de Simona Lazăr
Sfântul Vetranion sau Bretanion, prăznuit în calendarul ortodox la data de 25 ianuarie, a avut o existență exemplară, a trăit în perioada de început a creștinismului (secolul al IV-lea) pe teritoriul de azi al Dobrogei și s-a numărat printre teologii importanți ai vremii sale. A luptat împotriva arianismului, l-a avut ca duhovnic pe Sfântul Vasile cel Mare și a întocmit actul martiric al Sfântului Sava Gotul.
L-a avut duhovnic, în Cappadocia, pe Sfântul Vasile cel Mare
Deși, ca ierarh, el a păstorit peste creștinii dobrogeni din Episcopia Tomisului, Sfântul Bretanion era originar din Cappadocia, unul dintre cele mai profunde teritorii creștine din prima jumătate a celui dintâi mileniu. Despre viața lui s-au documentat și au scris doi biografi ai celor dintâi teologi, Sozomen și Teodoret al Cirului, și de la izvoarele acestora s-au adăpat și scriitorii care le-au urmat. Astfel, de la Sozomen, aflăm că în Cappadocia a îmbrățișat sfânta și dreapta credință întru Hristos, avându-l ca duhovnic pe Sfântul Vasile cel Mare (prăznuit la 1 şi 30 ianuarie). Cei doi au nutrit și o puternică prietenie, ținând legătura și după ce Sfântul Bretanion, în preajma anului 360, a fost înălțat la rangul de episcop și a primit în grijă ținuturile dobrogene, creștinate, după cum se cunoaște, de către Sfântul Apostol Andrei. Teodoret al Cirului amintește că Bretanion stră- lucea prin tot felul de virtuți și că păstorea ca arhiereu peste cetățile întregii Sciții. În vremea în care Sfântul Bretanion umbla pe pământ, încurajat și de Împăratul Valens, se impunea în cuprinsul Imperiului Roman arianismul (care urma învățăturile lui Arie, considerate o erezie de către cei 318 episcopi întruniți la Niceea în 326). Însuși împăratul era practicant al acestei religii, pe care căuta să o întărească prin atragerea de noi enoriași. Pentru a împlini acest scop, Valens începuse o călătorie pe la toate episcopiile din partea de răsărit. Astfel, ajunge și în Cappadocia, la Sfântul Vasile cel Mare, și în Dobrogea, la Sfântul Bretanion - în anul 369. Amândoi înalții ierarh au refuzat oferta împăratului.
Disputa cu Împăratul Valens
În ceea ce privește întâlnirea lui Bretanion cu Valens, biografii săi istorisesc că în biserica tomitană îl aștepta ierarhul locului, cu alți clerici și cu locuitorii ortodocși ai cetății, în vreme ce Valens era înconjurat de locuitorii ceilalți, mulți arieni, care nu îmbrățișaseră dreapta credință. Episcopul Bretanion a ieșit și l-a înfruntat pe împărat, spunându-i că nu există alt crez decât acela care fusese stabilit în primul conciliu de la Niceea, în anul 326, conciliu la care participaseră și el, și duhovnicul său. De asemenea, i-a atras atenția împăratului că arianismul este o erezie și îi recomandă să renunțe la el și să treacă la ortodoxie și să nu stâlcească ceea ce Constantin cel Mare a făcut, dând libertate cultului și convertindu-se el însuși, fiind cunoscut ca primul împărat creștin. Considerându-l pe Bretanion un răzvrătit, împăratul l-a arestat și urma să îl trimită în exil, de la Tomis (să ne amintim și de un alt exil, de la Roma la Tomis, cel al marelui poet Ovidiu), undeva, la marginea imperiului. A fost nevoit să îl elibereze repede și să renunțe la pedeapsă, la cererea populației tomitane. Iată cum descrie Sozomen această întâlnire dintre ierarh și împărat: „Bretanion, plin de credinţă, si-a aprins cugetul cu râvna (dumnezeiască) şi a discutat cu mult curaj în faţa stăpânitorului, apărând dogmele Sinodului de la Niceea. După aceea l-a părăsit pe împărat, mergând în altă biserică, iar poporul l-a urmat”.
A scris actele martirice pentru Sava Gotul
În perioada aceea, calendarul religios nu consemna prea mulți sfinți care să fie prăznuiți. Dar pe teritoriul care azi reprezintă România apăruse un martir. Era vorba despre Sfântul Sava Gotul de la Buzău. Bretanion este cel care redactează actul martiric pentru acesta (copii ale acestor hârtii oficiale se găsesc în Biblioteca Vaticanului și în biblioteca Bazilicii San Marco din Veneția) și întocmește toate documentele necesare pentru trecerea lui între sfinți. De asemenea, avea să trimită moaștele acestuia în Capadocia, la Sfântul Vasile cel Mare. Prăznuit la 12 aprilie, Sfântul Sava Gotul fusese contemporan cu cei doi ierarhi pe care i-am pomenit până acum. Se știe că Sava, descris ca un „bărbat foarte mare și luminos”, l-a înfruntat pe regele got Atanaric. Alături de preoții goți Sansalas și Gutticas, Sava este biciuit și, în cele din urmă, este aruncat în apa râului Buzău (Mousaios), cu un trunchi de copac legat de gât. Era în anul 372. Doi ani mai târziu, la cererea Sfântului Vasile cel Mare, este redactat, la Tomis, actul martiric.
Este prăznuit la 25 ianuarie
Sinaxarele bizantine nu-l pomenesc pe Sfântul Bretanion, însă îl regăsim pe acesta în „Martirologiul roman” care l-a înscris pe acesta în data de 25 ianuarie; de aici, Biserica Ortodoxă Română a preluat sărbătoarea lui, înscriindu-l în sinaxarele locale, pe aceeași dată. Sfântului tomitan i s-a închinat, în localitatea 23 August (județul Constanța) o mănăstire în care să fie prăznuit, căci îi poartă numele: Mănăstirea Sfântul Bretanion. Mai există două hramuri: al Sfântului Nicolae și Adormirea Maicii Domnului. Mănăstirea este amplasată pe o fâșie de pământ, între lacul Tatlageac și Marea Neagră. Piatra de temelie a fost pusă în 1929, iar în 1950 mănăstirea a fost desființată și a fost reînființată în anul 2003, ca mănăstire de călugări.
Mărturii duhovniceşti despre credinţa sa
Sfântul Vasile cel Mare este recunoscut pentru faptul că a purtat o lungă corespondență cu mai mulți ierarhi ai bisericii prin care îi întărea pe cei care viețuiau în Imperiu (sau în afara lui) și țineau vie flacăra (poate încă plăpândă) a credinței întru Hristos. Așa cum am mai spus, o legătură puternică a avut și cu acest ierarh tomitan. În scrisoarea cu nr. 165, de exemplu, el afirmă că episcopul Bretanion este „un cetățean al patriei sale, care întocmai ca o creangă înflorită din rădăcină nobilă a umplut cu fructele Duhului o țară îndepărtată”. Iar vorbind despre actele redactate de episcop cu privire la Sava Gotul, tot Sfântul Vasile cel Mare scria: „Dar care este realitatea ta cea mai nouă? Ai redat patriei sale un martir, care lucra atât de strălucit în țara barbară cu tine, oferind ca un grădinar iscusit, ca răsplată primele fructe acelora care i-au dat lui sămânța”.