de cei duhovnicești și de la ei a primit primele taine ale religiei, ale vieții în Hristos. Cu smerenie, s-a predat pe sine ascultării și astfel s-a format părintele duhovnicesc pe care îl arată faptele și scrierile sale de mai târziu. Aici a devenit ucenic al Mitropolitului Antonie, iar după numai cinci ani, la 17 ani, a fost hirotonit ieromonah de către acesta. După primirea harului preoției a continuat să studieze în biblioteca mănăstirii, hrănindu-și setea de cunoaștere duhovnicească și trăindu-și viața cu modestie și în rugăciune. Conduita morală de excepție, faptele sale de zi cu zi l-au făcut demn de a fi numit să se îngrijească de bunul mers al Putnei, fiind ales egumen al mănăstirii în 1744, la vârsta de 25 de ani.
A tipărit primul Abecedar din Moldova
Strălucirea activității sale a trecut dincolo de porțile mănăstirii de care se îngrijea cu atâta dragoste, așa că un an mai târziu, în 1745, este ales Episcop de Rădăuți. Dincolo de grija pentru biserică, Sfântul Iacob s-a îngrijit de educația copiilor. Alături de alți membri ai divanului au hotărât înființarea a trei școli pentru copii în centrele episcopale din Roman, Rădăuți și Huși și a reușit să tipărească primul Abecedar din Moldova. În prefața acestuia, Sfântul Iacob scrie cât de importantă este educația copiilor și cât de mare nevoie era de cărți pentru copii: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”. Totodată s-a preocupat de traducerea multor cărți de cult în limba română, prima fiind chiar Liturghierul, cartea fiind cel de-al doilea exemplar românesc din Moldova. În luna noiembrie 1750 a fost ridicat în treapta cea mai înaltă a ierarhiei bisericești a țării, devenind mitropolit. Timp de un deceniu, cât a ocupat acest rang la Iași (1750-1760), a desfășurat o intensă activitate pastorală și socială, a promovat cultura și tiparul românesc și a vegheat la traducerea de cărți folositoare de suflet.
L-a determinat pe voievodul Constantin Racoviță să elimine impozitul pe „văcărit”
Printre cele mai mari schimbări pe care le-a adus în viața oamenilor de rând cât timp a fost mitropolit s-a numărat eliminarea câtorva impozite pe care aceștia trebuia să le plătească în perioada dificilă a domniilor fanariote. Bătălia cea mai grea a dus-o pentru eliminarea impozitului numit „văcărit” (impozitul pe animalele mari). A câștigat această luptă în care și-a pus toată puterea și a pecetluit izbânda cu renunțarea la scaunul de mitropolit. Dragostea pentru sărmani l-a făcut să fie una cu durerea și cu aspirațiile lor la o viață mai bună. Voievodul Constantin Racoviță, la începutul celei de-a doua domnii în Moldova, în 1756, l-a impus din nou. Sfântul Iacob l-a sfătuit și l-a determinat să renunțe la acest impozit. Din fericire, după anularea acestui impozit, țara a prosperat, pentru că familiile se eliberaseră de povara sărăciei provocată de impozitul văcăritului. Natalitatea a crescut, pentru că familiile nu se mai temeau așa de tare de sărăcie: „Îndată cum s-a ridicat această dajdie, au început a se întări și a se înmulți locuitorii țării și de atunci prea bine s-a îndreptat țara”. Dar Sfântul Iacob a trebuit să lupte ani la rând pentru păstrarea acestei scutiri de impozit. Domnitorii acelor vremuri au intervenit pe lângă sultan, iar presiunile tot mai dese l-au determinat pe Sfântul Iacob să părăsească scaunul de mitropolit pentru a evita apariția unei crize în țară. În acel moment a rostit câteva cuvinte memorabile: „Iată că m-am lepădat și de Mitropolie, și de cinste, și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-mi iau în cap și în suflet; și socotiți că sunteți toți musafiri ai acestei lumi și în cealaltă lume avem a trăi și a răspunde la faptele noastre și fiți sănătoși”. Toți cei de față, la auzul acestor vorbe, au plâns și au regretat enorm retragerea sa, simțind că un mare sfânt și păstor va pleca de la ei. Sacrificiul său nu a fost în zadar. Prin plecarea sa, eliminarea văcăritului a devenit o normalitate în viețile oamenilor, de unde și zicala: „Iacob mitropolitul, care a legat văcăritul”. Sfântul Iacob a avut, de asemenea, rolul decisiv și la eliminarea temporară a altor două impozite: pogonăritul (pogoanele de vie - 5 august 1755) și vădrăritul (găleata de vin - 25 august 1756), care vor fi apoi desființate.
A insistat să se ridice un spital în care să fie trataţi săracii
Cei care au trăit în aceleași vremuri cu Sfântul Iacob au simțit că acesta este Alesul lui Dumnezeu și i-au urmat cuvântul, indiferent de statutul lor social. Au fost momente cruciale în care le-a fost alături cu sfaturi bune, încălzindu-le inimile cu înțelepciunea vorbelor sale. Chiar și cei avuți s-au lăsat înduplecați să facă fapte bune pentru cei mai puțin norocoși și să le schimbe acestora viețile în bine. Așa s-au dat legi mai bune, s-au ctitorit lăcașuri sfinte și s-au creat instituții folositoare oamenilor. Iată numai două exemple: în primul, Sfântul Iacob a intervenit într-o problemă care ține de domeniul dreptului juridic. Modul în care se încheiau tranzacțiile și se judecau conflictele ducea uneori la jurăminte, la căderea sub blesteme. Sfântul Iacob a prezentat domnitorului Matei Ghica situația și i-a propus soluția ca orice act de tranzacție să se încheie cu consemnarea în scris și în fața a trei martori, pentru a nu mai fi nevoie de jurăminte și cărți de blestem. Soluția sa a devenit lege. Al doilea exemplu este legat de ctitorirea Spitalului Sfântul Spiridon, în Iași. În trecut, când un om bogat era bolnav, doctorul venea la el acasă, lucru care nu se întâmpla în cazul celor săraci. Din milă față de aceștia, Sfântul Iacob l-a determinat pe domnitorul Constantin Racoviță să facă un spital public la Biserica Sfântul Spiridon din Iași, în 1757. Aici erau doctori și puteau să vină oamenii săraci să se trateze. Pentru a întreține spitalul, Sfântul Iacob a transformat Biserica Sfântul Spiridon în mănăstire, a cărei obligație era să susțină spitalul. Exemplele sunt multe și greu de cuprins aici despre faptele de milostenie făcute de sfântul din Moldova.
Este prăznuit la 15 mai
Odată cu retragerea din scaunul mitropolitan la Mănăstirea Putna, la care a devenit al doilea ctitor, a continuat să se roage pentru oameni și să lumineze viețile celor care îi cereau sfatul. Pe data de 15 mai 1778, sufletul sfântului păstor s-a înălțat la cer. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii, alături de rămășițele pământești ale părinților săi, călugăriți la bătrânețe. Luând aminte la viața exemplară a Sfântului Iacob, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea acestuia, în ședința din 6-7 iunie 2016, împreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Prăznuirea Sfântului Iacob se face pe 15 mai, când a trecut la cele veșnice, iar cea a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan este în ziua următoare, 16 mai, pentru a fi alături de părintele lor.