de Simona Lazăr
Prăznuită la data de 7 septembrie, Sfânta Casiana (ori Kassiani, Cassia sau Ikasia) s-a născut la sfârșitul primei decade a veacului al IX-lea. Statutul său, în pleiada sfinților și a sfintelor din calendar, este unul aparte - fiindcă dacă imnografii (autori de imnuri religioase) sunt, cei mai mulți, bărbați, ea este singura femeie care a scris imnuri și, mai mult decât atât, câteva zeci dintre ele sunt incluse în cărțile de cântări religioase care se interpretează în biserică și în ziua de azi.
Mărul de aur al Împăratului Teofil
Era cuminte, frumoasă, studioasă, dar cu siguranță nu își propusese să ajungă o „mireasă a lui Hristos”, atunci când s-a numărat printre participantele la ceremonia de alegere a viitoarei soții pentru împăratul Bizanțului, Teofil. Împărăteasa Eufrosina, mama vitregă a împăratului, a nominalizat-o anume pentru această ceremonie și, probabil, Teofil ar fi ales-o, dacă nu s-ar fi simțit atins în orgoliul său de bărbat în urma dialogului cu tânăra femeie. Tradiția spune că Teofil, purtând în mână un măr de aur, i l-a întins, zicându-i: „Astfel, prin femeie au venit lucrurile rele pe lume”, făcând aluzie la mărul pe care Eva l-a dat lui Adam, la azvârlirea oamenilor din Rai și la păcatul originar. Dar Casiana nu și-a plecat capul, umilă, ci i-a răspuns: „Și tot dintr-o femeie au venit și lucrurile bune”, referindu-se la nădejdea mântuirii, prin întruparea lui Hristos din Fecioara Maria. Împăratul, în loc să recunoască adevărul spuselor ei, a considerat că a fost sfidat și a renunțat să-i mai ofere mărul, alegând-o apoi ca împărăteasă pe cea care avea să fie Teodora Bizanțului.
Rod al rugăciunilor părinților săi
Trebuie spus că această tânără, Casiana, nu era doar frumoasă, ci și foarte învățată. Ea s-a născut pe când părinții ei erau bătrâni și nu mai aveau nicio speranță de a avea un copil. A fost rodul rugăciunilor și, drept urmare, a fost dusă de mică în biserică, unde a învățat Sfintele Scripturi. De asemenea, primise darul de a scrie poezie, pe care a închinat-o Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Mântuitorului și celor care s-au nevoit în credința lor în Dumnezeu. Însuși Sfântul Teodor Studitul a remarcat harul pe care îl avea și a încurajat-o să scrie imne religioase. Despre ea și darurile ei, ca și despre întâmplarea pe care am pomenit-o mai devreme au scris și unii cronicari bizantini, între care Simeon Traducătorul, Gheorghe Amartolosul și Leon Grămăticul.
„Doamne, femeia ceea ce căzuse”
Cronicarii vremii mai notează că, după aceea, tânăra Casiana s-a retras în rugăciuni și, mai mult chiar, a fondat o mănăstire, în partea de vest a Constantinopolului, chiar sub zidurile sale, în locul numit Xenolofos sau Evdomon, a șaptea colină a orașului. Aici a fost prima stareță și și-a continuat munca de scriere a imnurilor religioase. Se mai zice că, spre sfârșitul vieții lui, aproximativ 842 d.Hr., Împăratul Teofil și-a dorit să o mai vadă o dată și a căutat-o în acea mănăstire, cerând să intre în chilia ei. Casiana s-a ascuns atunci într-un dulap, lăsând însă pe masă imnul la care lucra. Teofil l-a citit și a adăugat un verset prin care avea să își recunoască greșeala din tinerețe: „Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiază, de frică s-a ascuns”. Apoi a zărit-o pe stareță, privindu-l prin deschizătura dulapului în care se ascunsese, dar nu a vrut să o deranjeze mai mult și a plecat. Ieșind din ascunzătoare, ea a citit cele scrise și, fără a șterge versetul lui Teofil, a terminat de scris imnul. Acest imn este cunoscut azi drept „Cântarea Casianei” sau „Doamne, femeia ceea ce căzuse” sau „Doamne, femeia umblând în multe păcate” și se cântă la Denia din Marea Marți din Săptămâna Patimilor, iar referirea este la „femeia păcătoasă” din Evanghelia după Luca, la acea Eva care l-a auzit pe Dumnezeu mergând prin Rai, „în amiază”. Ca stareță, Casiana se știe că a menținut o legătură strânsă cu Mănăstirea Studi, din apropiere, condusă de Sfântul Teodor Studitul. Acesta din urmă avea să aibă și grija imnelor călugăriței-imnografe, fără de care nu ar fi supraviețuit până în zilele noastre.
Călătoriile și trecerea la cele sfinte
Ar mai fi de spus că, în epocă, ea a compus atât versurile, cât și melodia acestor imnuri, fiind, cu alte cuvinte, poet și melodist. Despre Sfânta Casiana se mai știe că ar fi călătorit mult, în teritoriile creștine, din Italia și până în insulele grecești Dodecaneze (în Kasos), precum și în Creta și Cipru. Peste tot pe unde a trecut a fost primită cu dragoste și monahii și monahiile, ca și oamenii simpli, nu se mai săturau să o asculte cântându-și imnele, în biserică sau la diferite întruniri ale credincioșilor. Ultimul popas l-a făcut pe insula dodecaneziană Kasos, cea mai sudică din Marea Egee. După trecerea ei la cele sfinte, trupul i-a fost pus într-un sicriu de marmură și așezat în capelă. Tot acolo a fost realizat un mozaic bizantin care reprezintă spiritul scrierilor sale religioase, iar acest mozaic se păstrează și astăzi. De asemenea, există o placă pe care se află semnul crucii și anul 890, care se presupune a fi anul morții sale (ceea ce înseamnă că a trăit peste 80 de ani). Osemintele sale se pare că au fost transferate mai târziu în insula Ikaria, în nordul Mării Egee, în apropiere de coasta Turciei de astăzi. Deși nu este amintită de niciun sinaxarist, Sfânta Casiana a fost sărbătorită în insula Kasos la 7 septembrie, prin tradiție, vreme de secole. Abia la mai mult de 1.000 de ani de la moartea sa, Patriarhul Sofronius al Alexandriei avea să oficializeze canonizarea acestei călugărițe-imnografe, printr-un document publicat la 1 septembrie 1899, la tipografia „Reforma”, de documentarea necesară pentru trecerea în rândul sfinților ocupându-se mitropolitul Germanos al Tebei. S-a împlinit, astfel, o dorință seculară a locuitorilor din Kasos, care au avut-o printre ei, în ultimii săi ani de viață.
Mult sentiment şi evlavie
Aproximativ 45 de lucrări îi sunt atribuite Sfintei Casiana, dintre care cel puțin 23 sunt, fără îndoială, ale ei, în timp ce restul sunt de origine necunoscută. Cea mai mare parte a lucrării ei constă în versete despre sfinții celebrați. Ei i se atribuie și canonul tetraod: „Afron geralee”, precum și faimosul cântec religios de Crăciun, „Augustus monarchisantos”. Potrivit savantului bizantinolog Krumwacher, „Sfânta Casiana a fost o figură excepțională, iar munca ei se distinge puternic prin inițiativă, formare profundă, încredere în sine și îndrăzneală, mult sentiment și evlavie”. Kassiani a fost o sfântă călugăriță a Bizanțului, înzestrată cu un talent poetic uimitor. În locul laurgidei regale a preferat forma umilă a călugăriței și a scris multe imnuri.