de Valentin Țigău
În 1993, Organizatia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) includea Biserica Arbore, împreună cu alte șase biserici din nordul Moldovei (Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Suceava - „Sfântul Ioan cel Nou” și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei. Era un gest cultural legitim și pe deplin justificat cu argumente de ordin artistic. Pictura bisericii se dovedise a fi una dintre cele mai curajoase și aproape incredibile opere de artă renascentiste, în raport cu hieratismul iconografic bizantin al epocii. Descoperirea a fost prizată și prelucrată nu doar de istoricii de artă, dar, prin ei, și de marile cataloage internaționale de turism. Printre cele mai atractive locuri din România, recomandate de Ghidul Verde Michelin, figurează și Biserica din Arbore, alături de Castelul Bran sau de Mănăstirea Cozia.
Ctitorie a portarului Sucevei
Ce i-a adus, de fapt, celebritatea? Ca să înțelegem lucrurile în deplinătatea lor, trebuie să mergem înapoi pe firul istoriei. Totul a plecat de la inițiativa creștinească a lui Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ștefan cel Mare, sfetnic al lui Bogdan al III-lea și tutore al lui Ștefăniță Vodă, cel care, în 1497, apără Cetatea de Scaun timp de trei săptămâni împotriva asediului polon. Fiu al pârcălabului Cârstea Arbore, Luca a fost portar al Sucevei timp de aproape 40 de ani. Acesta din urmă a ridicat, în 1503 (cu 520 de ani în urmă), pe valea râului Solca, Biserica cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută și ca Mănăstirea Arbore. În două blocuri de piatră, aflate în apropiere, se pare că au fost pregătite culorile cu care s-au pictat, ulterior, în 1541, frescele exterioare, de către meşterul moldovean Dragoș Coman (Dragosin, fiul popii Coman din Iași) chemat de Ana, fiica lui Arbore. Munca zugravului s-a terminat pe 4 iulie, în același an, dar Hatmanul Arbore n-a apucat să se bucure de vederea ei, pentru că a fost decapitat, pentru trădare.
Coman Zugravul și inovațiile lui
Coman Zugravul, spun specialistii, dovedește geniu: umblat pe multe meleaguri străine, el inovează și are o viziune nouă, față de înaintași. Pictura exterioară de la Arbore respectă unele canoane bizantine, dar cum se explică o scenă precum Asediul Constantinopolului, care capătă substanță real-istorică, opțiunea antiotomană a pictorului fiind evidentă? Drumul Magilor, Maica Domnului și alte scene denotă, de asemenea, o înclinație evidentă pentru peisajul stâncos, pe un fundal preponderent verde, ca și la Judecata de Apoi, unde zugravul găsește unele soluții proprii de fluidizare a mișcării personajelor. În Cinul de pe absidă, printre sfinții martiri, figurează și apărătorul de moarte, Cristofor, cu pruncul Iisus pe umăr. Este o imagine unică și neobișnuită pentru Moldova, dovedind o influență a picturii murale din țările catolice.
„Viziune de quatrocento italian”
Proba de geniu a zugravului rămâne însă decorul fațadei de apus. În marea cavitate unde se fac îndeobște pomeni și parastase, întregul perete pare o imensă carte de miniaturi care „… îmbină o viziune parcă de quatrocento italian cu strălucirile emailurilor, stampelor si covoarelor orientale” (Petru Comarnescu). La nicio altă mănăstire nu găsim un asemenea ansamblu de miniaturi considerat, de altfel, drept cel mai bine realizat din toată pictura epocii lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Mai spune criticul și istoricul Comar- nescu: „Întâlnim și aici pe Adam arând, pe Eva torcând, pe mesenii de la Ospățul Sfântului Gheorghe așezați și cu spatele la privitor (amplasament de tip renascentist italian, străin bizantinismului), iar redarea peisajului, a stâncilor, mai ales, trimite la Giotto, cu toate că personajele lui Coman Zugravul au o mișcare mai firească și «trăiesc» evenimentul, pe acelaşi fond verde-întunecat”.
Pomenit la 500 de ani de la „moartea fără judecată”
Anul acesta s-a împlinit o jumătate de mileniu de la uciderea lui Luca Arbore (fără să fi avut loc vreun proces) de către Ștefăniță Vodă (căruia îi fusese tutore și îndrumător pe perioada minoratului său). După moartea lui Ștefan cel Mare, în 1504, Luca Arbore continuă să fie cel mai important dintre boierii din Sfatul Țării, rămânând fidel promisiunilor făcute domnitorului de a fi sprijin și sfetnic urmașului său la tron, Bogdan al III-lea (1504-1517). Cu fermitatea știută a marelui domnitor, el reușește să păstreze principiile de politică internă și externă ale acestuia, voința lui Ștefan cel Mare și Sfânt, tratatele încheiate de către acesta. În 1517, viziunea politică ștefaniană nu se deteriorase, în ciuda încercărilor boierilor opozanți de a-l îndepărta. La moartea prematură a lui Bogdan al III-lea, Luca Arbore face acestuia aceleași promisiuni pe care le făcuse tatălui, doar că de data aceasta cel care urcă pe tron - Ștefăniță Vodă - era minor. În consecință, este nevoit să asigure și tutoriatul acestuia. Cu mână de fier, Luca Arbore este apărător al ortodoxiei și păstor al moldovenilor, care cred în el ca și în Vodă Ștefan, în trecut. Această încredere a poporului în Hatmanul Arbore, dar mai ales uneltirile boierilor, aveau să îi ducă pe Luca Arbore, pe fiii și ginerii săi, la eșafod, acuzați de trădare. Cine pe cine trădase? Hatmanul îl crescuse pe Ștefăniță Vodă ca pe un fiu și se dedicase lui, pe de o parte, iar pe de altă parte se opusese din răsputeri încercărilor boierilor opozanți de a schimba tratatele lui Ștefan. În 1522 Ștefăniță a ieșit de sub tutela lui Arbore, iar în 1523 l-a sacrificat pe acesta. Credincios până la capăt, Luca Arbore alege să rămână fidel jurământului făcut lui Ștefan cel Mare. Abnegația lui de a nu se abate de la viziunea politică ștefaniană are și o explicație: „Omul Măriei-Sale” era rudă cu domnitorul și încă una foarte apropiată. Era nepot al voievodului, un Mușatin, fiul fratelui său Cârstea (menționat în cronici). Doamna Oltea Maria, mama lui Ștefan cel Mare, era și bunica lui Luca Arbore. El îi era, deci, văr lui Bogdan al III-lea și unchi lui Ștefăniță Vodă.
Aşezământ monahal redeschis şi resfinţit
Mănăstirea Arbore, având hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, s-a redeschis la 7 ianuarie 2022, stareț fiind numit protosinghel Porfirie Pescarul. Au participat ierarhi, credincioși, monahi și monahii de la mănăstirile din împrejurimi, reprezentanți ai autorităților locale. Aceștia au primit binecuvântarea arhierească a Preasfințitului părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Tot atunci s-a săvârșit Slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii Mănăstirii Arbore. Despre hatmanul Luca Arbore, starețul mă- năstirii spunea că acesta „a făcut alegerea marilor creștini: jertfa hristică”.