de Georgiana Mihalcea
Biserica Ortodoxă păstrează o bogăţie imensă în domeniul gândirii patristice şi al Sfintei Liturghii, din care fac parte şi icoanele. Cinstirea acestora ocupă un loc foarte important în învăţătura ortodoxă. Preotul Claudius-Costin Stănescu, din parohia Blejești, județul Teleorman, ne-a destăinuit adevărata semnificație: icoana este un obiect de cult care face parte integrantă din viaţa liturgică, iar prezența și sărutarea icoanelor nu reprezintă o erezie, ci un semn de respect și de venerare.
„Se conectează cu noi și ne vorbește, ne predică, ne învață, ne luminează și ne ajută să-i imităm pe Sfinți și pe Dumnezeu”
- Ce sunt icoanele?
- Icoanele sunt reprezentări picturale ale scenelor biblice din viața lui Iisus Hristos, evenimente istorice din viața Bisericii și portrete ale sfinților. Sunt, de obicei, imagini bidimensionale care pot fi realizate din vopsea, mozaic, broderie, sculptură, gravură sau prin alte metode. Aceste imagini sfinte păstrează învățăturile doctrinare ale Bisericii, fiind, așadar, o parte integrantă a credinței ortodoxe și a vieții spirituale. Au un caracter sacramental, relevând credinciosului sfântul sau evenimentul înfățișat pe ele. Icoana se conectează cu noi și ne vorbește, ne predică în reprezentarea ei, ne învață, ne luminează și ne ajută să-i imităm pe Sfinți și pe Dumnezeu.
- De ce unii contestatari spun că ar fi vorba despre „închinarea la idoli”?
- Este ușor de înțeles de ce unii oameni ar crede, în mod eronat, că icoanele ar putea fi idoli. La urma urmei, a doua poruncă ne spune: „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești lor” (Exod 20:4-5). Cu toate acestea, câteva capitole mai târziu, Dumnezeu îi spune poporului Său să facă imagini cu heruvimi și să le așeze deasupra Chivotului Legământului (Exod 27:17-20). În mod clar, Dumnezeu face o distincție între utilizarea corectă și cea necorespunzătoare a imaginilor sfinte aici.
„Sfântul Vasile cel Mare precizează: «Ceea ce cuvântul împărtăşeşte prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine»”
- Cum vede Biserica acest obiect de cult?
- În icoană, Biserica vede nu una dintre laturile învăţăturii ortodoxe, ci expresia Ortodoxiei în ansamblul ei, aşa cum este ea. Nu se poate deci nici înţelege, nici explica imaginea sfântă, icoana, în afara Bisericii şi a vieţii ei. Icoana, imagine sacră, este una din formele Tradiţiei Bisericii, deopotrivă cu Tradiţia scrisă şi Tradiţia orală. Cinstirea icoanelor, a Domnului nostru lisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor şi a sfinţilor este o dogmă a credinţei creştine, formulată la Sinodul al VII-lea ecumenic (787); ea decurge din dogma fundamentală a Bisericii: mărturisirea că Dumnezeu S-a făcut om (Ioan 1, 14). Chipul Acestuia (icoana Cuvântului - Hristos) este o mărturie a întrupării Sale adevărate, reale şi nu închipuite, iluzorii. Tocmai pentru aceasta este numită adesea „teologie în imagine”. Sfântul Vasile cel Mare precizează: „Ceea ce cuvântul împărtăşeşte prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine”. Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VII-lea ecumenic repetă aceste cuvinte şi precizează: „Prin aceste două mijloace, imaginea (icoana) şi cuvântul, care se completează unul pe altul, noi primim cunoaş- terea despre aceleaşi realităţi”.
- Să explicăm, pe înțelesul tuturor ce reprezintă venerarea!
- Asemenea hainei lui Iisus care a vindecat-o pe femeia cu o scurgere de sânge, aceste icoane transmit harul lui Dumnezeu așa cum dorește El. Creștinul orodox este conțient că, în momentul în care se închină în fața unei icoane, o face, de fapt, în fața personalității sau evenimentului reprezentat în ea pe care îl venerează. Venerarea este o reverență, onoarea iubirii sau recunoașterea tuturor celor înfățișați într-o imagine sfântă. Mulți oameni din Occident interpretează adesea greșit venerația. Să vă dau un exemplu concret: o mamă căreia îi este dor de fiul ei poate să-i poarte poza în poșetă. Uneori s-ar putea să o scoată și să o sărute. Dar această femeie nu se închină la fotografie în sine. Nici nu este atât de confuză încât să creadă că imaginea este de fapt fiul ei. Așa este și cu icoanele.
„Cinstirea nu se oferă obiectului material în sine, ci persoanei sau evenimentului reprezentat”
- De ce ortodocșii sărută și cinstesc sfintele icoane?
- Așa cum spune Sfântul Ioan Damaschin: „Eu nu cinstesc materia, eu cinstesc pe modelul materiei, care a devenit materie pentru mine și în materie și-a făcut sălașul și prin materie a lucrat mântuirea mea”. Creștinii ortodocși sărută icoanele și se închină în fața lor pentru că Hristos a intrat în lume și S-a făcut parte din ea; și acea lume în care a intrat este bună și sfântă. În acest fel, icoanele servesc drept ferestre către cer, arătându-ne slava lui Hristos. Mai mult, cinstim icoanele înțelegând că cinstirea nu se oferă obiectului material în sine, ci persoanei sau evenimentului reprezentat în acea icoană „în spirit și adevăr” (Ioan 4:24). Cinstirea dată icoanei trece, după cum spune Sfântul Vasile, prototipului ei, făcându-i pe cei care o privesc să comemoreze, să iubească și să respecte figura sau momentul reprezentat. Creștinii ortodocși sărută icoanele pentru a le arăta celor reprezentați în ele dragostea și onoarea pe care le-o poartă.
„A fost făcută spre folos, binefacere şi mântuire”
- De ce cinstim icoanele?
- Cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-morală. Icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, a dreptăţii şi a împlinirii dragostei. Pentru viaţa religios-morală, sfintele icoane sunt purtătoare ale îndemnurilor spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi spre imitarea vieţii neprihănite a modelelor al căror chip îl reprezintă, fiind o adevărată călăuză în formarea duhovnicească a credincioşilor. La întrebarea: „Pentru care motiv icoana trebuie cinstită?”, Sfântul Ioan Damaschin răspunde: „Orice icoană scoate la iveală şi arată ceea ce este ascuns. De exemplu: pentru că omul nu are cunoştinţe complete despre ceea ce este nevăzut, deoarece sufletul este acoperit cu corpul, nici despre cele ce vor fi după el şi nici despre cele distanţate şi îndepărtate în spaţiu, ca unul ce este circumscris în spaţiu şi timp, a fost creată icoana pentru conducerea cunoştinţei şi pentru arătarea şi punerea la iveală a celor ascunse. În general, icoana a fost făcută spre folos, binefacere şi mântuire, pentru ca prin faptul că sunt scoase la iveală şi vădite lucrurile nevăzute, să cunoaştem cele ascunse şi, astfel, pe cele bune să le dorim şi să le râvnim, iar pe cele contrare, adică pe cele rele, să le evităm şi să le urâm”.