Main menu

header

965 22 1de Georgiana Mihalcea

Pentru prima dată, racla cu Darurile Magilor va ajunge în țara noastră, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca, în preajma Crăciunului. Cei trei magi care au venit să se închine pruncului Iisus Hristos, la nașterea Sa în peștera din Betleem, au adus în dar aur, smirnă și tămâie. Cinstitele odoare se păstrează astăzi în Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos. Arhimandritul Serafim Baciu (medalion), starețul Mănăstirii Sfântul Alexandru și vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu în exclusivitate despre acest eveniment unic la noi în țară.

„Este una dintre cele mai importante «relicve» ale creştinătăţii”

965 22 2- Se apropie Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului. Pe lângă slujbele obișnuite acestei perioade, ce eveniment important se va întâmpla la Mănăstirea Pantocrator?

- Anul acesta, sărbătoarea Naşterii Domnului va fi prăznuită într-un mod deosebit la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca (judeţul Teleorman): va fi adusă racla care conţine o parte dintre darurile pe care magii de la Răsărit le-au adus Mântuitorului Iisus Hristos la Naşterea Sa în Betleem. Este vorba despre una dintre cele mai importante „relicve” ale creştinătăţii, o amintire care ne-a rămas chiar de la primul Crăciun. Există şi astăzi câteva obiecte care au aparținut Mântuitorului Hristos şi care sunt foarte importante pentru credincioşi. Cele mai multe dintre acestea au fost descoperite de Sfânta Împărăteasă Elena şi au fost duse în cetatea Constantinopolului.

- Ce însemnătate au acestea pentru noi, creștinii?

- Relicvele lui Hristos au întotdeauna meritul de a ne duce înapoi la vremea când El era om și a trăit printre noi, până la momentul arestării, condamnării, morții și Învierii Sale. Istoria lor a atras cercetători și a lansat teorii impresionante, iar ele sunt venerate de creștinii din întreaga lume. Cele mai multe dintre ele au fost luate de cavalerii cruciaţi şi aşezate în diverse catedrale ale Europei. Între aceste sfinte odoare, Darurile Magilor ocupă un loc cu totul deosebit.

- În ce perioadă și interval de timp sunt accesibile credincioșilor?

- Din 22 decembrie şi până în ziua de 28 decembrie, Darurile Magilor se vor afla în mănăstirea noastră, sporind bucuria credincioşilor care vor veni în pelerinaj. În toată această perioadă se vor săvârşi slujbe dimineaţa, de la ora 8:30, şi seara, de la ora 17:00. Racla care conţine Darurile Magilor va fi aşezată într-un spaţiu în care pelerinii vor putea ajunge cu uşurinţă pentru a le vedea şi a se ruga. Nu ne închinăm aurului şi tămâii, ci Mântuitorului Hristos care le-a primit şi le-a atins. Semnificaţia lor este evidentă: aparținându-i lui Iisus sunt considerate a fi pline de harul Lui şi preţioase „amintiri” rămase de la Învăţătorul inimilor noastre.

„Maica Domnului le-a păstrat şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim”

965 22 3- Știm că Fecioara Maria nu a păstrat numai cuvintele Domnului în inima sa, ci și tot ceea ce avea legătură cu viața Sa pământească, așa cum sunt și aceste daruri. Unde au fost păstrate după adormirea sa?

- Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, împreună cu alte cinstite odoare ce au aparţinut Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În perioada bizantină, împăratul Arcadie a adus Darurile Magilor la Constantinopol. Din cauza Cruciadei a IV-a, sfintele odoare au fost duse în anul 1204 la Niceea, pentru 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le readuce în Constantinopol, unde rămân până la anul 1453 d.Hr. După căderea Constantinopolului, Darurile Magilor ajung la sultana Mara, fiica domnitorului Serbiei, Gheorghie Brancovici, căsătorită cu sultanul Murad al II-lea. În anul 1470, sultana a hotărât să ducă cinstitele daruri la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, pe care tatăl ei o ajutase prin binefacerile lui în repetate rânduri. Aici a coborât împreună cu suita ei la portul mănăstirii, aducând cu ea Darurile Magilor. Cam la jumătatea distanţei dintre port şi mănăstire, împărăteasa a auzit glasul Maicii Domnului spunându-i: „Mara, Mara, să nu mergi mai departe, căci în mănăstire locuiesc monahi, iar tu eşti femeie. Aici stăpânesc eu”. Şi îndată i-a apărut înainte Maica Domnului, care i-a interzis să continue drumul şi i-a poruncit să se întoarcă în port, spunându-i că numai ea (Maica Domnului) este împărăteasa acestui loc. Sultana a lăsat Darurile Sfinte părinţilor mănăstirii, care veniseră în întâmpinarea ei. Acolo se găsesc până astăzi.

- Pentru cei care, poate, încă nu știu: în ce constau, de fapt, Darurile Magilor?

- Episodul aducerii darurilor de către magi este relatat de Evanghelistul Matei care spune că: „Aceştia intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Mt. 2,11). Astăzi, aurul magilor a fost împărţit în 28 de pandantive de 5-7 cm în formă dreptunghiulară, trapezoidală sau poligonală, iar tămâia şi smirna sunt împărţite în 62 de mărgele, asemenea măslinelor. Rolul magilor în Evanghelii este acela de a completa tabloul profeţiilor mesianice: darurile lor semnifică „primirea” pe care i-au făcut-o lui Hristos neamurile, simbolizate prin aceşti magi păgâni, în contrast cu poporul ales. De fapt, această pagină a Evangheliei lămurea, încă din primele secole, de ce Biserica era alcătuită în majoritate din creștini de origine păgână, deși Dumnezeu Se descoperise atât de tare poporului lui Israel.

„La fel ca magii, şi noi venim să luăm parte la darul făcut de Dumnezeu lui Israel“

- Care este semnificația fiecărui dar al Magilor în parte?

- Pasajul din Biblie al magilor reprezintă, aşadar, universalitatea mântuirii, deoarece ei provin din țările păgâne. Ei ne simbolizează pe noi, cei care nu venim din iudaism şi modul în care intrăm în planul mântuirii: asemenea magilor şi noi venim să luăm parte la darul făcut de Dumnezeu lui Israel și tuturor popoarelor. În perioada Crăciunului, cântările Bisericii ne explică ce simbolizau darurile aduse de magi lui Hristos: „Domnul Iisus născându-Se în Betleemul Iudeii, de la răsărituri venind magii, s-au închinat lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat; şi deschi- zând visteriile lor, cu osârdie daruri cinstite i-au adus: aur lămurit ca Împăratului veacurilor; tămâie ca unui Dumnezeu al tuturor, şi ca unui mort de trei zile; smirnă ca unui fără de moarte. Toate neamurile veniţi să ne închinăm, Celui ce S-a născut, ca să mântuiască sufletele noastre”. Pe de altă parte, textele slujbelor din perioada Naşterii Domnului nu descriu numai faptele întâmplate de-a lungul istoriei mântuirii care sunt comemorate la acest praznic, ci ele actualizează evenimentul, făcându-i părtaşi pe credincioşi la taina întâlnirii cu Hristos. De aceea, suntem îndemnaţi: „Mai-nainte prăznuirea Naşterii lui Hristos săvârşind-o, să prăznuim credincioşilor, şi după vrednicie toți mai-nainte să întâmpinăm, aducând ca şi magii daruri, faptele bune, şi să cântăm Dumnezeului nostru cântare nouă îngerească, Celui ce S-a născut în Betleem mai presus de fire, din Fecioara, fiica lui Dumnezeu... Să mergem toţi unde Hristos Se naşte, având în minte steaua credinţei; acolo mergând cu gândul, să-L întâmpinăm; în Betleemul Iudeii Îl vom vedea pe Dânsul născându-Se, şi să-i aducem vrednice daruri, faptele cele bune”.