de Simona Lazăr
„Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul” (Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah 38, 1). Cu aceste cuvinte din Vechiul Testament erau îndemnați oamenii din vechime să se încreadă în puterea și priceperea pe care însuși Dumnezeu le-a pus în aceia care tămăduiesc trupul, lăsând tămăduirea sufletului „în mâna” Celui Atotputernic. Și mai spuneau cei de demult: „Dumnezeu este cel mai bun doctor./ Credința este cea mai bună terapie./ Rugăciunea este cel mai bun medicament”. În cohorta sfinților din calendarul creștin, pe aceia care pe pământ s-au îndeletnicit cu vindecarea oamenilor - fără a pretinde altceva de la oameni în schimbul binefacerii lor - îi întâlnim pomeniți ca „doctori fără de arginți” și, îndeobște, din punct de vedere liturgic, ei sunt prăznuiți doi câte doi, simbolizând astfel și faptul că nimic nu se poate face solitar - fie că e vorba despre slujirea aproapelui sau despre slujirea lui Dumnezeu -, ci numai în armonie cu ceilalți. De ce îi amintim pe aceștia, acum, la început de an? Pentru că Patriarhia Română a consacrat anul 2024, pastorației, îngrijirii și comemorării sfin- ților tămăduitori fără de arginți.
Au lucrat în lume după modelul lui Iisus
Revenind la rândurile din Biblie, la Cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah (38, 12-13), aflăm acolo aceste cuvinte: „Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, căci şi de el ai trebuinţă. Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă”. Și îmi amintesc de un gest pe care adeseori l-am văzut (și pe care mulți dintre noi l-au și făcut), anume de a săruta aceste mâini vindecătoare. Așa cum sărutăm mâna celor care îl reprezintă pe Dumnezeu pe pământ, slujitorii lui: preoți, duhovnici, monahi și povățuitori spirituali. Și ne amintim apoi că prin Iisus, cel jertfit pentru vindecarea (ieșirea) de (din) păcat a omenirii ne-a fost dat, simbolic, prin „sfintele cuminicături”, să ne întărească din punctul de vedere al credinței și să ne vindece (spiritual, înainte de toate). Ne amintim că și înainte și după jertfa sa, Iisus a avut - și încă are - puterea de a vindeca. Parabolele despre Iisus-vindecătorul (de orbire, de lepră, pe ologi ori pe alți bolnavi) și chiar despre Iisus-ridicătorul-din-moarte ne țin și nouă speranța trează. Sfinții vindecători, „doctorii fără de arginți” au luat modelul acestui Tămăduitor atunci când și-au împlinit menirea lor și, asemenea lui Hristos, nu au cerut nimic pentru binele făcut. Ei mai sunt numiți și „taumaturgi” (tămăduitori, vindecători). Putem spune (cel puțin despre aceia din Noul Testament) că au lucrat în lume „după modelul lui Iisus”, de fapt (ca să-i cuprindem pe toți), după modelul lui Dumnezeu-Tatăl, care nu doar a creat, ci a și ocrotit lumea pe care a creat-o.
Cel dintâi care i-a urmat lui Hristos
Primul „medic” din Noul Testament a fost Sfântul Evanghelist Luca. Îl știm și îl cinstim și ca pe unul dintre cei patru evangheliști (care au consemnat viața lui Hristos și învățăturile Sale), și ca pe unul dintre cei aleși de Fiul lui Dumnezeu să ducă în lume Cuvântul Său, și ca zugrav - lui îi datorăm, se pare, prima icoană a Maicii Domnului. Dar, iată, a fost și un medic priceput, chiar înainte de a deveni ucenic al Mântuitorului. Sfântul Apostol Pavel vorbește despre el cu aceste cuvinte: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. În călătoriile sale, nu doar i-a convertit pe păgâni la sfânta credință, dar s-a ocupat și de vindecare acelora pe care i-a aflat bolnavi, „cu trupul sau cu sufletul”, de la oameni simpli la înalți dregători ai palatului împărătesc. După moartea sa, la peste 80 de ani, moaștele sale aveau să-și dovedească, de asemenea, puterea vindecătoare - așa cum se va întâmpla, de altfel, cu osemintele cele binemirositoare ale tuturor celor care au purtat, pe bună dreptate, titlul de „doctori fără de arginți”.
Aproape de poporul român şi de nevoile sale
Principiul după care lucrau doctorii fără de arginți este acela rezumat de Sfântul Evanghelist Matei: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). Asta pentru că puterea (și chiar știința) de a vindeca reprezintă un „dar de la Dumnezeu”. Har. Iar acesta nu se cumpără, ci se primește, și trebuie folosit fără a cere răscumpărare/plata binelui făcut. Și întâlnim acestea pe care le-am pomenit la toți sfinții taumaturgi/vindecători. În anul consacrat lor, vor fi prăznuiți și omagiați: cei 12 doctori fără de arginți pomeniți la proscomidie: Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon. Apoi, Sfânta Muceniță Tecla, care a mers și ea pe pământ în vremea lui Iisus și a ucenicului său, Evanghelistul Luca. Din primele secole ale creștinismului, vor fi prăznuiţi în acest an Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Partenie de Lampsakos, Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, iar dintre sfinții din secolele apropiate de noi și din perioada contemporană îi amintim aici pe Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii, Sfântul Gherasim din Kefalonia sau Sfântul Nichifor Leprosul. După cum se observă, un număr important de sfinți vindecători se află aproape de poporul român și de nevoile sale în privința sănătății trupului și a spiritului. Ei sunt „vindecătorii bolilor prin leacurile din vistieriile dumnezeieşti”.
Nimic fără Dumnezeu
Medicii de azi, cei în halate albe, sunt și aceia în care ne punem speranțele atunci când suntem bolnavi și, de nevoie, luăm drumul spitalului. Indiferent dacă suntem sau nu creștini practicanți, dacă mergem sau nu duminica și la marile sărbători la biserică, dacă ascultăm Sfânta Liturghie, citim paginile cărților de rugăciuni, ori dacă ne rugăm sau nu la ceasurile sorocite de o tradiție milenară, în fața bolii suntem neputincioși și doar rugăciunea ne ridică. Îmi amintesc de întâlnirea pe care am avut-o cu mai mult de un deceniu în urmă, la Mănăstirea Techirghiol, cu părintele Arsenie Papacioc - fie-i amintirea binecuvântată! În vara aceea, monahul, duhovnicul Arsenie suferise o operație chirurgicală însemnată, cam totodată cu cea pe care președintele de atunci al României, Traian Bă- sescu, se grăbise să o facă la Viena. Părintele Papacioc a mers la spitalul din Constanța. Și, povestea acesta, a cerut medicilor să nu-l anestezieze. „Cum, părinte? Dar cum veți suporta durerea?”, a fost întrebat. Iar el le-a răspuns senin: „Dumneavoastră faceți-vă treaba dumneavoastră, iar eu mă voi ruga pentru voi să reușească operația. Cât despre durerile mele, lăsați-le în seama lui Dumnezeu, pentru că el mă va ajuta să le trec!”.