de Anda Postolache

- Lăcaş cu hramul Sfântului Pantelimon

La marginea satului Dobrovăţ, la 30 km de Iaşi, se află o biserică de lemn a cărei poveste merită să o cunoaşteţi. Construită în 1789, aceasta se află aproape de dealurile împădurite pe unde Ştefan cel Mare îşi croia drum călare către porturile Dunării şi către Transnistria.

Construită pe furiş
Sătenii din Dobrovăţ s-au hotărât să înalţe această biserică din dorinţa de a asculta slujbe în limba lor străbună, pentru că, deşi erau aproape de Mănăstirea Dobrovăţ, aceasta a avut perioade în care era închinată fie ruşilor, fie grecilor, aşa încât bieţii ţărani nu înţelegeau o iotă din ce se spunea acolo. Fără a primi încuviinţarea stareţului locului, au mers la o mănăstire cu stăpânire românească - Fâstâci, din judeţul Vaslui -, de unde au primit lemn, au cioplit elementele componente ale sfântului locaş, le-au finisat chiar în pădure, după care le-au numerotat şi le-au transportat în care trase de boi într-o poieniţă din Dobrovăţ. Acolo au îmbinat lemnele după planul făcut înainte şi astfel s-a născut mândra lor biserică de stejar în care puteau zice „Doamne miluieşte!” pe limba lor. Se spune că unul dintre meşteri şi-a pierdut viaţa atunci, dar nu se ştie cât este legendă, cât este adevăr. În orice caz, călugării străini au fost destul de supăraţi de îndrăzneala localnicilor de a ridica altă biserică şi iniţial nici nu au vrut să participe la sfinţirea ei. Zece ani a stat nesfinţită, dar, cu timpul, lucrurile au intrat în normalitate.

Acustică fără seamăn
Ceea ce i-a bucurat întotdeauna pe săteni a fost nu doar slujba în limba română, ci şi acustica foarte bună a bisericii lor. „Ecoul este mai înfundat într-una obişnuită, aici este mai clar, mai pronunţat. A venit recent un grup de turişti belgieni, iar aceştia au apreciat foarte mult biserica noastră. Mai vin oameni şi de la Bucureşti, din judeţul Neamţ, de departe”, ne-a spus preotul bisericii, Nistor Mihalache. Chiar dacă în satul Dobrovăţ s-a construit şi o biserică de zid, cea veche este preferată de bătrâni. În istoricul bisericii se află consemnat şi faptul că, prin anii ’30, preotul de atunci a reuşit să cunune şase perechi de bătrâni, în vârstă de peste 80 de ani, care trăiau în păcat.

Elemente de arhitectură unice
Pe tavanul bisericii se păstrează două rozete din lemn cu motive populare deosebite, atât de interesante, încât au fost copiate cu decenii în urmă la cererea profesorului universitar Ioţu, de la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. Pe marginile catapetesmei, ca nişte coame din aur, stau pilaştrii ciopliţi cu motive religioase întâlnite încă din vechime: viţa-de-vie şi mugurii de brad, simboluri ale Mântuitorului şi ale vieţii veşnice. Acestea, alături de celelalte obiecte bisericeşti din altar, dar şi de icoane pictate pe lemn şi de pocalele din metal preţios lucrate în filigran, sunt cele mai valoroase piese ale lăcaşului.

Între sute de nuci
Biserica a fost reparată în anul 1860, pe cheltuiala monahului Doroftei, iar în anul 1926 i s-a înlocuit vechiul acoperământ de draniţă cu acoperiş de tablă, pe cheltuiala credincioşilor, în timpul preotului Rogojină. Sfinţită de ziua hramului (Sf. Pantelimon, 27 august), în 1953, s-a pictat interiorul sub îndrumarea preotului Nicolae Isailă. În jurul bisericii se află o curte de 4.000 de metri pătraţi, în care s-a aşezat o cruce înaltă, ce simbolizează ctitorii, adică sătenii de demult, dar şi o frumoasă livadă de nuci.

Clopotele, făcute la îndemnul lui Nicolae Iorga

Biserica de lemn a satului Dobrovăţ are nişte comori cu care oamenii locului se mândresc foarte mult: trei clopote dăruite de marele industriaş Nicolae Malaxa, care le-a făcut, se spune, cu mâinile sale, la stăruinţa istoricului Nicolae Iorga. Dar cum se face că numele şi faptele lor sunt legate de biserica de lemn din Dobrovăţ? Simplu: amândoi veneau la vânătoare în aceste locuri, alături de numeroase personalităţi ale anilor ‘30. Lăcaşul rezistă şi astăzi vremurilor, în platoşa sa din lemn de stejar, prin rugăciunile ocrotitorului său, Sfântul vindecător Pantelimon, care îi cheamă şi îi alină pe toţi cei bolnavi sufleteşte şi trupeşte.