de Anda Postolache
- Sfântul Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Capitalei, slăvit la 27 octombrie
Am plecat într-o zi de octombrie în satul ce l-a dat ortodoxiei pe cuviosul Sfânt Dimitrie, ale cărui moaşte le avem în catedrala patriarhală din Bucureşti. Satul Basarabov este la câţiva kilometri de graniţă, în Bulgaria. Cândva, în acele locuri se aflau vlahi de-ai noştri, de unde şi numele de Basarabov, ce vine de la neamul basarabilor care stăpâneau în Ţara Românească, dar aveau moşii şi la sud de Dunăre.
Pe malul Râului Lom
Nu puţini dintre locuitorii de dincolo de Dunăre, în jurul localităţilor de graniţă, ştiu şi azi limba română, aşa cum şi locuitorii de dincoace o rup puţin pe bulgăreşte. Ajunşi în Bulgaria, am trecut prin marginea oraşului Ruse, peste podul din zona industrială, şi am luat-o pe un drum în stânga, după indicaţiile locuitorilor, pe care îi tot întrebam de Basarbova (cum pronunţă ei numele satului). Ne-am mirat de imensul cimitir ce îşi înşira la soare miile de cruci pe partea de apus a drumului ce ducea spre sat, şi după puţin timp am ajuns şi în satul căutat, aflat pe malul Râului Lom.
Văcarul cu credinţă în Hristos
Ştiam din viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie că s-a născut în secolul al XIII-lea în acest sat şi că în copilărie şi în tinereţe a fost văcarul satului. A simţit chemarea credinţei în Hristos de copil şi nu s-a căsătorit niciodată, preferând să pască în linişte vitele şi să se roage în pustietatea câmpiilor. Am mers şi noi pe firul apei, trecând prin sătucul cufundat în liniştea amiezii de toamnă şi am ajuns la peştera unde şi-a dus Sfântul viaţa în tihnă în ultimii ani, după ce îmbrăcase haina de călugăr.
Paraclisul din grotă
S-a făcut mănăstire pe locul unde altădată doar Sfântul vieţuia. O stâncă din calcar adăposteşte azi un mic paraclis, amenajat chiar în locul în care sihăstrea Cuviosul, şi la care se urcă pe nişte trepte. Sunt de fapt mai multe scobituri realizate de mâna omului pe lângă peştera iniţială. Jos, la poalele micii stânci se construieşte o biserică, existând deja câteva chilii unde funcţionează deocamdată un schit cu puţini călugări. Asta pentru că viaţa monahală în Bulgaria a avut de suferit în vremea regimului comunist, ateismul prinzând rădăcini mai adânci decât la noi. Dar părintele stareţ Emilianos vrea să calce pe urmele primului stareţ de aici, călugărul Hadji Hrisant (acesta a venit în 1937, din Mănăstirea Preobrazhene). Părintele Emilianos ne-a spus că este foarte bucuros că Sfântul este de origine româno-bulgară şi că, în pofida faptului „că ne separă un fluviu, ne uneşte în faţa aceluiaşi Sfânt Altar un Sfânt al lui Dumnezeu. Prin exemplul său, Sfântul Dimitrie Basarabov ne-a arătat cum să fim în relaţiile noastre cu oamenii: milostivi, iertători şi buni”.
Vindecarea fetiţei
Doar drumul de ţară prăfuit desparte schitul şi stânca de apa Lomului, ce curge atât de liniştit, încât ai crede că e doar un iaz mai adânc. De apele acestui râu leneş de câmpie se leagă descoperirea moaştelor Cuviosului Dimitrie. La foarte mulţi ani după moartea Sfântului, apele învolburate de o mare ploaie au scos la iveală de sub o lespede trupul său întreg, neputrezit. Cuviosul i s-a arătat unei fetiţe bântuite de un duh necurat şi i-a spus să le ceară părinţilor să meargă la râu să scoată trupul său de acolo, iar ea, atingându-l, se va vindeca. Făcând astfel, fetiţa s-a vindecat, iar episcopul locului şi mulţime de credincioşi au aşezat cu mare cinste sfintele rămăşiţe în biserică.
În timp ce ne reculegeam şi înălţam un gând smerit către Sfânt, mi-am amintit că era atât de blând şi de milos, încât, călcând în tinereţea sa, din greşeală, peste un cuib de pasăre, pe o mirişte, nu şi-a mai încălţat piciorul „vinovat” un an. În peşteră se află o icoană de dimensiuni mari cu un fragment din moaştele Sfântului, dăruită de Patriarhul Teoctist.
Iată cum au fost aduse în Bucureşti moaştele Sfântului Dimitrie, zis cel Nou sau Basarabov. Între anii 1768 şi 1774, în timpul războiului ruso-turc, generalul rus Petru Saltîcov, ajuns cu oştile sale în satul Basarabov, a dispus ridicarea sfintelor moaşte şi trimiterea lor în Rusia. Când racla a intrat în Bucureşti, Hagi Dimitrie, care era un negustor bogat, Mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti l-au rugat pe general să lase moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român, ceea ce s-a şi întâmplat. Soborul mitropolitan le-a aşezat cu multe cântări şi mare cinstire în catedrala mitropolitană din Bucureşti, iar mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă la Kiev. Sfântul Dimitrie, ocrotitorul Bucureştilor, este prăznuit la 27 octombrie, după ziua Mucenicului Dimitrie.