de Simona Lazăr

Nu mai puțin de șase sfinți și sfinte din calendarul religios poartă titlul (și sarcina) de „patroni ai Europei”, protectori divini ai „bătrânului continent”. Cel dintâi a fost numit astfel Sfântul Benedict din Nursia (cunoscut și ca „patriarh al monahismului”, în Biserica Catolică, așa cum în ortodoxie este „părinte al monahismului” Sfântul Antonie cel Mare). Papa Paul al VI-lea l-a numit „patron al Europei”, în 1964, pentru ca 16 ani mai târziu, în 1980, Papa Ioan Paul al II-lea să îi pună alături de el pe Sfinții Chiril și Metodiu (sărbătoriți în ortodoxie). În 1999, același ocupant al Sfântului Scaun de la Vatican avea să numească „patroane ale Europei” și trei sfinte: Brigitta a Suediei, Ecaterina din Siena și Tereza Benedicta a Crucii. Dar să îi luăm pe rând și să aflăm câte ceva din biografia lor.

Sfântul Benedict din Nursia

Benedict din Nursia a trăit la limita veacurilor V-VI și este celebrat în calendarul catolic la data de 11 iulie. Întemeietor al monahismului în Europa apuseană, lui

i se atribuie motto-ul ordinului monahal benedictin „Ora et labora” („Roagă-te și muncește”). Benedictinii se călăuzesc și astăzi după principiile sfântului lor protector - echitate și discreție -, iar „instrumentele” pe care călugării din acest ordin le folosesc până în ziua de azi sunt crucea, cartea și plugul, respectiv: legea lui Hristos, cultura și munca fizică. Papa Paul al VI-lea, cel care l-a numit „patron al Europei”, afirma că acesta a fost un adevărat „crainic al lui Hristos” și că s-a remarcat printr-o viață dusă în spiritul și în lumina Adevărului.

Sfinții Chiril și Metodiu

Cu toate că, în 1980, au primit aceeași „sarcină” ca și Sfântul Benedict, din partea unui conducător al catolicismului - Papa Ioan Paul al II-lea -, acești sfinți aparțin creștinismului Răsăritean. Ca și Sfântul Benedict, însă, se numără printre aceia care au adus lumina lui Hristos în teritoriile pe care le păstoreau, cu ajutorul cărții. Celor doi frați din Salonic, Chiril și Metodiu, li se datorează reformarea scrierii, în secolul al IX-lea, ei fiind creditați drept creatorii alfabetului glagolitic, precursor al alfabetului chirilic. Cei doi frați greci, școliți în Bizanț, au avut mai multe misiuni, unele diplomatice - precum cea în teritoriile arabe, pentru ameliorarea situației creștinilor care locuiau în aceste teritorii, și la kazari -, altele de răspândire a creștinismului, în rândul popoarelor slave. Pentru aceasta, ei traduc evangheliile și unele cărți liturgice în paleoslavă. Ei sunt numiți și „Apostolii slavilor” și sunt prăznuiți în calendarul ortodox la 11 mai.

Sfânta Brigitta a Suediei

În 1999, la finele celui de-al doilea mileniu creștin, Papa Ioan Paul al II-lea hotărăște ca, pentru echilibru, trei sfinte să se alăture celor trei sfinți co-patroni ai Europei. Una dintre acestea avea să fie Sfânta Brigitta a Suediei, care a trăit în secolul al XIV-lea și este cinstită la 23 iulie, în calendarul catolic. De asemenea, ea este și mama Sfintei Ecaterina a Suediei. Membră a nobilimii suedeze, ea s-a călugărit, după moartea soțului, și a înființat, în 1346, Ordinul Brigittinelor (sau Ordinul Răscumpărătorului), ale cărui reguli i-ar fi fost dictate de însuși Mântuitorul Iisus Hristos (cel care a „răscumpărat” păcatele lumii). Ultimul sfert de secol din viață, Sfânta Brigitta l-a petrecut la Roma, unde, pe de o parte, a militat pentru întoarcerea, la Roma, a Sfântului Scaun (care se afla la Avignon), a încercat să reformeze biserica și s-a implicat în diferite activități sociale, educaționale și culturale, în special în ceea ce îi privea pe studenții și pelerinii care proveneau din Suedia.

Sfânta Ecaterina din Siena

În același secol al XIV-lea, în Siena (Italia), o tânără avea să intre într-o mănăstire înscrisă în al Treilea Ordin al Sfântului Dominic. Dacă Brigitta fusese soție și mamă a opt copii, Ecaterina se numără printre sfintele și martirele fecioare. Brigitta era nobilă, iar Ecaterina era dintr-o familie de oameni simpli (zugravi). Aceasta a avut mai multe epifanii, încă de la vârsta de 6 ani, când i s-a arătat Iisus, îmbrăcat în veșminte pontificale și înconjurat de sfinți (între aceștia aflându-se Sfinții Apostoli Ioan, Pavel și Petru). La 7 ani, fata se oferă ca „mireasă a lui Iisus”, în prezența epifanică a Fecioarei Maria. La 12 ani, însă, părinții săi au decis să o căsătorească și au promis-o unui tânăr din oraș, ba chiar au persecutat-o. Adolescenta nu a încetat însă să se roage, făcându-și, cum avea să spună mai târziu, „o chilie în minte”. La 16 ani, persecuțiile familiei au încetat, iar ea a putut să îmbrace haina călugărească, iar la 20 de ani are o altă epifanie, inelul „nupţial” fiindu-i pus pe deget de însuși Iisus, aflat alături de Maica Sa și de sfinți. Ca și Brigitta, s-a remarcat prin influența pe care o avea în lupta pentru unitatea Bisericii și readucerea Papei la Roma și pentru instaurarea păcii într-o Europă schismatică și, de asemenea, ca reformatoare a bisericii, în special a Ordinului Dominican din care făcea parte. Este celebrată la 29 aprilie.

Sfânta Tereza Benedicta a Crucii

Ce are special această a șasea co-patroană a Europei este faptul că ea a trăit în perioada contemporană, fiind victima atrocităților regimului nazist. De fapt, prin naștere, cea cunoscută sub acest nume era evreică - Edith Stein - și s-a convertit la catolicism la vârsta de 41 de ani, după ce, de la 15 ani, s-a autodeclarat atee. A studiat filosofia cu Edmund Husserl, ceea ce avea să cauționeze drumul său dinspre cultul mozaic spre ateism și apoi spre catolicism. În 1933 a intrat în mănăstirea carmelită din Koln, dar avea să sfârșească, alături de sora sa (care la rându-i a trecut la catolicism și s-a călugărit), în camera de gazare de la Auschwitz, naziștii tratând-o ca pe evreica Edith Stein și nu ca pe Maica Tereza Benedicta. Personalitatea sa este emblematică pentru drama europeană a secolului XX, dar și pentru dimensiunea mistică a timpului pe care îl trăim, care relevă nevoia de respect, de toleranță, de societate ecumenică. Este sărbătorită la 9 august.

Aceștia sunt cei șase sfinți protectori ai unei Europe care, în secolul XXI, are mai mult ca oricând nevoie de unitate, de toleranță și de fraternitate.