de Simona Lazăr
Nu puține sunt, în țară, mănăstirile cu un istoric tulburător, așa cum dificile au fost și vremurile pe care le-au avut de traversat. Între acestea, Mănăstirea Solca din Bucovina, veche de 401 ani și având hramul Sfinților Apostoli „Petru și Pavel”, are câteva elemente deosebite de toate celelalte. Ultimul dintre acestea, din punct de vedere cronologic, s-a petrecut în 2021, când, după 236 de ani de la închiderea mănăstirii de către habsburgi, este numit un nou stareț și se redeschide oficial Ce s-a întâmplat cu acest sfânt lăcaș în aceste largi intervale de timp în care a fost mănăstire și în care... n-a mai fost?
Ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea
Tradiția, ca și pisaniile și documentele care se păstrează, arată că această mănăstire bucovineană este ctitoria voievodului Ștefan Tomșa al II-lea, o figură controversată în istoria românilor. Legată de Putna lui Ștefan cel Mare, figura hatmanului Tomșa (viitorul voievod Ștefan Tomșa al II-lea) este cunoscută până și copiilor de școală, fiind un proeminent personaj din „Neamul Șoimăreștilor” al lui Mihail Sadoveanu, iar celor care nu au citit cartea le-ar putea fi cunoscut din filmul omonim, unde rolul a fost interpretat de Ion Besoiu. La aproape două secole de la atestarea documentară a localității Solca (1418), în anul 1612, domnitorul începe construcția ctitoriei sale, pe care o va termina în 1622. Asta pentru că vremurile erau frământate, iar el a avut două domnii (1611-1615 și 1621-1623). Deși a fost proiectată ca necropolă voievodală, nu adăpostește mormântul ctitorului, care a fost mazilit și a murit la scurtă vreme, la Istanbul. Îngrijindu-se, însă, de așezământul construit de predecesorul lor, domnitorii Vasile Lupu și Miron Barnovchi sunt recunoscuți, de asemenea, drept ctitori.
Legătură spirituală cu Dragomirna și Putna
Înaltă și zveltă, asemeni Dragomirnei, biserica mănăstirii din Solca este o veritabilă nestemată pe coroana monahismului bucovinean. Având ziduri albe, de 36 de metri, multe dintre elementele ei de arhitectură sunt specifice acelei epoci medievale (secolul al XVII-lea), altele amintesc de Putna „ștefaniană”, iar o explicație ar fi aceea că, zic unii istorici, Ștefan Tomșa al II-lea era un om simplu, din zona Putnei (deși unii biografi îl consideră „os domnesc”, fiu al lui Ștefan al VII-lea Tomșa). Legătura spirituală cu necropola lui Ștefan cel Mare a fost dintotdeauna importantă, în secolul al XVIII-lea fiind un puternic centru cultural și religios, iar unul dintre arhimandriții săi, Măzărean, avea să devină stareț al Putnei. Pe de altă parte, legătura cu Mănăstirea Dragomirna nu este numai una „vizuală”, de „alură”. În anul 1885, când - în perioada în care Bucovina era parte a Imperiului Habsburgic - biserica din Solca este repictată de Epimanonda Bucesvschi, catapeteasma ei aurită, datând din 1613, o veritabilă operă de artă, este transferată la Mănăstirea Dragomirna, unde și azi poate fi admirată!
A fost transformată în închisoare şi în depozit al fabricii de bere
Soarta așezămintelor monahale bucovinene, în perioada stăpânirii habsburgice de care aminteam, nu a fost una ușoară. În 1775 marcăm această nedreaptă modificare a granițelor. Iar această schimbare de suveranitate și administraţie va lăsa urme și în viața mănăstirilor de aici. La numai zece ani după aceea, Mănăstirea Solca este desființată, alături de alte 20 de schituri și mănăstiri din Bucovina, iar biserica ei devine una „de mir”, într-un sat în care procentul românilor ortodocși se micșorează, pentru că aici se stabilesc catolici (polonezi, germani), reformați (germani) și evrei. Tot atunci, paraclisul mănăstirii, care are hramul Sfântului Gheorghe, a fost transformat în închisoare de drept comun (aici fiind însă întemnițați și contestatarii stăpânirii austriece din zonă). Un secol și jumătate mai târziu, închisoarea se închide, dar paraclisul nu revine la rosturile lui, ci capătă o nouă destinație: depozit al fabricii de bere din Solca. Să mai zicem că, în ultimii ani de dinainte de intrarea în granițele habsburgilor, Solca era o mănăstire bogată, deținând 18 sate, cu toate terenurile lor - acestea fiindu-le confiscate. La fel și cei patru munți din Câmpulung Moldovenesc, în proprietatea cărora abia ce intrase în ianuarie 1775.
În 2021, protosinghelul Elefterie Ionesie a fost numit stareţ
Redeschiderea mănăstirii, în martie 2021, a reprezentat continuarea unei inițiative mai vechi a fostului Patriarh Teoctist de către Înalt Preasfintiul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a cumpărat un teren în vecinătatea bisericii și a celorlalte zidiri rămase din trecut și a dat în sarcina Mănăstirii Putna refacerea vechilor incinte. Și tot atunci a fost numit și primul stareț al mănăstirii reînviate, în persoana protosinghelului Elefterie Ionesie. Parohul bisericii de până atunci, Sergiu Chioarță, urmând să păstreze legătura dintre parohie și mănăstire. „Știu că această biserică este biserica dumneavoastră de suflet. Este biserica în care dumneavoastră, străbunicii dumneavoastră au fost botezați, cununați, înmormântați când au trecut la Domnul. Vă asigur că, și atunci când Solca va avea o catedrală a ei, această biserică de suflet va rămâne pe mai departe deschisă la orice solicitare din partea dumneavoastră”, afirma starețul la slujba oficiată cu prilejul redeschiderii mănăstirii.
Hramul mănăstirii, la patru veacuri de la prima târnosire
La numai un an după reînființarea frumoasei mănăstiri bucovinene, aici a avut loc o serbare importantă. Primul hram din viața cea nouă s-a prăznuit la exact patru secole distanță de la cea dintâi sărbătoare a solcanilor. Sfânta Liturghie a fost ținută, atunci, de un sobor de preoți și diaconi și de însuși arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților. Acesta a prezentat credincioșilor aspecte importante din viețile Sfinților Apostoli Petru și Pavel și a vorbit despre semnificația Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. „După o viaţă pusă în slujba Evangheliei, Sfinţii Apostoli stau acum «înaintea Tronului și înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veșminte albe și având în mână ramuri de finic», după cum ne asigură Apocalipsa 7, 9. Biserica a rânduit un post înaintea prăznuirii Sfinţilor Apostoli, amintindu-ne de postul pe care aceşti verhovnici l-au ţinut înaintea luării unei hotărâri importante, arătându-se întotdeauna flămânzi numai de Cuvântul lui Dumnezeu. În vechime se numea Postul Cincizecimii, în amintirea darurilor Sfântului Duh pogorâte peste Sfinţii Apostoli”. Reorganizarea vieții monahale în vechiul așezământ bucovinean este un semn că prin credință, prin rugăciune, multe se pot reașeza pe făgașul lor firesc, așa cum le-a fost menit.