de Valentin Țigău
Înființată pe la începutul veacului al XVII-lea, mănăstirea maramureșeană din localitatea Moisei (nume biblic, de altfel) a avut parte, în existența sa, de o serie de evenimente și situații mai puțin obișnuite. Mănăstirea are un hram de vară - Adormirea Maicii Domnului - și un hram de iarnă - Întâmpinarea Domnului, praznic împărătesc sărbătorit la 2 februarie.
Sihăstrie, reședință episcopală și școală bisericească
În secolele XV-XVII, în pădurile din preajma satului Moisei, „se nevoiau câțiva sihaștri, cu metania, se pare, la Mănăstirea Putna” (Ioanichie Bălan, „Vetre de sihăstrie românească”, 1982). Tradiția spune că însuși satul Moisei și-ar fi luat numele de la un sihastru care viețuia pe acolo mai demult, încă, probabil în secolul al XIV-lea (localitatea e atestată documentar din anul 1365). Când anume a fost ctitorită mănăstirea nu știm exact, dar, la 1637, era deja a doua ca importanță, în regiune, după cea din Perii Maramureșului (secolul al XIV-lea) și devenise reședință episcopală (pentru episcopii Dumitru Pop, Serafim de Petrova și Dosoftei al II-lea Teodorovici). În anul 1672, cu sprijinul sătenilor și cu binecuvântarea protopopului Mihai, se ridică o nouă biserică, de lemn, care avea să fie sfințită de Sfântul Ierarh Sava Brancovici, pe atunci mitropolit al Transilvaniei. Se păstrează însă o însemnare care atestă existența bisericilor anterioare, una fiind din secolul al XVI-lea: „O inscripție pe o bârnă din peretele sfântului lăcaș ne vorbește despre unul dintre ctitorii săi: «Această biserică nouă a ridicat-o călugărul Iosif în anul Domnului 1599»”. Mănăstirea a fost închinată Putnei, fiind înzestrată cu cărți și obiecte de cult atât de peste munte, cât și din Ardeal. De asemenea, în ceea ce privește însăși obștea mănăstirească, ea a fost „întărită” de călugări misionari veniți de la Mănăstirea Neamț (monahii Gheorghe și Atanasie), precum și de arhimandritul Moldoviței, părintele Andrei. Acolo s-a înfiripat și o școală bisericească, unde veneau să învețe carte mulți dintre tinerii Maramureșului, unii dintre ei devenind apoi preoți luminători ai satelor sau călugări. „În școala mănăstirii Moisei veneau călugări moldoveni, aducând cărți și daruri. Ea ajunse atât de vestită încât vin să învețe aici bărbați din toate părțile Transilvaniei. Nu mai vorbim de maramureșeni, dintre care găsim semnându-și numele pe diferite cărți bisericești pe un diac Junta din Ieud și diiacul Ion”, scria istoricul Nicolae Albu în studiul său „Istoria învățământului românesc din Transilvania până la 1800” (1944).
Legenda fiului pierdut
Aceasta ar fi, din perspectivă istorică, existența mănăstirii din Moisei, dar tradiția orală pune o altă lumină asupra ei. Se zice că își datorează numele unui anume Moisei Coman, care, împreună cu soția sa, Dochia, ar fi ridicat-o în memoria unui fiu plecat în Bucovina, care nu s-a mai întors și pe care l-au considerat mort. Fiul plecase ca să se însoare, dar de o altfel de nuntă avusese parte, după cum se va vedea. Părinții i-au ridicat o cruce, la poalele munților, făcând acolo toate pomenirile cele de cuviință. În apropierea acelui loc au aflat, într-un molid, o icoană a Maicii Domnului pe care au dus-o în biserica satului, dar icoana se întorcea mereu în molidul de lângă cruce. Într-o vară, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, în acel loc s-a auzit un sunet ca de clopot, care venea însă din pământ. Nemaiputând ocoli semnele, cei doi bătrâni au dăruit pământul sihaștrilor din împrejurimi, pentru a-și ridica o mănăstire, căreia i-au dat acel hram. Molidul a fost tăiat și pe trunchiul lui s-a făcut masa altarului, iar icoana avea să fie așezată în biserică. Chiar înainte de sfințirea mănăstirii, a ajuns în sat un tânăr călugăr de la Mănăstirea Putnei. Mare a fost mirarea părinților să recunoască în acela chiar pe fiul lor, care le-a mărturisit că nu a mai ajuns la nunta care urma să îl aibă ca mire, pentru că lui altă mireasă îi fusese menită. Așa a intrat în Mănăstirea Putnei, unde s-a călugărit. Mănăstirea ctitorită de Moisei a fost închinată, astfel, Putnei, iar mai târziu chiar fiul lui a fost trimis ca să fie stareț aici.
Sub semnul distrugerii și al prefacerilor
Monahismul maramureșean își probează continuitatea prin existența Mănăstirii Moisei, care a rezistat atât atacurilor tătarilor, din 1717, cât și tunurilor generalului Bukow, care, în 1762, a ras de pe suprafața Ardealului aproape toate mănăstirile ortodoxe (sfidând, parcă, acest masacru al austriecilor, chiar în acel an, la Moisei, e sfințită noua biserică, așa cum am arătat). Mănăstirile care au mai rămas, inclusiv cea din Moisei, au devenit greco-catolice, în anii următori, prin abuz și forță, după care multe au fost desființate, rămânând simple biserici de mir. Spre deosebire de alte așezăminte, Mănăstirea Moisei a rămas ortodoxă până în anul 1840, apoi, timp de 93 de ani, a fost parohie greco-catolică. Este o perioadă în care se înalță noi clădiri, inclusiv un nou lăcaș de cult, și, între anii 1928 şi 1929, este chiar restaurată. În 1948, într-o perioadă în care multe biserici și mănăstiri ortodoxe sunt închise, la Moisei, mănăstirea e luată de la greco-catolici și redată ortodocșilor. Tot în 1948, doi dintre stareții greco-catolici care au slujit la Moisei sunt arestați. Ei sunt Leon Manu și Lucian Pop. Preotul-egumen Leon Manu a murit în chinuri la închisoarea din Gherla, viața și jertfa lui ducând la beatificarea sa, în anul 2018.
Un praznic împărătesc
A devenit deja o tradiție la Mănăstirea Moisei din Maramureșul Voievodal ca Praznicul Întâmpinării Domnului, din 2 februarie al fiecărui an, să fie sărbătorit ca hram de iarnă. Anul trecut, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, care l-a avut alături pe Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul. „Este praznicul împărătesc al Întâm- pinării Domnului, care se sărbătoreşte întotdeauna la 2 februarie, a spus atunci Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Hramul de iarnă l-am statornicit în ultimul deceniu, de când părintele arhimandrit Teofil a venit la această mănăstire ca întâistătător şi a început modernizarea şi rectitorirea acesteia, care se va finaliza cu o nouă biserică de zid, catedrala acestei vetre monahale, şi pe care părintele stareț împreună cu credincioşii care cercetează şi iubesc mult această mănăstire, cu obştea monahală, o să o închine lui Dumnezeu şi Maicii Domnului”, declara Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului.